Nino (alint de esență editorială), nomadă între culturi și tipare, este, dincolo de carapacea ei aspră și dincoace de dialogul închegat mai jos, o femeie ce încearcă să(-și) înțeleagă viața prin scris. (Își) iubește țările, curiozitățile, amintirile cu bunici și cartea „De ce fierbe copilul în mămăligă”. Dar s-o dezlegăm pe îndelete.
– Jurnalul: – S-a scurs, iată, un deceniu de la publicarea acestei fresce-fluviu pe care noi, românii, abia anul trecut am avut bucuria s-o descoperim în limba română – „A opta viață (pentru Brilka)”. Publicată la Editura Trei, în prestigioasa colecție Fiction Connection – sincere felicitări, Magda Mărculescu! -, prin filtrul curat al traducătoarei Laura Karsch, povestea m-a impresionat prin ușurința cu care desprinde destine mici din corpul uriaș al istoriei secolului al XX-lea, metamorfozându-le în istorii caracteristice, ale Georgiei, de pildă, țara ta de naștere, Nino. Și-acum, prima mirare: cum regăsești, astăzi, „A opta viață”? (în treacăt fie adăugat, Rusia pulverizează în continuare națiuni întregi – nimic nou, aici). Cum regăsești, zic, această construcție literară care mie, unul, mi-a părut scrisă mai degrabă cu inima? Ai mai adăuga vreun rând, ai elimina poate altul, ori o vezi, în prezent, perfect echilibrată?
– Nino Haratischwili: Desigur, o carte este definită întotdeauna de contextul în care a fost scrisă, dar să știi că rareori revin la un proiect pe care l-am finalizat şi care are deja o viaţă proprie. În cazul romanului A opta viaţă mi s-a oferit și un dar special, deoarece continuă să ajungă la noi cititori, tradus în nenumărate limbi. Practic, procesul de scriere nu se încheie niciodată. Dacă aş reveni la cărţi pe care le-am scris la 25, 30 sau 35 de ani, ar fi invariabil perspectiva lui Nino la vȃrsta de 25, 30 sau 35 de ani, care a scris cum s-a priceput mai bine prin prisma acelui moment, şi desigur că ştiu mai multe la 40 de ani şi aş vedea într-o altă lumină acele ipostaze ale mele, le-aş analiza, poate chiar aş găsi moduri de a le desăvȃrşi, dar o asemenea întreprindere e complet inutilă. O carte este scrisă întotdeauna la prezent, întotdeauna scrii prin filtrul a tot ceea ce ai trăit pȃnă la momentul respectiv. Nu cred, așadar, că are vreun rost să revin la o carte finalizată şi să fac vreo schimbare. Ceea ce contează este momentul prezent, precum şi textul la care lucrez în momentul de faţă.
Citește articolul integral aici.
