ZiarulRing

18-mai2024

ULTIMA ORĂ

ALTE CATEGORII

Mici istorii literare: Doamna Cancicov, mama realismului magic moldovenesc

Avatar

Publicat

pe

Pe 16 aprilie 1984 a murit la București, octogenară, prozatoarea Georgeta Mircea-Cancicov (născută pe 29 mai 1899 la Godinești, Bacău), feblețea prețiosului G. Călinescu. Să-i dezvelim istoriile!

„Aflată aparent în afara oricărei tradiții culte a prozei autohtone, «feminine» sau nu (afină mai curând unui I. C. Vissarion sau pitoresc-ruralului Ion Marin Iovescu – considerat de E. Lovinescu drept «un nou Creangă»), scriitoarea, pe numele de fată Maria Jurgea, a crescut într-o familie bine situată (coborâtoare din răzeși). Mama ei îl cunoscuse pe Marcel Proust și frecventase elita pariziană, care nu-i e străină nici copilei. Primește o educație aleasă (îl are printre profesori pe George Enescu) și se mărită «bine» – deși nefericit în perspectivă – cu avocatul și omul politic liberal Mircea Cancicov”, remarca istoricul literar Paul Cernat în deschiderea unei minibiografii închinate Georgetei Mircea-Cancicov.

În proximitatea mareșalului

Dar să-i dăm spațiu: „Afiliat guvernului Antonescu în anii ‘40, ca ministru de Finanțe, acesta va fi însă condamnat la detenție pe viață în procesul criminalilor de război (va muri în închisoare după 18 ani de detenție). Spre deosebire de soțul cu angajamente antisemite, soția – aflată și ea în proximitatea familiei mareșalului – reușește să salveze de la exterminare mai multe familii de evrei. Inclusiv ca scriitoare, nu manifestă (până foarte târziu) interes pentru high life, ci pentru oamenii simpli de la sat, viața, obiceiurile și întâmplările lor, unele crude sau burlești, prezentate cu minuție hiperrealistă, fără literaturizări și explicații, dar cu un bun instinct scenic”.

Pană ușoară pentru proza rurală

În continuare: „Debutează editorial abia în 1936, cu naivul volum de versuri Un vis. Prețuită de G. Călinescu (care, cum se știe, antipatiza scriitoarele de la cenaclul Sburătorul, nefrecventat de Georgeta Mircea-Cancicov), proza ei rurală, inspirată de țăranii de pe propria moșie, vădește în schimb prospețime, umor și un talent genuin: observații comportamentiste, simț al situațiilor și al concretului (dar și al fabulosului folcloric), la care se adaugă o oralitate moldovenească fidelă și savuroasă. Romanele Poeni (1938), Moldovenii (1939) și Dealul Perjilor (1939) sunt, de fapt, niște povestiri extinse, dialogite”.

Citește articolul integral aici.

Advertisement
Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *