ZiarulRing

19-mai2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

Andreea Bănică, epuizată după botez

Avatar

Publicat

pe

Creştinarea Sofiei Maria a fost prilej de mare bucurie în familia Bănică-Mitrea. Cântăreaţa şi apropiaţii săi au petrecut pe gazonul de la Clubul Diplomaţilor în noaptea de duminică spre luni până după ora 4.00, când cei 130 de invitaţi au început să se împrăştie. La cererea organizatorilor, presa n-a avut acces în incinta localului.

Printre persoanele publice care au lipsit de la eveniment, cu toate că au figurat pe lista invitaţilor, se numără Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui României, şi Giovanni Francesco, patronul postului tv 1 Music Channel.

Cream, confuzie în familie

Încă de la Biserica „Sfântul Ilie Rahova”, Paula Pavel, sora mai mare a Claudiei (Cream), a fost confundată cu artista. Cream şi-a făcut însă apariţia abia la Clubul Diplomaţilor împreună cu alte vedete de calibru: Akcent, Anda Adam şi Victor Slav, Romică Ţociu şi Cornel Palade, Alex, Smiley şi Laura Cosoi. De asemenea, Andrei Hrebenciuc a venit împreună cu iubita sa, Irina Noapteş, fiica fostului director al CFR Călători Alexandru Noapteş.

Radu Groza l-a adus pe Napoli

Patronul Music Management, Radu Groza, le-a făcut prietenilor şi colaboratorilor o surpriză muzicală. El l-a adus la petrecere pe artistul italian Francesco Napoli, direct de pe scena Festivalului Mamaia. De această dată, cântăreţul n-a mai cântat cu trupa de tenori Distinto, ci alături de bandul lui Tibi Scobiola.

Advertisement

„Am avut 130 de invitaţi. Din motive bine întemeiate, unii dintre prietenii noştri n-au putut ajunge. Am petrecut la Clubul Diplomaţilor până dimineaţa.” Lucian Mitrea.

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *