ZiarulRing

05-mai2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

Octavian Bellu: „Ponor, aşteptată MÂINE la lotul naţional”

Tripla campioană olimpică de la Atena, Cătălina Ponor, doreşte să revină în activitate.

Avatar

Publicat

pe

Tripla campioană olimpică de la Atena, Cătălina Ponor, doreşte să revină în activitate. În vârstă de 27 de ani, gimnasta ţinteşte o medalie la viitoarea ediţie a JO, de la Rio de Janeiro.

Ponor nu va face însă parte din lotul pentru Europenele din aprilie şi nu va concura nici la Mondialele din toamnă. După performanţa de la Atena, unde a triumfat cu echipa, la bârnă şi la sol, Cătălina Ponor s-a retras pentru prima oară în 2007, după care a reapărut pe aparatele de concurs în 2011 şi în 2012, când a câştigat două medalii de aur la Europene şi două medalii (argint la bronz şi bronz pe echipe) la JO de la Londra.

De curând, Ponor s-a înscris pe lista controalelor antidoping pentru a putea reveni din nou, iar mâine este aşteptată să li se alăture colegelor de lot la Izvorani. „Încă din perioada în care se afla în Puerto Rico, Ponor ne-a trimis filmuleţe cu antrenamentele fizice pe care le făcea. Apoi ne-a anunţat că va reveni la lotul naţional în data de 20 martie, astfel că o aşteptăm cu plăcere. Oricum, chiar dacă s-ar fi întors deja, nu ar fi putut concura la Europenele din aprilie şi nici la Mondialele din toamnă.

În mod normal, perioada de recuperare durează în jur de şase-opt luni sau chiar mai mult. Ultima oară când a revenit, înaintea JO de la Londra, recuperarea a durat 10 luni”, a declarat, în exclusivitate pentru „ring”, antrenorul coordonator Octavian Bellu. Laura Jurcă şi Andreea Iridon, noutăţile pentru Europene Octavian Bellu şi Mariana Bitang au stabilit cele patru fete care vor reprezenta România la Europenele de la Montpellier, care se vor desfăşura în perioada 13-19 aprilie. În mod normal, Larisa Iordache, Diana Bulimar, Andreea Iridon şi Laura Jurcă se vor lupta pentru medalii la individual compus şi în concursul pe aparate, pentru că ediţia din acest an nu conţine şi competiţia pe echipe.

Referitor la Europenele din Franţa, Octavian Bellu a menţionat: „Lista trimisă Federaţiei Internaţionale poate suferi modificări. Avem şanse la medalii, dar nu va fi uşor, chiar dacă nu vor participa China şi SUA, două dintre principalele noastre adversare. Obiectivul nostru primordial este construirea unei echipe pentru JO de la Rio”. Noutăţile sunt Andreea Iridon şi Laura Jurcă. Iridon are 15 ani, iar junioratul i-a fost presărat cu numeroase medalii, cele mai importante fiind argintul şi bronzul cu echipa la Europene. Jurcă are tot 15 ani, este dublă medaliată cu argint şi a obţinut bronzul cu echipa la Europenele junioarelor.

S-a născut în Germania, la München, iar părinţii ei sunt stabiliţi în Elveţia. Sandra Izbaşa se antrenează lângă băieţi Alături de Cătălina Ponor, o altă gimnastă ţinteşte revenirea. Dublă campioană olimpică, la Londra şi la Beijing, Sandra Izbaşa a început antrenamentele, însă deocamdată nimeni nu ştie exact când se va alătura lotului naţional. „Sandra se pregăteşte fără să forţeze la «Lia Manoliu», în sala în care se antrenează băieţii. Deocamdată, antrenamentele ţin strict de zona fizică şi mult mai târziu vom putea vorbi despre partea tehnică.

Advertisement

E prematur să dăm un pronostic în privinţa datei revenirii sale în competiţiile oficiale”, a precizat Octavian Bellu. „Chiar dacă s-ar fi întors deja, Cătălina nu ar fi putut concura la Europenele din aprilie şi nici la Mondialele din toamnă.”, OCTAVIAN BELLU 10 luni a durat ultima recuperare a multiplei campioane. 5 medalii olimpice, trei de aur, una de argint şi una de bronz, strălucesc în palmaresul Cătălinei.

https://ziarulring.ro/stiri/sport/255611/2015/Octavian-Bellu-Ponor-asteptata-MAINE-la-lotul-national-

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *