Era, cândva, cel mai popular mijloc de transport „rapid” al Bucureştilor. Tramvaiul, pe care oamenii îl mai numeau, pocindu-i numele, „traivan”, „trangavan”, „trancaivan” sau, şi mai pitoresc, „tranca-fleanca”, a fost, rând pe rând, un simbol al vremurilor pe care le-a traversat. De la cel tras de cai până la cel modern din ziua de azi, iubitul şi în egală măsură dispreţuitul tramvai a fost mereu lângă noi. „ring” vă invită azi la o călătorie pe vechiul (şi dispărutul) tronson inelar al tramvaiului 26.
Nu există, probabil, bucureştean care, până la sfârşitul anilor ’80, să nu fi circulat măcar o dată cu tramvaiul 26. Fie că a avut treabă pe la „Leul”, unde exista legătura pentru APACA sau şcoala de „politruci” „Ştefan Gheorghiu”, fie că şi-a dus copilul la Spitalul „Grigore Alexandrescu“ sau a trebuit să dea o fugă până pe Splai, ca să meargă la Piaţa Unirii, tot omul a scos la un moment dat ceva mărunţiş din buzunar pentru o călătorie pe cel mai lung traseu de tramvai din Capitală. Pentru a descifra păienjenişul de străzi şi bulevarde pe unde trecea, trebuie să facem o întoarcere în timp de mai mult de o jumătate de secol.
Ani de împliniri, ani de avânt muncitoresc…
Jumătatea anilor ’50: vremea marilor schimbări a prins în vârtejul ei şi infrastructura Capitalei. Nevoia de forţă de muncă, necesară pentru „edificarea democraţiei socialiste”, a dus la expansiunea Bucureştilor prin absorbirea comunelor din împrejurimi şi crearea de noi cartiere. Muncitorii, în lipsă de alte mijloace de locomoţie, trebuiau să apeleze la transportul în comun. Călătoria cu tramvaiul, ieftină şi la îndemâna oricui, a devenit nu numai o necesitate, ci şi o obişnuinţă sau un mijloc de socializare. A apărut însă nevoia unei legături eficiente între trasee. Astfel a apărut, prin 1956, tramvaiul 26, care a avut la începuturile lui următorul traseu: Str. Laborator – Şos. Mihai Bravu – Şos. Ştefan cel Mare – Bdul Ilie Pintilie – Str. Sevastopol – Str. Gh. Polizu – Gara de Nord, cu întoarcere prin Calea Griviţei, Şos. N. Titulescu – Str. Dr. Sergiu.
Taxatoare moţăind în ceas de seară
A urmat perioada „relaxării” din a doua jumătate a anilor ’60, când au apărut mandatarii şi când petrecerile se întindeau, la sfârşit de săptămână, până târziu în noapte. Oamenii aveau iluzia unui trai tihnit, fără grija zilei de mâine. Se putea circula dintr-o parte în alta a oraşului, călătorii cu iz de început de lume, cu trasee care duceau din centru până în cartiere îndepărtate, cu parfumul „vitezelor mici” şi al taxatoarelor care moţăiau pe scăunelele lor, în ceas de seară. Era epoca celor „trei clase” ale tramvaiului, cu preţuri diferite de la un vagon la altul: 25 de bani clasa I, 20 de bani clasa a II-a şi 15 bani clasa a III-a. Tramvaiul 26 îşi modifică şi el parcursul, în pas cu dezvoltarea oraşului. Capătul de pe Str. Laborator este desfiinţat, iar traseul devine, în sfârşit, în mai 1966, unul inelar: Piaţa Leul – Şos. Panduri – Bdul T. Vladimirescu – Şos. Viilor – Calea Şerban Vodă – Str. Lânăriei – Splaiul Unirii – Şos. Mihai Bravu – Şos. Ştefan cel Mare – Bdul Ilie Pintilie – Str. Clopotarii Vechi – Str. Sevastopol – Str. Buzeşti – Bdul Dinicu Golescu – Şos. Orhideelor – Şos. Grozăveşti – Piaţa Leul.
„Capătul de linie” al tramvaiului 26
Nu a existat un „capăt” propriu-zis al tramvaiului 26 în perioada când a avut traseul inelar. Era doar un „capăt virtual”, care permitea tragerea vehiculului pe o „linie de stocare”, în fapt, o linie adiacentă celei principale, unită printr-o buclă. În urma desfiinţării capătului de la Str. Laborator, noul capăt a fost mutat mai întâi la Depoul Splaiul Unirii, iar apoi la Piaţa Leul. Un alt astfel de capăt virtual era la Gara Basarab, la bucla din apropierea podului. În anii ’80, traseul tramvaiului a fost modificat în timpul realizării liniei de pe Calea Văcăreşti, fiind mutat pe Şos. Olteniţei, cu capătul la Şura Mare. Cântecul de lebădă sau „capătul de linie” al tramvaiului cu cel mai lung parcurs din Bucureşti s-a consemnat la sfârşitul anilor ’80, când autorităţile comuniste l-au desfiinţat.
„În tramvai este ca în viaţă: te înghesui, te strecori, când s-apuci un loc în faţă, tocmai bine cobori.” , Camillo Sbarbaro (scriitor italian)
