ZiarulRing

01-mai2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

Mărturisiri CUTREMURĂTOARE din casa lui Dolănescu: Spiritul care bântuie şi povestea ştreangului din pod

Reporterii ”ring” au avut, astfel, rarul privilegiu de a pătrunde chiar în camera în care rapsodul a murit

Avatar

Publicat

pe

Fiul cel mare al lui Ion Dolănescu ne-a deschis, ieri, uşa mult disputatei case din strada Caimatei. Reporterii ”ring” au avut, astfel, rarul privilegiu de a pătrunde chiar în camera în care rapsodul a murit.

Casa, impunătoare altădată, este acum tristă, chiar dacă peste tot tronează afişele, tablourile şi portretele artistului. De la intrare ne-a întâmpinat o atmosferă apăsătoare…

Impresionant! La patru ani şi jumătate de la decesul lui Ion Dolănescu, misterioasa şi mult disputata casă din strada Caimatei arată… la fel: ca în ultimele clipe de viaţă ale marelui interpret şi patriot român! Pe noptiera din camera în care a murit artistul încă mai sunt medicamentele care-i alinau durerile. Pe pat, aceeaşi pătură, lângă pat, papucii celui care nu mai este. Chiar şi în pod mai atârnă încă, agăţată de o grindă, sfoara cu care fiul cel mic al artistului a încercat să-şi ia viaţa.

Livingul unde aveau loc celebrele petreceri, ce ţineau şi câte trei zile, atunci când îşi sărbătorea ziua de naştere

Dormitorul, prăfuit şi dezordonat. Pe noptieră, medicamentele artistului…

Ionuţ Dolănescu ne-a aşteptat în pragul casei şi ne-a invitat la masa unde tatăl său obişnuia să petreacă alături de prieteni şi de colegi. Trist şi vizibil emoţionat, ne-a descuiat uşa dormitorului unde tatăl său a murit. La patru ani şi jumătate de la deces, dormitorul arată la fel… Prăfuit şi dezordonat, exact cum l-a lăsat interpretul. Chiar şi pe noptieră încă mai sunt medicamentele şi crema ce îi mai alina durerile şi cu care cântăreaţa de muzică populară Ileana Constantinescu îi făcea masaj de fiecare dată. Lipseau doar câteva tablouri pe care fiul din Costa Rica, Dragoş, le-a luat. Ionuţ nici măcar n-a căutat să vadă dacă există totuşi vreun testament…

Pe noptieră au rămas crucile, medicamentele şi alte obiecte de care avea strictă nevoie

Advertisement

În camera regretatului rapsod, Ileana Constantinescu şi-a amintit că stătea la marginea patului pentru a-i face masaj lui Dolănescu

„Totul e aşa cum a lăsat tata”

Ionuţ ne-a arătat câteva dintre costumele tatălui său, dar şi locurile de unde fratele lui a luat tablourile. „Îmi cer scuze pentru deranj, dar n-am vrut să mişc nimic în dormitor. Totul e aşa cum a lăsat tata. Medicamentele sunt încă pe noptieră, crucile pe care le purta la gât şi alte câteva obiecte. Eu cred şi simt că spiritul tatălui meu este peste tot în această casă şi în fiecare obiect rămas de la el. Chiar am organizat mai multe petreceri în această casă pentru că tata era o fire veselă, iubea lumea, îi plăcea să fie înconjurat de oameni, de prieteni şi era trist de câte ori era singur”, ne-a spus fiul cel mare al lui Ion Dolănescu în momentul în care ne arăta obiectele din casă.

Aici este locul unde stătea tabloul lui Luchian, care a fost luat de Dragoş Dolănescu

Ne arată mândru poza în care a fost imortalizat momentul primei zile de şcoală, când Ion Dolănescu îl mângâia părinteşte

„Tata s-ar răsuci în mormânt dacă am vinde casa”

Casa este plină de amintiri care îl răscolesc pe Ionuţ ori de câte ori vine aici. „Dacă am înstrăina această casă, cred că tata s-ar răsuci în mormânt. Am întina memoria lui dacă am scoate această casă la licitaţie, ar fi ruşinos pentru familia noastră. Tinerii care stau acum în casă nu plătesc chirie, aşa cum s-a speculat, am vrut doar să le fac un bine, sunt nişte prieteni de-ai mei din Florida, sunt cetăţeni americani de origine română. Ei îşi doresc să se repatrieze, sunt nişte oameni cu frică de Dumnezeu, au trei copii, au şi o soră handicapată şi m-am gândit să îi ajut, că şi aşa casa stătea goală. Vor sta aici pentru o perioadă, până îşi găsesc şi ei undeva să îşi închirieze şi chiar doresc să îi ajut şi cu actele. Vă daţi seama, ca american să îţi doreşti să te repatriezi în România e ceva naţionalist, faptul că au renunţat la America pentru România…”, ne-a spus Ionuţ în timp ce ni i-a prezentat pe Ana Maria şi cei trei copii ai săi, soţul fiind încă în America.

Ana Maria, tânăra care locuieşte împreună cu familia în casa lui Ion Dolănescu

„Aici a încercat Dragoş să îşi pună capăt zilelor”

După ce ne-a prezentat camera în care Ion Dolănescu a murit, Ionuţ ne-a spus că nu poate investi în această casă care nu are nici fundaţie, iar podul s-ar putea prăbuşi oricând. Un pod care ascunde un secret… cutremurător. „După terminarea procesului, voi vedea ce am de făcut. Până atunci, eu plătesc singur impozitele pentru toate bunurile tatălui meu, dar să renovez casa, nici nu poate fi vorba, nu am banii necesari”, ne-a spus Ionuţ în timp ce ne-a condus spre podul casei. S-a deschis o uşă şi atmosfera sinistră ne-a determinat să facem câţiva paşi înapoi. Am mers totuşi mai departe şi, deşi ne-a întâmpinat un pod ce stătea să cadă, ne-a sărit în ochi o sfoară ca pentru spânzurătoare atârnată de grindă. „Aici a încercat Dragoş să se sinucidă. A mai încercat şi afară în foişor, când şi-a băgat un cuţit în burtă”, ne-a spus Ionuţ.

Advertisement

Aici îşi petrecea verile Ion Dolănescu, fiind bucătăria de vară, şi tot în acest loc, Dragoş Dolănescu a încercat să-şi pună capăt zilelor, înfigându-şi un cuţit în abdomen

Podul casei, nefolosibil, unde a rămas şi acum sfoara de care se spune că a încercat Dragoş să se spânzure

„Dragoş este oricând bine-venit în această casă”

În pofida faptului că nu se înţeleg cu împărţirea bunurilor, Ionuţ pare dispus să facă pace cu fratele său şi chiar şi în aceste condiţii susţine că îl aşteaptă pe Dragoş să locuiască în această casă. „Este liber şi Dragoş să vină în această casă. Eu nu înţeleg de ce a trebuit să spună că îşi pune cortul în faţa casei. Mi-a spus mie vreodată că vrea să vină să stea aici şi nu i-am permis eu? Oricând este bine-venit. Este suficient să mă sune şi eu îi dau cheile să vină să stea aici. Nimeni nu l-a dat niciodată afară din această casă. N-aş fi avut cum pentru că nu este proprietatea mea, este casa tatălui nostru. Sigur că îmi pare rău că el n-a ştiut să lase loc de bună ziua cu familia tatălui, cu unchii şi cu bunica noastră care, la 101 ani este încă foarte supărată pe Dragoş pentru tot acest circ pe care l-a făcut şi îl face în continuare şi la care, fără să vreau, trebuie să iau şi eu parte deoarece sunt pârât în acest proces”, a mărturisit Ionuţ.

https://ziarulring.ro/stiri/eveniment/219775/Marturisiri-CUTREMURATOARE-din-casa-lui-Dolanescu-Spiritul-care-bantuie-si-povestea-streangului-din-pod-

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *