ZiarulRing

19-mai2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

DECLARAŢIE ŞOCANTĂ în cazul „Anca Petrescu”: Arhitecta Casei Poporului, RĂPUSĂ de BACTERIA UCIGAŞĂ

Înfiorător! Bacteria ucigaşă nu iartă nici VIP-urile. Clostridium difficile loveşte fără cruţare şi la case mari.

Avatar

Publicat

pe

Înfiorător! Bacteria ucigaşă nu iartă nici VIP-urile. Clostridium difficile loveşte fără cruţare şi la case mari.

Conform unor informaţii obţinute în exclusivitate de „ring”, temuta bacterie clostridium difficile, despre care, în ultimele zile, mass-media din România (presă scrisă, site-uri de ştiri, agenţii, televiziuni) spune că face ravagii prin spitalele patriei, a răpus-o şi pe regretata Anca Petrescu, nimeni alta decât faimoasa arhitectă a Casei Poporului.

În urmă cu câteva luni, mai precis la începutul acestui an, „ring” a prezentat, în exclusivitate, dezvăluirea-şoc a unui renumit legist care vorbea despre cadavrul regretatei arhitecte a Casei Poporului ca despre o adevărată… „bombă biologică”. Este vorba despre experimentatul doctor (legist) Gheorghe Alexandrescu, care a avut misiunea, deloc uşoară, de a pune cap la cap toate piesele medicale şi medico-legale legate de accidentul, spitalizarea (la Timişoara şi la Bucureşti) şi decesul Ancăi Petrescu, survenit, se pare, în urma unei cumplite/multiple infectări în… spital. Raportul legistului a ajuns la final, urmând să fie pus pe masa procurorilor după ce va fi facturat şi achitat. Concluziile raportului par a fi terifiante/dramatice atât pentru familie, cât şi pentru medicii care au avut-o în grijă şi, din păcate, nu au mai putut-o salva. Procuratura urmează să stabilească dacă dosarul „Anca Petrescu” va ajunge în instanţă. Sau nu…

„Da, a fost identificată şi bacteria clostridium difficile”

Ştiind că lucrează la raportul medico-legal în cazul „Anca Petrescu”, l-am întrebat pe experimentatul legist, dr. Gheorghe Alexandrescu, dacă, eventual, printre germenii/bacteriile care au cauzat moartea regretatei arhitecte şi politiciene s-ar fi putut afla şi teribila clostridium difficile. După ce ne-a oferit multe detalii despre investigaţiile făcute până acum (vezi mai multe pe ziarulring.ro), dr. Alexandrescu ne-a declarat următoarele: „Da, puteţi să spuneţi că printre numeroasele bacterii care au fost decelate prin culturi şi antibiograme în multiple lichide biologice, în cazul regretatei Anca Petrescu, spre sfârşitul lunii septembrie 2013 (n.r. – începând cu 26 septembrie) şi în cursul întregii luni octombrie, până la decesul survenit în data de 30 octombrie 2013, a fost identificată şi bacteria clostridium difficile. Bacteria a apărut în cadrul unei colite pseudomembranoase cu tulburări grave de tranzit, scaune diareice şi afectare gravă renală (care a necesitat hemofiltrare pentru curăţirea sângelui de produse toxice). Rămâne a se lămuri contribuţia tuturor factorilor traumatici şi infecţioşi în tanatogeneză”.

„Este un caz dramatic care a sfârşit prin complicaţii multiple pluriorganice şi un şoc septic cu germeni multirezistenţi”

Legistul spune că, în acest caz extrem de complex şi, totodată, dramatic, pentru o clarificare de nivel academic, este foarte importantă analiza/expertiza specialiştilor din Colegiul Medicilor pe ţară (mai ales că, în cazul „Anca Petrescu”, au fost implicaţi medici din două mari centre spitaliceşti din România: Timişoara şi Bucureşti), analiză în care specialiştii de elită îşi vor spune părerea strict profesională. Şi, în cele din urmă, după ce se va factura şi achita, raportul medico-legal va ajunge… pe masa procurorilor. Legistul mai adaugă (ca o concluzie): „Noi avem cauza decesului şi, împreună cu ce vor spune specialiştii din Colegiul Naţional al Medicilor, încercăm să punem totul cap la cap. Este un caz dramatic în care s-a pornit de la început cu un traumatism forte (n.r. – în urma accidentului de circulaţie a cărui victimă a fost regretata arhitectă Anca Petrescu) şi care a sfârşit prin complicaţii multiple pluriorganice şi un şoc septic cu germeni multirezistenţi (n.r. – germeni de spital)”.

„Eu a trebuit să dau în raportul meu întregul tablou clinic”

Am vrut să aflăm de la legist ce rezultă din raport că s-ar fi întîmplat la Bucureşti, după ce Anca Petrescu a fost adusă în stare gravă de la Timişoara. „Adusă la Bucureşti, a făcut săraca blocaje renale, blocaje hepatice, a făcut septicemie, a fost o nenorocire. Iar eu a trebuit să dau în raportul meu întregul tablou clinic, pe zile, până pacienta a murit, pentru a se înţelege ce a fost cu această contaminare nenorocită cu atâţia germeni urâţi rău de tot, rezistenţi la diverse antibiotice foarte puternice”, spune doctorul legist Alexandrescu. Într-adevăr, după cum rezultă din raportul medico-legal, odată adusă de la Timişoara (unde a fost adusă după accidentul de maşină şi unde s-a infectat cu germeni multirezistenţi/germeni de spital) la Bucureşti, medicii care au consultat-o pe Anca Petrescu (dintre cei mai buni pe care îi are Spitalul de Urgenţă Floreasca) au constat că, de fapt, germenii cu care era deja infestată în spitalul din Timişoara nu răspundeau la antibioticile recomandate ( de primul spital). Între timp, medicii bucureşteni au trebuit să schimbe de mai multe ori formula de tratament cu antibiotice în fucţie de evoluţia galopantă a germenilor multirezistenţi. Din păcate, fără nici un rezultat. Germenii multirezistenţi au fost mult mai puternici. Şi, până la urmă. au înfrânt-o pe marea arhitectă. Lovitura de graţie a dat-o, se pare, bacteria ucigaşă.

Advertisement

„Un asemenea caz devine o verigă în lanţul infecţiilor intraspitaliceşti”

L-am întrebat pe legist dacă Anca Petrescu, deşi a fost victimă a atâtor „germeni ucigaşi”, nu putea, la rândul ei, odată devenită „o bombă biologică”, să transmită cumplita bacterie şi altor bolnavi (internaţi după ea). Dr. Alexandrescu ne-a precizat: „Într-adevăr, a intrat într-un circuit de infecţii spitaliceşti. Categoric, Anca Petrescu era/a devenit o sursă. (…) Un asemenea caz se transformă într-o bombă biologică şi devine o verigă în lanţul infecţiilor intraspitaliceşti. Problema este că niciodată nu o să dispară această infecţie pentru că nu s-a găsit metoda (n.r. – de luptă împotriva ei), iar germenii sunt prea deştepţi, dar trebuie să te lupţi cu ei şi măcar să cauţi să limitezi fenomenul”.

Bacteria ucigaşă apare în diagnosticul de deces

Vă prezentă, în exclusivitate în „ring”, o parte din diagnosticul de deces, act care – aşa cum ne-a fost citit de doctorul legist – pune în evienţă, fără putinţă de tăgadă, bacteria ucigaşă – clostridium difficile – existentă în corpul defunctei Anca Petrescu. Lergistul precizează: „În diagnosticul de deces (n.r. – 30.10.2013, ora 10.40, Floreasca) se spune: «Stop cardiac iresuscitabil, şoc septic punct de plecare abdominal cu disfuncţie multiplă de organe, peritonită generalizată multimicrobiană, COLITĂ PSEUDOMEMBRANOASĂ CU CLOSTIDRIUM DIFFICILE, colostomie terminală, status politraumatism rutier (…), contuzie renală stângă, fractură de apofiză transfer cervicala 7, (…) fractură omoplat stâng, fractură bazin (…), bronhopneumonie (…)”.

Filmul luptei cu bacteria ucigaşă, în raportul medico-legal

Doctorul legist Gheorghe Alexandrescu descrie foarte plastic – aşa cum rezultă şi din raportul medico-legal, redactat însă în termeni medicali greu de decriptat pentru muritorii de rând -, pe zile, întregul tablou/film al „atacului” bacteriei şi al luptei dramatice şi din păcate fără succes a bolnavei/corpului/sângelui bolnavei cu microscopicul „monstru ucigaş”. Legistul spune: „Pe 26 septembrie evoluţia părea favorabilă. Era mobilizată în fotoliu, se plimba în cărucior. Aparent mergea binişor. Deodată, Deodată apare diaree. SE IAU PROBE DIN FECALE ŞI SE IDENTIFFICĂ INFECŢIE CU CLOSTRIDIUM DIFFICILE. Se începe cu antibiotice tari. Pacienta era necooperantă. Se modifică schema de antibiotice. Pacienta în continuare necooperantă cu stare agravată. Persistă în scaune diareice. Pe 28 septembrie, se pune diagnostiul COLITĂ PSEUDOMEMBRANOASĂ. Se consideră că starea este foarte gravă. Intră în şoc septic. I s-a făcut dializă renală cu nişte filtre speciale. Începuseră complicaţiile şi pe intestinul gros. Starea extrem, extrem de gravă. Pe 10 octombrie se ajunge să se reintervină. Pe 17 octombrie din nou se intervine. Şi tot aşa a dus-o până pe 30 octombrie când a murit”. Practic, timp de peste o lună – 33 de zile – bacteria ucigaşă a stat în corpul Ancăi petrescu. Până când a răpus-o. Aşa i-a fost scris?!… Cumplit destin, cutremurător sfârşit! DUMNEZEU S-O ODIHNEASCĂ ŞI S-O AIBĂ ÎN PAZĂ PE ARHITECTA CASEI POPORULUI!

https://ziarulring.ro/stiri/eveniment/236457/2014/DECLARATIE-SOCANTA-in-cazul-Anca-Petrescu-Arhitecta-Casei-Poporului-RAPUSA-de-BACTERIA-UCIGASA

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *