ZiarulRing

29-feb.2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

Şlefuitorul Simonei Halep: „Va bate toate RECORDURILE!”

Avatar

Publicat

pe

Numele Simonei Halep este pe buzele tuturor românilor în aceste zile. Radu Popescu, cel care a şlefuit talentul Simonei în timpul junioratului acesteia, crede că tenismena noastră va depăşi performanţele Virginiei Ruzici şi ale Irinei Spârlea. Eroina românilor din ultimele zile nu a avut o copilărie foarte îndestulată. Părinţii săi, Stere, fost zootehnist, şi Stania, fost cadru didactic, sunt oameni simpli.

„A primit o educaţie frumoasă pentru că ştiu că are o familie frumoasă. Nu erau foarte înstăriţi, dar şi datorită lor a ajuns acolo unde este. La un moment dat, în timpul junioratului, Simona a primit un ajutor din partea şcolii de tenis din Mamaia, unde activa, pentru că ai ei nu aveau multe posibilităţi, adică nu îşi permiteau decât până la un anumit nivel. Ea a fost subvenţionată sută la sută pentru a putea participa la competiţii. Iar ajutorul acesta a venit mai ales datorită marelui ei talent. Un copil cu care ţi-era drag să lucrezi”, a povestit, pentru „ring”, profesorul Radu Popescu.

A „simţit-o” de mică Radu Popescu a rememorat şi momentele când Simona nu era decât un ţânc care voia să înveţe tenis.

„Era ca un spiriduş. Chiar dacă era micuţă de statură, Simona m-a impresionat de prima dată prin calităţile fizice. Avea un tonus muscular aproape incredibil, se vedea o musculatură frumoasă pe picioare. Era şi foarte agilă, calitate care se poate vedea şi acum pe terenul de tenis. Nu am spus că va intra în primele 10 tenismene ale lumii, dar le-am zis încă de atunci colaboratorilor mei: «Fetiţa asta va ajunge jucătoare profesionistă». Acum nu vreau să spun decât atât: Simona va bate toate recordurile!”, crede fostul antrenor al Simonei. Regretă că n-a ajuns la Sofia Profesorul Popescu are şi un mare regret.

Deşi nu a mai vorbit cu Simona de ceva vreme, Radu Popescu şi-ar fi dorit să îşi încurajeze din tribune fosta elevă la turneul de la Sofia. „Am ţinut legătura cu ea până după ce a terminat junioratul. Ne mai întâlnim şi acum, dar foarte rar. Am un singur regret: că n-am ajuns la Sofia să o susţin şi la final să o îmbrăţişez. Asta e, am urmărit meciurile la televizor. Am tremurat la semifinală şi finală pentru că a avut şi oponente de top cum sunt Ana Ivanovici şi Samantha Stosur. Bravo ei, sper să aibă şi anul viitor succese la fel”, a declarat Radu Popescu. FR Tenis, petrecere în onoarea Simonei Federaţia Română de Tenis îi pregăteşte Simonei Halep o surpriză. La final de an, va fi organizată o sărbătoare în cinstea constănţencei.

„Vrem să o declarăm tenismena anului. Noi, federaţia, i-am oferit şi înainte de turneul de la Sofia un trofeu şi o diplomă ca încununare a acestui parcurs de excepţie. La final de an va primi coroana de regină a tenisului românesc pentru că merită pe deplin”, a declarat, pentru „ring”, preşedintele FR Tenis, George Cosac.

Advertisement

„Toată Constanţa este mândră de performanţele Simonei. Este de departe sportivul anului în România.”RADU POPESCU

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *