ZiarulRing

02-mart.2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

DECLARAŢIE-ŞOC a MEDICILOR! „Bebeluşul Oanei Roman va fi…”

Avatar

Publicat

pe

Însărcinată în cinci luni şi jumătate, Oana Roman (37 de ani) susţine că medicul i-a dat voie să fumeze câteva ţigări zilnic. Specialiştii consultaţi de „ring” o contrazic însă, explicând că vedeta riscă să nască un copil cu grave probleme de sănătate.

Şi mama Oanei, Mioara Roman, e conştientă de pericolul la care fiica ei îşi expune sarcina, însă i s-a închis gura cu aşa-zisa dispensă obţinută de la specialist. „Oanei i s-a spus că poate fuma două-trei ţigări pe zi, că dacă se lasă de tot intră în sevraj. Ea aprinde două-trei ţigări şi gata, nu fumează propriu-zis. Rar o văd fumând… Eu n-am fumat în timpul sarcinii, pentru că la mine fumatul e un accident. Fumez doar la cafea, două-trei ţigări, dar ea a devenit fumătoare în Franţa, în timpul studiilor. Pentru copil e periculos, dar eu ştiu… nu mă pricep”, ne-a mărturisit Mioara Roman.

„Toate fumătoarele fac copii cu probleme respiratorii”

Specialiştii consultaţi de „ring” atrag atenţia că fumatul e strict interzis pentru gravide.

„Orice medic serios i-ar fi spus Oanei categoric NU fumatului. Dar există şi medici care, pentru a nu-şi supăra pacienta, i-au zis: «Măcar mai reduceţi din ţigări şi alegeţi unele cu nicotină şi gudron mai puţin», chiar dacă fumatul nu e indicat în timpul sarcinii în niciun caz. Sunt femei însărcinate care fumează câte un pachet pe zi. Toate fumătoarele fac copii cu greutate mică la naştere (insuficienţă de creştere) şi cu pielea încreţită, ca de băbuţă, bătrânicioşi, iar după vreun an bebeluşii au probleme respiratorii (astmatice în special, astmul bronşic e în floare la nou-născuţi), răcesc repede (fac polipi, li se inflamează amigdalele), nu iau în greutate, patologie pulmonară, până la cinci-şase ani copilul tot are probleme. Aceste femei sunt inconştiente şi ca medic nu ai ce să le faci!”

„În cazul Oanei Roman e vorba de o sarcină obţinută după 35 de ani care oricum are un risc crescut, plus problemele de sănătate asociate obezităţii: diabet, hipertensiune… De ce să mai adaugi un risc fumând?!”, MEDIC GINECOLOG

„Dacă femeia însărcinată fumează, copilul nu respiră suficient şi nu se poate hrăni cum trebuie. Nici plasturii şi guma cu nicotină nu sunt indicate la gravide.”, MEDIC GINECOLOG

Advertisement

8 kilograme susţine Oana Roman că a luat în greutate de când e gravidă.

„Înainte fumam zilnic 12-15 ţigări, iar după ce am rămas însărcinată, am redus la patru-cinci ţigări foarte slabe.”, OANA ROMAN

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *