ZiarulRing

03-mart.2024

ULTIMA ORĂ

EVENIMENT

Istoricul Marius Oprea: „Singurul ANCHETAT de procuratură în DOSARELE TORŢIONARILOR am fost eu”

Avatar

Publicat

pe

Premierul Victor Ponta este dispus să-şi asume suspendarea pensiilor torţionarilor dacă procuratura începe să-i ancheteze. Istoricul Marius Oprea, de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, atrage însă atenţia că, până acum, domnia sa este singurul anchetat în această speţă pentru că a descoperit deţinuţi politici ucişi de comunişti.

Domnule Marius Oprea, aţi fost chemat la Procuratura Aiud. Care au fost motivele prezenţei dvs. acolo?

În urmă cu trei ani am început cercetările la Râpa Robilor, locul în care au fost înhumaţi foşti deţinuţi politici. Am găsit opt morminte, iar în şapte dintre ele am descoperit osemintele complete ale unor oameni care au fost îngropaţi în nişte lăzi de lemn, nu în coşciuge propriu-zise, şi fără niciun fel de inventar funerar.

După estimările pe care le-am făcut pe teren, mai sunt peste 50 de morminte ale deţinuţilor politici. Azi (n.r. – vineri), la procuratură, le-am spus acest lucru, că erau îngropaţi goi. Am primit citaţie să mă prezint la Procuratura Aiud ca să dau toate detaliile cu privire la calitatea mea – de ce am fost acolo, ce am găsit, pe cine bănuiesc şi ce cred eu că s-a întâmplat. “Nu este nicio diferenţă între un securist şi un nazist”

Aţi reuşit să-i lămuriţi? Ce s-a întâmplat acolo, de fapt?

Am insistat în faţa procurorilor pe faptul că este vorba de genocid, şi nu de o crimă, pentru că, deşi nu este vorba de o groapă comună în sensul general al cuvântului, tot aia este. Sunt nişte trupuri aruncate în nişte lăzi şi îngropate într-o râpă. Este vorba, în mod evident, de urmele ascunse ale unui genocid practicat împotriva poporului român. Nu este niciun fel de diferenţă între un securist şi un nazist. Peste 150.000 de români, ucişi de comunişti Preşedintele Traian Băsescu a condamnat deja comunismul… Ştiţi cum este să condamni comunismul? Spuneţi-mi şi mie pe ce stradă stă comunismul… Chestiile generice nu funcţionează. Trebuie să găseşti victima şi făptuitorul. Acum avem victimele. În mod clar, prin expertiza medico-legală, se va dovedi cauza morţii lor. Pe urmă este foarte simplu de reconstituit cine au fost gardienii. Aşa cum le-am declarat şi procurorilor, în întreaga Românie au fost deţinuţi în închisori, lagăre sau trimişi în domiciliu obligatoriu 627.872 de oameni, iar rata mortalităţii a fost de 1 la 4, adică un sfert din ei.

Advertisement

A fost vreun torţionar anchetat sau condamnat până acum?

Niciunul nu a fost condamnat, nici măcar nu au fost anchetaţi. Primul anchetat în acest celebru dosar, în urma sesizărilor repetate pe care le-am făcut, sunt eu! Pentru că am făcut sesizările şi am dezgropat morţii… Am mai fost chemat la procuratură să dau declaraţii. Dosarele astea s-au plimbat la vreo 16 procuraturi, au fost la Parchetul Militar, le-au dat civililor, civilii le-au dat militarilor, pe urmă a dat Kovesi un ordin, s-au dus la curţile de apel, iar cei de la curţile de apel au spus că e de competenţa parchetelor teritoriale.

“Acum, pentru că am găsit morţii ăştia, trebuie să mă plimb prin toată ţara să dau declaraţii că de ce i-am găsit…” MARIUS OPREA “Cei mai mulţi deţinuţi politici au murit prin înfometare în puşcării. Osemintele decedaţilor mi se sfărâmau, pur şi simplu, în mâini.” MARIUS OPREA


Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *