ZiarulRing

01-mart.2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

Sorin (Akcent) RUPE TĂCEREA! „Adi Sînă a vrut MULŢI BANI şi din PROCENTELE NOASTRE”

Avatar

Publicat

pe

Destrămarea trupei Akcent i-a uimit pe mulţi, dar nu a fost nicio surpriză pentru membrii formaţiei. Acest deznodământ era previzibil de mult timp, însă contractele semnate în avans i-a obligat să amâne luarea unei decizii. Sorin Brotnei, unul dintre componenţii formaţiei, a dezvăluit în EXCLUSIVITATE pentru ziarulring.ro care sunt culisele  rupturii.

Sorin spune că principalul motiv pentru care grupul s-a destrămat vizează banii tot mai mulţi pe care îi solicita liderul Adi Sână. Această problemă s-a acutizat în 2012, în toamnă, când Adi a solicitat un procent important şi din încasările lor.

„Povestea cu banii este de anul trecut, din septembrie, dar permanent a existat discuţia asta, că el vrea mai mult. Problema este că el câştiga oricum mai mult ca noi, şi dorea şi mai mult. A cerut permanent foarte mulţi bani şi nu mai puteam, ne-a ajuns cuţitul la os. Adi Sână fiind compozitorul trupei, îi reveneau alte sume, care nu aveau legătură cu noi. Adică din drepturile de autor şi plăţile pentru piese. Pe producţie de piese era plătit destul de bine, după care drepturile de autor îi reveneau lui, că el era compozitorul. Noi n-am avut o problemă cu asta, dar în momentul în care a vrut mult mai mult, am spus că suntem o trupă, nu bătaia de joc a nimănui. Când am auzit că vrea să intre foarte mult şi în procentele noastre, am zis că este prea mult”, a spus Sorin Brotnei.

Sorin de la Akcent, IERTAT de iubita pe care a înşelat-o El a mai adăugat că Adi Sână a pus permanent problema banilor mai presus de interesul trupei. Sorin a mai povestit că el şi Mihai au renunţat în favoarea lui Adi la procentele lui Marius Nedelcu, care trebuiau împărţite. Marius a părăsit grupul în anul 2008, Akcent continuând în formula de trei.

„Am contribuit şi noi la compoziţia melodiilor, dar nu în egală măsură cu Adi. Drept dovadă este că noi i-am cedat lui Adi procentele lui Marius Nedelcu, când acesta a plecat din trupă. Atunci nu am avut nimic împotrivă, în speranţa că treaba va merge bine şi să continue proiectul. S-a ajuns aici pentru că el şi-a dorit asta. Tot timpul a vrut să facă ce a dorit el, cum a vrut el şi când a vrut. Întâmplându-se tot timpul acest lucru, era normal să apară discuţii şi să ajungem aici”, a mai dezvăluit Sorin.

El afirmă că decizia desfiinţării trupei a fost  luată acum o lună, după ce toate contractele au fost onorate. El şi Mihai încă sunt deschişi la o reconciliere a relaţiilor cu Adi Sână, dar s-a ajuns deja la avocaţi pentru anumite drepturi financiare şi drepturile privind numele „Akcent”.

Advertisement

„Noi oricând suntem deschişi la discuţii, ne-am întâlnit deja pentru o înţelegere amiabilă, dar nu s-a concretizat nimic. Toate contractele care erau semnate au fost onorate, dar nu au mai fost luate altele. Ne luptăm acum cu avocaţii pentru numele Akcent. Denumirea formaţiei am ales-o împreună. În momentul în care am format grupul, titulatura am ales-o de comun acord, chiar dacă el avea numele dinainte. Nu a contat deloc că nu ne-a ajutat în niciun fel, nefiind cunoscuţi. În acest moment comunicăm doar prin avocaţi”, a încheiat Sorin Brotnei.

Trupa Akcent a fost formată în 1999, dar primul hit important a fost lansat în 2002. Este vorba despre „Ţi-am promis”. Tot atunci a apărut şi albumul „În culori”. Au urmat hit după hit, concerte în ţară şi în străinătate, cu casa închisă. Ultimul single lansat de Akcent se numeşte „Chimie între noi”. Culmea, acesta în loc să-i unească, i-a despărţit!. Trupa a depăşit un miliard de vizualizări pe YouTube şi două milioane de fani pe Facebook.


Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *