Lamine Ghezali a fost unul dintre cei mai buni jucători ai lui Dinamo în liga secundă. Francezul a pus umărul serios la promovarea “câinilor”, dar în acest sezon de SuperLigă nu a reuşit să marcheze niciun gol.
Lamine Ghezali semnează în Grecia! Andrei Nicolescu confirm transferul
S-a aflat că Lamine Ghezali a plecat de la Dinamo. El va semna cu liderul din liga secundă a Greciei, Levadiakos. “Câinii” au încasat 50.000 de euro din acest transfer şi au păstrat un procent dintr-o viitoare mutare.
Administratorul special Andrei Nicolescu a confirmat această mutare, spunând că Ghezali nu mai avea şanse de a evolua la Dinamo în a doua parte a stagiunii:
“Este corect. Lamine are o foarte mare contribuţie la ceea ce a însemnat promovarea de anul trecut. Suntem recunoscători pentru ceea ce a făcut. I-am dat toate opţiunile să ne arătăm respectul pentru el.
I-am dat posibilitatea unui transfer definitiv, păstrăm un procent dintr-un viitor transfer. Din clipă în clipă aşteptăm şi actele semnate. Cifrele de anul ăsta nu ne-au ajutat nici pe noi, nici pe el.
“Am vrut să îi dăm şansa să dea un restart în altă parte”
Noi credem că are un potenţial şi am vrut să îl ajutăm să redevină Ghezali pe care l-am văzut în play-off-ul din primăvara anului trecut. Aici era clar că ceva îl opreşte să îşi arate valorea.
Era clar că aici era foarte greu să mai arată ceea ce poate. Şi am vrut să îi dăm şansa să dea un restart în altă parte”, a spus Andrei Nicolescu la FANATIK SUPERLIGA.
Dinamo l-a luat de la echipa secundă de la Saint-Etienne
Din informaţiile noastre, Lamine Ghezali a zburat în cursul zilei de luni în Grecia, alături de mama sa, pentru a semna contractul cu Levadiakos. El pleacă de la Dinamo după un an şi jumătate.
“Câinii” l-au transferat pe Ghezali în august 2022 de la Saint-Étienne B, din postură de jucător liber de contract. A pus umărul la promovare, dar a avut o evoluţie ştearsă în SuperLiga, fără gol în 17 etape disputate.