Simona Halep se reface acasă, la Constanţa, după ce a fost eliminată în turul trei al ultimului turneu de Grand Slam al anului, US Open. Tatăl tenismenei care a rămas pe locul doi în clasamentul WTA, Stere Halep, a povestit, pentru „ring”, care-i starea fiicei sale. A urcat în ultimul an precum un fulger în clasamentul mondial al tenisului mondial şi a început să simtă presiunea. Toată lumea aşteaptă de la Simona Halep victorie după victorie.
„Eşti pe locul doi, nu prea ai cum să pierzi”, gândeau mulţi. Foste glorii ale tenisului românesc spuneau, înainte de US Open, că a venit timpul ca Halep să-şi adjudece un titlu de Grand Slam, căci acela rămâne în istorie. Dar iată că Simona a ieşit în turul trei, fiind învinsă de Mirjana Lucic-Baroni, o jucătoare care nu se afla în Top 100. Simona a declarat, după meci, că este om şi nu robot, încercând, cumva, să-şi justifice eliminarea. Dacă altă dată era primită cu flori şi cu mult zgomot în ţară, tenismena a preferat acum să fie discretă şi s-a dus direct acasă, la Constanţa.
„Simona este bine. Este acasă, are nevoie de linişte şi de odihnă. În ultimul an a avut foarte multe turnee şi s-a acumulat oboseala. A avut un ritm mult mai intens decât în anii precedenţi. Organismul ei are nevoie de timp pentru a se acomoda cu acest ritm. Trebuia să câştige la US Open, dar nu era obligatoriu. Are tot timpul să câştige şi turnee de Grand Slam. Mai are în faţă vreo 40, dacă va juca 10 ani”, ne-a declarat tatăl Simonei. Nu-şi schimbă antrenorul În ultima perioadă s-a vehiculat ideea că Simona ar trebuie să se despartă de antrenorul ei, belgianul Wim Fissette. Motivul: nu găseşte o cale de a o mobiliza din nou pe Halep.
„Sunt doar zvonuri. Simona nu se desparte de Fissette. Se înţeleg bine, nu există niciun motiv pentru a pune capăt colaborării”, a afirmat tatăl Simonei. Faptul că nu a mai avut performanţe la ultimele turnee are o explicaţie. „În sport ştiţi cum e, nu se poate să joci numai bine, nu se poate să joci numai prost. Toate muncesc la fel, toate îşi doresc să fie în faţă în clasament. Nu ştiu dacă vreo tenismenă din Top 100 îşi doreşte să nu fie în primele 10. Pentru asta joacă, pentru asta muncesc”, a încheiat Stere Halep.
Şi-a asigurat prezenţa la Turneul Campioanelor
După terminarea US Open, Simona va rămâne totuşi pe locul doi mondial, deoarece contracandidatele ei au fost eliminate în prima săptămână a turneului. Încă o veste bună este aceea că Halep este calificată la Turneul Campioanelor, care va avea loc, în octombrie, la Singapore. Doar Simona, Serena Williams şi Maria Şarapova sunt participante certe, pentru celelalte cinci locuri lupta rămânând deschisă. Halep a anunţat că următorul turneu la care va participa va fi Openul Chinei, care începe pe 22 septembrie.