back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
duminică, decembrie 8, 2024

Eurovision SCANDALOS! Voturile românilor din Italia şi Spania, ANULATE de juriu

Distribuiți

Şeful delegaţiei României la Eurovision, Dan Manoliu, a explicat, pentru „ring”, de ce Italia ne-a acordat în finală doar un punct, Spania nici un punct, iar Moldova a avut un show aproape identic.

Potrivit oficialului TVR, românii din Italia şi Spania au votat masiv pentru România în finala Eurovision şi au adunat cele mai multe puncte. Dar 50% din ponderea votului aparţine juriilor de specialitate care, se pare, n-au punctat deloc melodia „It’s My Life” a lui Cezar „The Voice”, anulând, practic, avantajul României la televoting.

„Ne-au ars extrem de tare”

Pentru a lămuri situaţia din Italia şi Spania, Dan Manoliu va trimite o scrisoare către EBU (European Broadcasting Union, alianţa serviciilor media publice care organizează Eurovision – n.r.): „Potrivit tabelului oficial cu televotingul din Italia, România a primit cele mai multe puncte, urmată de Moldova. Cum am primit doar un punct din Italia, înseamnă că juriul italian ne-a ars extrem de tare şi ne-a dat zero puncte.

Altă explicaţie nu există! Făcând socoteli, te cam încurci şi constaţi că nu prea iese. Românii au votat şi în Italia, şi în Spania, doar că juriul e al ţării respective, cu oamenii lor. Vom trimite la EBU o hârtie în care vom spune că e uşor de mirare că am luat 12 puncte la televoting şi iată că totuşi am primit doar un punct din Italia. Aşteptăm să vedem dacă vor da publicităţii şi notele juriului italian”.

Sabotaţi de suedezi?

Aproape identice, show-urile României şi Moldovei ascunde un scandal de care se fac vinovaţi organizatorii suedezi. Pus în faţa faptului împlinit, lui Dan Manoliu nu i s-a permis să schimbe nimic pe scenă: „După ce ne-am întors de la întâlnirea şefilor de delegaţii, am trimis filmare cu noul show şi scenariul detaliat.

După aceea am început o corespondenţă legată de sistemul de ridicare. Găsisem în Suedia şi urma să importăm de acolo un fel de liză care putea să ridice până la o tonă la 1,2 metri. Aceasta era cu cablu şi putea fi telecomandată din afara scenei. Într-o zi m-au anunţat că nu mai e nevoie să aducem nimic, pentru că vor construi în scenă această trapă de care se va mai folosi o ţară în prima semifinală (nu mi s-a spus care ţară anume). I-am răspuns responsabilului de partea artistică, spunându-i că mă aştept ca ţara cealaltă care va folosi trapa să nu aibă un show asemănător.

Oficialul mi-a răspuns: «O, nu! Nu-ţi face probleme, show-ul vostru e cel mai interesant, nu are nicio legătură!». În aceeaşi perioadă a venit în România pentru promovare şi Aliona Moon (reprezentanta Moldovei – n.r.). I-am întrebat atunci pe cei din staful Moldovei ce show au şi mi-au spus că nu ştiu încă. Nebunia a fost că ei au făcut o avanpremieră pe care au trimis-o înainte să plecăm, în sensul că noi trimisesem şi pânza roşie între timp, că aşa au vrut organizatorii. Am urmărit această avanpremieră şi şocul cel mare a fost când, chiar cu o zi înaintea plecării spre Malmo, am văzut poze de la repetiţia Moldovei. Atunci am scris un mail destul de dur în care îi spuneam directorului artistic că mi se pare absolut incredibil, mai ales că grafica era exact ce solicitasem noi, cu fulgere…

La noi erau nişte linii şi arătau foarte rău. A doua zi după ce am ajuns în Suedia, m-au chemat să mă tragă un pic de urechi, pentru că nu e în spiritul Eurovision să fii atât de dur şi ne-am împăcat. Dar i-am spus că mă aşteptam să fiu avertizat. Dacă la mine veneau doi oameni cu aceeași idee, ori îi puneam unul lângă altul, ori îl avertizam pe al doilea că mai e cineva cu aceeaşi idee. Pentru că dă prost şi pentru show-ul tău. Ei n-au mai vrut să schimbe şi mi se pare normal, că nu poţi să interzici Moldovei sau nouă să folosim aceeaşi idee.

Nu ne-au demonstrat cu faxuri sau e-mail-uri care a fost primul care a trimis scenariul, deci nu ştim încă. Mie mi s-a părut destul de ciudat la show-ul Moldovei, în afară că se ridicau şi aveau rochie, rochia aceea a lor albă avea proiecţii pe ea, la fel cum a avut Azerbaidjanul anul trecut. Deci show-ul Moldovei a avut două «ciupeli», dacă e să o luăm aşa: o dată, proiecţia care a fost folosită cu un an înainte şi a doua, potrivirea cu această ridicare. Diferenţa din România şi Moldova a fost că ei au avut o piesă mai digerabilă şi un pachet soft şi frumos”.

EBU a stabilit tariful la televoting

Oficialul TVR a explicat şi de ce a fost atât de scump votul la Eurovision şi de ce s-au înregistrat doar 21.035 de voturi de la cei peste 1,5 milioane de telespectatori din România. „Am discutat cu oficialii EBU că un tarif de peste un euro la un televoting care de fapt nu te priveşte în mod direct mi se pare mult prea mult pentru România. La 0,35 euro cu TVA per vot devine mai accesibil, pentru că am avut acest tarif în selecţia naţională şi am înregistrat peste 100.000 de voturi.

Le-am mai propus, ca să fie ceva corect şi festivalul să câştige, ca semifinalele să nu fie cu juriu, ci doar cu televoting, iar juriul să intervină doar în finală. Profesioniştii nu merg întotdeauna pe aceleaşi gusturi cu publicul larg, dar mai apar şi suspiciunile de aranjamente, discuţii şi aşa mai departe.

Tariful televotingului e stabilit de EBU, iar banii strânşi astfel se colectează de către EBU după care îţi revin cotă parte, scăzându-se cheltuieli şi alte lucruri. Deci nu TVR a fixat tariful la televoting. Tot EBU fixează şi taxa de participare. România a achitat anul acesta 136.000 de euro taxă de participare (din bugetul total de 230.000 de euro) şi se află în primele 10 state plătitoare, pentru că e o ţară mare şi puternică. Adică deosebirea dintre noi şi Moldova e uriaşă. Cu toate acestea, participarea României la Eurovision e rentabilă din foarte multe puncte de vedere.

Cel mai important e că aduce imagine României, e foarte OK să fii acolo. E păcat să te retragi. Suntem văzuţi bine şi nu suntem trataţi ca paria ai Europei. Şi pentru artistul care te reprezintă e important, o dată-n viaţă are ocazia să cânte în direct în faţa a peste 130 de milioane de telespectatori, inclusiv din Australia”.

Câştigătorul se află imediat după închiderea liniilor telefonice

Dan Manoliu a explicat şi sistemul de vot al EBU, care funcţionează centralizat: „Platforma de vot e verificată de EBU. Voturile juriului, acordate la repetiţii, se trimit la EBU. Când are loc televotingul, voturile se centralizează în Germania la Digame, firma acreditată de EBU și instantaneu ajung şi la EBU care face socoteala între televoting şi notele juriilor şi fiecare televiziune, inclusiv TVR, primeşte un mail şi un fax cu notele pe care trebuie să le citească crainicul. Deci socoteala o face EBU.

Dacă crainicul vreunei televiziuni greşeşte, e corectat automat de prezentatorul show-ului. Deci România nu a citit nişte note pe care le-am calculat la TVR. E greu de crezut că cineva a fraudat. Chiar şi la repetiţii, notele fictive tot de la EBU sunt trimise, nici acelea nu sunt întâmplătoare. Dacă există vreo greşeală, aceasta e la nivel EBU, dar nu ai cum să acuzi Italia că a dat alte note faţă de ce a citit. E imposibil!”.

Doar 30 de secunde pentru pregătirea lui Cezar pe scenă

Show-ul live i-a obligat pe membrii delegaţiei României să-şi depăşească limitele… „Cezar a cântat extraordinar de fiecare dată. În acest an n-am avut probleme cu partea vocală. Emoţiile nu au fost acolo, ci în alte părţi. A fost un show destul de dificil… Aveam doar 30 de secunde pentru montajul de pe scenă. Organizatorii ne-au cerut să participăm şi noi, aşa că la fiecare montare, pe scenă eram şi eu, şi operatorul, ca să se aşeze ca lumea, pentru că era o întreagă nebunie…

Mai întâi se cobora o trapă, în trapa respectivă se aşeza un paralelipiped dreptunghic de lemn care avea o ţeavă de siguranţă, se aşeza peste această chestie paraşuta (adică pânza roşie), veneau dansatorii cu ea, Cezar se urca pe acea chestie, ţeava trebuie să intre între rochie şi eşalon. Dar Cezar a cântat impecabil. În acest an România a avut cele mai frumoase lumini şi n-au mai fost nemulţumiri legate de grafică sau de cadre”, a povestit Dan Manoliu.

„Am avut un handicap uriaş, dar am crescut cu sânge”

Per total însă, Dan Manoliu e mulţumit de evoluţia României şi îţi doreţte să demareze pregătirile pentru ediţia de anul viitor chiar din iulie. „Rezultatul României din acest an mi se pare mult mai interesant decât în alţi ani, mai ales că România nu a beneficiat de media celor 10 puncte care veneau în fiecare an din Italia şi din Spania. Plus cele două puncte pierdute de la Moldova. Putem spune că dacă aveam încă 22 de puncte eram mult mai sus. România a avut mai multe note de 10 decât Modova care a adunat note mai mici din mai multe ţări.

Plus că noi am obţinut note de la ţări de la care nu ne aşteptam, de la cei cu mintea deschisă. Să iei puncte de la Marea Britanie, Irlanda sau Islanda înseamnă ceva. În semifinală ne-am calificat de pe poziţia a cincea, mai bine decât anul trecut. România face parte din grupul celor patru ţări care de când a început acest sistem cu semifinale, în anul 2004, s-a calificat de fiecare dată în finală. Să ieşi pe locul 13 din 38 de ţări e destul de OK, mai ales că la selecţia naţională piesa lui Cezar a fost aleasă datorită votului publicului.

Deci românii au vrut-o! A fost un an extrem de dificil, pentru că nu a fost un pachet uşor de digerat, au fost scandaluri înainte de a pleca, comentarii foarte dure şi în România, şi în străinătate. Eram pe locul 38 la casele de pariuri şi după primele prestaţii live şi repetiţii, am crescut permanent. A fost un handicap uriaş să plecăm de pe ultima poziţie, plus «zumzăiala» colaterală, dar am crescut, cu sânge aş putea spune. Mă voi lupta ca pentru ediţia de la anul să începem din acest an. Adică peste o lună să demarăm strângerea de fonduri.

Cu cât porneşti mai devreme, cu atât ai timpul necesar să pui toate amănuntele la punct. Una e să începi în iulie, alta în ianuarie”, ne-a mai spus şeful delegaţiei României la Eurovision.

„Cezar e dezamăgit de Eurovision pentru că e foarte ambiţios, vine dintr-o lume unde ai satisfacţia imediată a unui concert în care depinzi de vocea ta şi a ajuns într-o altă lume, cu jurii, televoting şi oameni care te fac praf, pătrunzând în viaţa ta personală. Sigur nu i-a fost uşor!” – DAN MANOLIU, Şeful delegaţiei României la Eurovision

„Mulţi uită că apariţia lui Cezar la Eurovision a fost un act teatral, nu o paradă de modă în care să ne apucăm să judecăm dacă ţinuta a fost sau nu OK. Plus că la mijloc e vorba de Doina Levintza care, la câte piese de teatru şi filme a făcut, cred că putea fi apreciată. Mai ales că marele Jean Paul Gaultier, prezent în Suedia, a apreciat un singur show şi o singură vestimentaţie: cele ale României. Dar fiecare are dreptul să comenteze.” – DAN MANOLIU, Şeful delegaţiei României la Eurovision

„Toate ţările vor trece prin semifinală, mai puţin ţara câştigătoare şi cele cinci ţări puternic plătitoare: Germania, Franţa, Italia, Spania şi Marea Britanie. Doar dacă eram câştigători nu mai treceam prin semifinală. Dar trecerea prin semifinală, din punctul meu de vedere, reprezintă un avantaj. Ţările plătitoare sunt cam codaşe pentru că intră direct în finală şi cam acolo se termină concursul, pentru că expunerea media e oricum mică.” – DAN MANOLIU, Şeful delegaţiei României la Eurovision

„Răzvan Ciobanu a criticat ţinuta lui Cezar de la Eurovision, dar uită că în anul 2004, când am fost la Istanbul, el a îmbrăcat-o pe Sanda Ladoşi şi nu a fost prea fericită. Atunci am fost criticaţi rău de tot pentru ţinută.” – DAN MANOLIU, Şeful delegaţiei României la Eurovision

Damian Vlad
Damian Vlad
Editor-coordonator

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole