back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
sâmbătă, decembrie 14, 2024

Rinita alergică, o problemă socială

Distribuiți

Existenţa unui număr mare de persoane suferinde, precum şi caracteristicile afecţiunii – boli asociate, costuri aferente, afectarea semnificativă a calităţii vieţii etc. – fac din rinita alergică o problemă socială.

Rinita alergică, dar şi astmul alergic sunt boli inflamatorii ce afectează întreg organismul, fiind adeseori asociate. „Rinita alergică este considerată clasic rezultatul unei inflamaţii de intensitate variabilă. Celule, molecule specifice, mediatori chimici, biologici şi neurologici «cooperează» într-o manieră complexă, producând apariţia simptomelor specifice şi o hiperreactivitate respiratorie. Medicina modernă impune ca tratamentul să fie dedicat substratului inflamator al bolii, mai mult decât simptomelor ca atare”, explică dr. Irina Bucur, medic primar alergologie şi imunologie.

Corticoterapia, eficientă

„Cea mai eficientă medicaţie este considerată, ca şi în astm, corticoterapia locală, realizându-se astfel concentraţii maxime de antiinflamator în mucoasa nazală, fără risc de efecte generale şi cu un foarte bun control al simptomelor locale şi oculare (adesea asociindu-se cu conjunctivita alergică). De asemenea, se recomandă antihistaminice şi decongestive nazale. Însă eficienţa tratamentului diferă de la pacient la pacient”, susţine dr. Bucur.

Desensibilizarea, decisivă

„Tratamentul imunoterapic specific pentru desensibilizare, bazat pe extracte alergenice standardizate, este decisiv. El influenţează cursul natural al bolii pe termen lung, limitând progresia către astm şi scăzând nevoia de tratament farmacologic. Frecvenţa în cadrul populaţiei adulte, dar şi la copii a rinitei alergice şi a astmului alergic este în continuă creştere, ceea ce justifică sporirea interesului pentru ţinerea sub control alergologic de specialitate a acestor boli”, explică medicul.

Clinica Centrul Medical Mediclass; www.mediclass.ro; tel.: 021.412.01.28; 021.412.01.29; 021.410.27.27; programari@mediclass.ro; str. Sf. Elefterie nr. 47-49, sector 5, Bucureşti.

600 de milioane de oameni din toată lumea suferă de rinită alergică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole