back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
vineri, decembrie 13, 2024

„FALIMENT” în familia Halep!

Distribuiți

Simona Halep face parte din categoria celor mai bogaţi sportivi din România, ajungând la o avere de aproximativ 8,5 milioane de dolari. Deşi succesul personal este garantat, afacerile familiei sale suferă. Anul acesta, tatăl tenismenei şi-a lichidat una dintre firmele pe care le deţinea, iar o alta înregistrează pierderi.

Tenisul a trezit întotdeauna interesul tinerilor, dar, fiind un sport costisitor, numărul celor care îl practică este destul de redus. De probleme financiare s-a lovit şi Simona Halep în urmă cu câţiva ani, atunci când tatăl său a fost nevoit să îşi înstrăineze afacerile pentru a putea suporta cheltuielile cu turneele fiicei sale. Simona s-a dovedit însă cea mai bună investiţie a sa, ajungând, în acest moment, la o avere considerabilă. Succesul tenismenei nu se răsfrânge însă şi asupra afacerilor actuale ale familiei. „H. NICOLAS”, firma familiei Halep ce avea ca obiect de activitate tăbăcirea şi finisarea pieilor, precum şi prepararea şi vopsirea blănurilor, a fost radiată, în luna martie a acestui an, din cauza productivităţii scăzute. Nici firma de produse lactate, pe care Stere Halep a vândut-o pentru a putea susţine cheltuielile Simonei şi pe care a recuperat-o ulterior, nu merge prea bine. Aceasta a înregistrat, în ultimul an fiscal, pierderi de aproape 10.000 de euro, deşi în anii din urmă activitatea a fost destul de profitabilă, conform datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

Firme denumite după copii

Denumirile celor două firme ale lui Stere Halep îşi au originea în numele celor doi copii. „H. NICOLAS”, pe care a închis-o anul acesta, vine de la numele băiatului său cel mare, Nicu, iar firma de lapte şi brânzeturi, „Lacto Mony”, de la numele de alint al Simonei. Simona Halep apare şi ea în registrele Ministerului Finanţelor, fiind nevoită să se înregistreze ca persoană fizică autorizată în urma contractelor de publicitate semnate în acest an.

2 milioane de euro obţine Simona în urma contractelor de publicitate semnate cu Adidas, Dedeman şi Vodafone.

6,5 milioane de dolari a câştigat Simona Halep din tenis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole