După cum veţi vedea, ieri a fost o nouă zi plină de răsturnări de situaţie la Curtea de Apel Piteşti. Anunţam în ”ring” o surpriză în procesul ”Cioacă-Elodia” şi… SURPRIZA S-A PRODUS!
Când toată lumea se aştepta ca, după audierea ultimului martor, fratele Elodiei, să se tragă linie şi să se pună concluziile, procesul anului şi poate al deceniului, o adevărată bombă judiciară în mişcare, pare că S-A… REAMORSAT.
Citat în proces ca parte civilă, Robert Ghinescu, fratele Elodiei, a fost audiat, ieri, şi în legătură cu multe aspecte încă neclare din ultimele zile dinaintea dispariţiei celebrei avocate din Braşov. După încheierea audierii, au fost puse în dezbaterea părţilor expertizele ştiinţifice depuse la dosar. Aici au început să apară… surprizele. De ce este importantă audierea expertului în genetică După discuţiile legate de noile expertize sosite la dosar, una dintre răsturnările de situaţie cele mai importante în procesul ”Cioacă-Elodia” s-a produs când instanţa a încuviinţat cererea formulată de toate părţile referitoare la audierea, în calitate de martori, la termenul viitor, din 29 aprilie, a unui medic şef din INML şi a unui specialist criminalist care au participat la efectuarea expertizelor.
Este vorba despre şefa Laboratorului de Genetică din INML, medic primar legist dr. Ligia Barbarii, şi de ofiţerul criminalist comisar Romică Potorac. Audierea celor doi poate tranşa soarta procesului. Încuviinţarea celor două audieri poate însemna, pe de o parte, că sunt mari semne de întrebare cu privire la neconcordanţa dintre expertizele făcute, în primă fază, la Institutul de criminalistică al IGPR, şi cele făcute recent, la solicitarea instanţei, la INML.
Pe de altă parte, audierile celor doi experţi ar putea lămuri, odată pentru totdeauna, dacă sângele Elodiei (din casă, din maşină, de pe obiectele din râpă) putea proveni dintr-o acţiune criminală (ucidere urmată de depesarea cadavrului) sau din mai multe banale… accidente domestice. Nu în ultimul rând, audierea celor doi va lămuri misterele legate de obiectele din râpă. Odată pentru totdeauna. Şi audierea fratelui Elodiei a produs… surprize. Gaz… peste foc?!… Audierea fratelui Elodiei a durat aproape două ore, Robert Ghinescu răspunzând întrebărilor adresate atât de instanţă, cât şi de procurorul de şedinţă şi de avocaţii părţilor din dosar. În calitate de parte civilă, referitor la despăgubirile pe care le solicită, Robert Ghinescu a declarat în faţa instanţei că sunt aceleaşi sume cerute şi de mama sa. Este vorba despre daune morale de cinci milioane de euro şi daune materiale cifrate la aproximativ 40.000 de lei.
Referitor la relaţiile dintre sora sa, Elodia, şi Cristian Cioacă, el a spus că păreau normale, deşi în ultima vreme constatase o anumită răceală între cei doi soţi. Jignindu-l printr-un apelativ dur pentru care instanţa i-a atras atenţia, Robert Ghinescu l-a acuzat pe fostul său cumnat că nu a arătat niciun regret după ce i-a ucis sora. „Acest individ mi-a omorât sora, cu tupeul lui fantastic. Tata s-a prăpădit din cauza lui, eu sunt aşa cum sunt”, a spus fratele Elodiei Ghinescu. Multe întrebări interesante i-au fost puse de instanţă fratelui Elodiei, iar răspunsurile acestuia mai mult au pus… gaz peste foc. Despre fotografia primului soţ… De pildă, Robert Ghinescu a fost întrebat cu privire la fotografia primului soţ al Elodiei (fotografie a cărei apariţie în râpă este cel puţin ciudată).
Mai precis, a fost întrebat dacă a văzut vreodată în casa Elodiei o fotografie cu primul fost soţ (numele de familie Mustaţă). Fratele Elodiei a răspuns că în casă nu a văzut, dar că sora lui avea aceste fotografii în geantă sau în agendă. Adică Elodia, în loc să ţină poze (recente şi de suflet) cu copilul, cu soţul sau chiar şi cu amantul, ţinea poze cu primul soţ… în geantă?!?… … despre discuţia telefonică dintre Elodia şi iubitul sepepist, despre bani… A fost întrebat şi dacă a auzit-o pe sora sa, în maşină, la întoarcerea din Dubai, vorbind cu sepepistul Ilie Cristian la telefon.
El a răspuns nu, intrând în contradicţie cu declaraţia lui Ilie Cristian care a spus că a vorbit cu Elodia în timp ce se întorcea de la aeroport la Râşnov (fiind în maşină cu fratele ei). Întrebat cine a adus mai mulţi bani în casă, Robert Ghinescu a spus că Elodia, fapt care i-a trezit judecătoarei Pluteanu, preşedinta completului, o observaţie cu privire la o presupusă/posibilă evaziune (asta, evident, făcând parte dintr-un alt posibil ”film”… judiciar). …şi despre o anume culoare. Cheia enigmei ”Elodia”?!… Poate, însă, cea mai interesantă întrebare s-a referit la culoarea în care era zugrăvit dormitorul matrimonial, spaţiul în care procurorii susţin că Elodia ar fi fost ucisă.
Pentru că fratele Elodiei a spus că nu mai ştie/nu-şi mai aminteşte culoarea, preşedintele completului (judecătoarea Pluteanu) a confruntat declaraţia fratelui Elodiei cu poze judiciare din dosar. Mai întâi a fost întrebat dacă a fost în casă. La răspunsul ”Da”, imediat a urmat întrebarea ”În ce culoare era vopsit peretele din dormitorul matrimonial”. ”Într-o singură culoare” a răspunsul fratele Elodiei. Judecătoarea a cerut dosarul.
De fapt, a cerut unul dintre cele 20 de volume ale dosarului care acum, dovadă că judecătoarele cunosc bine tot materialul judiciar, tomurile cu mii de pagini nu mai stau pe masă, ci undeva jos, lângă masa instanţei, de unde judecătoarea cere să i se aducă un anumit volum, deschis la o anumită pagină precis indicată. Confruntat cu pozele judiciare, fratele Elodiei nu-şi mai aducea aminte care dintre culori era. Ştia sau nu ştia fratele Elodiei câţi pereţi erau zugrăviţi şi în câte culori? Este sau nu este adevărat că Cioacă ar fi vopsit în dormitor după dispariţia Elodiei? La urma urmei, răspunsul corect ar fi una din ”cheile” enigmei Elodia, pentru că procurorii susţin sus şi tare că Cioacă ar fi vopsit unul din pereţi, pentru a ascunde urmele de sânge. Martorii (bona, zugravii) şi probele (vezi raportul Dascălu care vorbeşte nu de unul, ci de doi pereţi zugrăviţi în culori diferite) de la faţa locului (câte au fost luate, pentru că, în secolul 21, se puteau face zeci de probe relevante, care să nu mai ridice nici măcar un semn de întrebare) îi contrazic pe procurori. Dacă se va demostra că Cioacă nu a zugrăvit în apartament după dispariţia Eldiei, evident se poate spune: ”CASE CLOSED”.
La urma urmei, concluzia judecătoarelor va face… diferenţa. Aşa cum diferenţa diferenţelor ar putea-o face curajul/inspiraţia judecătoarele, în varianta în care acestea, într-un experiment judiciar demn de un dosar/proces-şcoală, ar merge în râpă şi în casa familiei Cioacă-Ghinescu, aşa-zisa… CASĂ A GROAZEI!… Şi o lecţie de drept… magistrală Vă mai aduceţi aminte de raportul ”Zamfirescu”, publicat recent în ”ring”? Este vorba de o opinie expertală a unui reputat profesor universitar care spunea, cu subiect şi predicat, că ”mărimea, geografia şi orientarea urmelor de culoare brun-roşcată identificate cu ocazia cercetărilor la fata locului, exclud formarea, prin proiectare, mai precis în urma loviturilor repetate cu pumnul sau prin ţaşniri arteriale specifice depesării unui cadavru” şi că ”în apartamentul investigat NU a fost comisă o infracţiune de omor urmată de depesarea cadavrului”.
În legătură cu acest înscris depus la dosar de avocata Vasii (apărătoarea lui Cioacă) şi contestat de avocata Radu (reprezentanta familiei Ghinescu), o demonstraţie interesantă a fost făcută în instanţă chiar de judecătoarea Pluteanu. Aceasta a atras atenţia că este vorba de un înscris, nu o probă. Până ce acest înscris poate deveni probă-cheie este… cale lungă. Practic, judecătoarea a explicat, ca pentru începători, care este diferenţa între un înscris şi o probă. O LECŢIE DE DREPT… MAGISTRALĂ.
https://ziarulring.ro/stiri/eveniment/234652/2014/SURPRIZA-S-A-PRODUS-Sefa-Laboratorului-de-Genetica-al-INML-MARTOR-CHEIE-in-procesul-Cioaca-Elodia-