ZiarulRing

17-mai2024

ULTIMA ORĂ

EVENIMENT

Ilie Năstase a păstrat 40 de ani secretul lui Connors

Avatar

Publicat

pe

“The Outsider”, cartea autobiografică a lui Jimmy Connors, zguduie lumea sportului alb înainte de apariţia pe piaţă, programată săptămâna viitoare.


Ilie Năstase, pomenit şi el în carte, prezintă, pentru “ring”, câteva detalii picante din trecutul amoros al lui Connors, un secret pe care l-a păstrat 40 de ani. Fostul mare campion american a dezvăluit cum fosta sa logodnică, Chris Evert, a avortat, în 1975, cu câteva săptămâni înainte de nuntă, deoarece considera cariera sportivă mult mai importantă. “Locuiam într-un apartament, iar Ilie Năstase era lângă mine când mi-a telefonat Chrissie că vine la Los Angeles pentru a rezolva problema. Mi-am dat seama că eu nu am niciun cuvânt în această poveste, aşa că singurul lucru pe care-l puteam face a fost s-o ajut. Când i-am spus că relaţia noastră nu mai poate fi ca înainte după acest episod, ea mi-a răspuns: «Bine, dacă asta e ceea ce crezi. Am un meci mâine. Nu este o problemă»”, scrie Jimmy Connors (acum în vârstă de 60 de ani) despre unul dintre momentele care i-au marcat viaţa.

Remember Los Angeles

Ilie Năstase, partener de dublu cu Jimmy Connors în anii ’70, alături de care a câştigat două turnee de Grand Slam (Wimbledon 1973 şi US Open 1975), a rememorat, pentru “ring”, cum au stat lucrurile atunci: “Îmi amintesc. Era în ’73. Ba nu, în ’75… Locuiam într-un apartament în cel mai luxos hotel din Los Angeles şi participam la US Open. Eram spre finalul turneului parcă, pe care l-am şi câştigat, de altfel. Jimmy a fost foarte marcat de acel eveniment din viaţa lui, chiar s-au despărţit. Dar, cu toate astea, a avut puterea să se concentreze până la sfârşit şi să câştigăm finala împotriva unei perechi extrem de puternice în acea perioadă – Tom Oker şi Marty Riessen. Eram foarte tineri. Chris avea vreo 20 de ani. Poate că, într-adevăr, nu era pregătită pentru un copil. Dovadă stau trofeele câştigate ulterior”, a spus Năstase.

16 turnee de simplu de Grand Slam a câștigat Chris Evert după avortul la care se face referire în “The Outsider”.

“Sunt extrem de dezamăgită că Jimmy a folosit cartea sa pentru a prezenta un eveniment privat care a avut loc în urmă cu 40 de ani, fără să aibă acordul meu.”, CHRIS EVERT

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *