Publicat
acum 14 anipe
De
Damian VladS-a dat verdictul – Irinuca rămâne la Iri! Aşadar, în dosarul ”Moni vs Iri”, zarurile au fost… aruncate. Este însă doar primul pas: MIC pentru IRI, dar, poate, MARE pentru… MOŞTENIREA COLUMBENILOR!
Ca de obicei, încă o dată, ”ring” a avut dreptate, anticipând, cu argumente logice şi juridice, de ce IRI VA CÂŞTIGA! Dacă Monica şi apărătoarea ei au avut mai puţină ”muniţie” pentru a obţine custodia micuţiei Irina, dacă au funcţionat mai bine atuurile lui Irinel sau, pur şi simplu, dacă frumoasa şi intransigenta judecătoare Roxana Ioana Petcu, preşedinta Judecătoriei Buftea, care a judecat procesul Columbenilor, a considerat că interesul micuţei Irinuca primează oricăror argumente, mai bune sau mai puţin bune ale părinţilor, contează mai puţin. Un lucru este cert. Până la judecarea pe fond a divorţului (tot de către judecătoarea Roxana Petcu), Irinuca rămâne la tatăl ei.
Ce a stabilit instanţa
Judecătoria Buftea s-a pronunţat ieri cu privire la ordonanţa preşedinţială prin care Moni Columbeanu a cerut încredinţarea fiiicei sale. Instanţa ilfoveană a decis ca, pe toată perioada procesului de divorţ, Irinuca, fiica lui Irinel şi a Monicăi, să rămână alături de tatăl ei, în România. Totodată instanţa a respins solicitarea lui Irinel pentru stabilirea domiciliului Irinucăi la Izvorani. Decizia este temporară până la judecarea divorţului şi stabilirea definitivă a custodiei fiicei Columbenilor.
Reporterii ”ring”, în culisele deliberării
Dincolo de aceste informaţii pe care le-a aflat toată lumea, aşa cum v-au obişnuit, reporterii ”ring” au pătruns în culisele acestui deja faimos VERDICT pentru IRINUCA. În exclusivitate, vă prezentă biroul în care s-a deliberat şi s-a elaborat decizia prin care IRINUCA a fost încredinţată lui IRINEL. Este chiar biroul judecătoarei Roxana Ioana Petcu, nimeni alta decât preşedinta instanţei de la Buftea. Aflaţi în exclusivitate din ”ring” cum arată misterioasa şi intransigenta judecătoare şi, mai ales, de ce crede doamna judecător că hotărârea de ieri nu este un precendent.
”Am respins cererea reclamatei”
”N-am citit niciun ziar şi nu m-am uitat la nicio emisiune. N-am vrut să citesc şi să văd nimic. Poate de acum încolo voi citi şi mă voi uita. Deocamdată, nu vă pot spune nimic în plus faţă de ceea ce am comunicat public: am respins cererea reclamantei şi am admis în parte cererea pârâtului, dispunând încredinţarea provizorie a minorei către tată. Acum nu am cum să comentez hotărârea. Voi motiva hotărârea cât mai repede posibil şi acolo voi preciza considerentele pentru care am încredinţat minora tatălui”! Asta ne-a declarat, în primul rând, judecătoarea Columbenilor, magistratul Roxana Ioana Petcu, preşedinte al Judecătoariei Buftea.
„Sunt convinsă că toate instanțele judecă la fel“
”Nu cred că este un precedent. Eu sunt convinsă că toate instanţele, în cauze de acest fel, judecă la fel, ţinând cont în primul rând de interesele majore ale minorului. Probabil că au fost popularizate numai acele hotărâri în care mama a primit copilul. La urma urmei, nu contează ce vrea mama sau ce vrea tata, contează ce trebuie, ce e bine pentru copil. Nu există tabuuri în privinţa asta. De aceea nu are cum să fie un precedent”, a declarat, în exclusivitate pentru ”ring”, judecătoarea Petcu.
”Interesul copilului rezultă din probele dosarului”
Întrebată dacă totuşi pentru unii ar putea fi surprinzătoare această încredinţare a fetiţei către… tată, judecătoarea ne-a declarat (în exclusivitate): ”Nu este neapărat surprinzătoare. Poate fi surprinzătoare orice soluţie pe care partea o aşteaptă şi, întotdeauna, când pierde are impresia că avea dreptate şi, deci, i se pare surprinzătoare soluţia dată. Această soluţie însă nu trebuie să pară surprinzătoare pentru că interesul copilului rezultă din probele dosarului. Decizia de încredinţare a minorei către pârât este o măsură provizorie (n.r. – dar executorie) până la soluţionarea divorţului”. Divorţ care va fi judecat tot de completul condus de Roxana Petcu. Când vom şti mai multe despre cum a judecat… judecătoarea? Atunci când aceasta va motiva hotărârea, lucru ce se va întâmpla foarte repede. Poate azi, poate mâine.
Judecătoarea merită tot respectul – a ţinut cont de interesele fetiţei!
Primul care, în ”ring”, a ţinut să salute această hotărâre judecătorească… de răsunet a fost avocatul Cristian Gheorghiţă, expertul în divorţuri VIP care a întrevăzut, cu argumente juridice, acest… Verdict pentru mulţi… antologic. ”Este o mândrie pentru mine, iar meritul nostru a constat în ceea ce priveşte interpretarea corectă a prevederilor legale şi intuirea concretă a situaţiei de fapt. Însă, din punctul meu de vedere, dacă cineva merită azi recunoaşterea, atunci este judecătoarea de caz. A dat dovadă atât de profesionalism, de un bun spirit practic, dar şi uman. În ceea ce a hotărât a ţinut cont de interesul major al minorului, respectiv al fetiţei soţilor Columbeanu. Ce rost ar fi avut să schimbe mediul familiar şi familial al fetiţei doar pentru a satisface un orgoliu şi o cerere mai mult sau mai puţin temeinică a mamei? Şi aşa în viitor fetiţa va avea de gestionat o traumă psihologică pe care noi acum doar o intuim, dar profunzimea ei poate fi evaluată doar odată cu timpul”, ne-a declarat, în exclusivitate, avocatul Cristian Gheorghiţă.
Un precedent doar… datorită mediatizării?
Avocatul analizează şi impactul mediatico-juridic al acestui VERDICT aparent… fără precedent. ”Faptul că un minor este încredinţat tatălui constituie probabil un precedent în România doar datorită mediatizării de care s-au bucurat personajele principale ale acestui caz. O nuntă filmată şi transmisă live nu putea avea decât un proces de divorţ în aceleaşi condiţii. Dacă mica reformă în justiţie nu a fost la fel de populară şi mediatizată, iar instanţele nu sunt atât de obişnuite cu atenţia, acest proces a adus în prim-planul populaţiei o… noutate juridică: taţii pot dovedi că sunt la fel de buni ca şi mamele în îngrijirea unui copil! Contează doar să dovedeşti şi să arăţi că îţi păsa de propriul copil. Cu siguranţă că nu este nici primul şi sper că nu va fi nici ultimul caz în care tatăl este preferat mamei.”
Ce urmează?
”Greul, în opinia mea, abia acum începe. Această încredinţare este una temporară, iar dl Columbeanu va trebui să fie mult mai atent şi mai responsabil în ceea ce priveşte relaţia cu fetiţă sa, dar şi cu dna Monica Columbeanu. Cu siguranţă că dna judecător va urmări până la finalizarea divorţului modul în care cei doi părinţi vor şti să interacţioneze pentru interesul minorului şi va observa şi dacă a procedat bine sau nu lăsând cel puţin temporar minora în grijă tatălui”, mai spune expertul în divorţuri VIP.
Moni, a doua şansă
Avocatul Gheorghiţă concluzionează: ”În privinţă doamnei Columbeanu, în mod evident, acum pleacă cu a două şansa în privinţă unei încredinţări a fetiţei odată cu divorţul. Dar… trebuie văzut şi aşteptat dacă va mai insista asupra acestui aspect şi dacă data viitoare va avea probe mai pertinente şi concludente de administrat pentru a o convinge pe dna judecător… Încă odată felicitări instanţei pentru o decizie la fel de valoroasă că toate celelalte, însă mult mai mediatizată decât restul”.
”Fiul meu nu se consultă cu mine”
Seniorul familiei, Ion Columbeanu, a rupt tăcerea după pronunţarea verdictului. „Nu am mai vorbit cu Monica în această perioadă, eu nu am întrerupt legătura cu nimeni, eu o să dau sfaturi cuiva care este onest, dacă am ajuns la concluzia că nu mai este onest, refuz să stau de vorbă cu el. Este posibil ca ea să fi regizat scena din jacuzzi, orice este posibil. Lumea de astăzi este atât de şireată, încât şi pe mine mă suspectez, dacă nu cumva m-am schimbat. Atunci când fiul meu a spus că a plătit-o în avans a spus un adevăr, dar nu mă bag în povestea lor. Nu ştiu ce va gândi fiul meu în privinţa asta, nu se consultă cu mine, nu mă consult cu el, aşa ne-am obişnuit dintotdeauna. Dar ştiu că nu se va lăsa învins. Cred că mama Monicăi va veni la Izvorani ca să aibă grijă de Irina”, a spus tatăl lui Irinel Columbeanu la „Drept la ţintă” de la Kanal D.
”Nu contează ce vrea mama sau ce vrea tata, contează ce trebuie, ce e bine pentru copil. Nu există tabuuri în privinţa asta. De aceea nu are cum să fie un precedent.”, Roxana Petcu, judecătoare
”Contează doar să dovedeşti şi să arăţi că îţi păsa de propriul copil. Cu siguranţă că nu este nici primul şi sper că nu va fi nici ultimul caz în care tatăl este preferat mamei.”, Cristian Gheorghiţă, avocat, expert în divorţuri VIP
„Şi Moni, şi Iri sunt repetenţi ca părinţi”
Preşedintele Alianţei T.A.T.A., Bogdan Drăghici, susţine că foarte mulţi taţi care câştigă custodia temporară pierd în final, pentru că justiţia înclină balanţa în favoarea mamei, indiferent cât de bună e oferta parentală a tatălui. „În cazul Columbeanu, nu s-au făcut anchetele sociale la domiciliile celor doi părinţi şi nici evaluarea psihologică a minorei. Evaluarea depusă la dosar de Irinel e făcută în sistem privat, iar rezultatul e favorabil cui dă comanda şi plăteşte. Minora a fost transformată în personaj de reality-show din vina ambilor părinţi. Irina a fost crescută în cel mai fericit caz de rude din familiile extinse, nu de părinţi. O soluţie înţeleaptă ar fi fost plasarea temporară a minorei bunicii materne şi bunicului patern. Aş prefera custodia comună a părinţilor prevăzută în noul Cod Civil. Ambii sunt repetenţi ca părinţi, doar că unul e mai aproape de nota de trecere, respectiv tatăl, cu un plus de maturitate şi de educaţie faţă de mamă”.
Editor-coordonator