ZiarulRing

22-iul.2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

DECLARAŢIA USTURĂTOARE a lui Andrei Gheorghe, care-i va SCOATE din MINŢI pe câştigătorii concursurilor de talente muzicale

Avatar

Publicat

pe

Revenit în echipa ProFM, Andrei Gheorghe susţine, într-un interviu „ring”, că toţi artiştii sunt datori postului de radio. Deşi industria muzicală e într-o continuă schimbare, între artist şi postul de radio nu trebuie să se stabilească o relaţie de slugărnicie, ci una de recunoştinţă.

 Ce părere aveţi de industria muzicală actuală? Se produce în neştire, au apărut găşti de oameni care s-au coalizat şi produc lucruri senzaţionale. Artiştii de acum muncesc foarte mult, iar eu cred că aşa te faci remarcat.. muncind, acceptând orice ofertă, implicându-te. Cei care câştigă concursuri destinate descoperirii de noi talente se culcă pe o ureche, le e de ajuns victoria. Ei nu se dezvoltă ca un produs normal, sunt buni doar într-o emisiune de televiziune. Un artist care nu scoate trei-patru hituri pe an nu are cum să supravieţuiască, e ca întotdeauna, apar nume noi, dispar nume vechi. Până la urmă, când se trage linie, e succesul, iar succesul vine pentru că te-ai ţinut de treabă. Credeţi că veţi reuşi să eliminaţi concurenţa? Care este diferenţa între televiziune şi radio? Eu iubesc radioul, sper să bat alte posturi de radio. Mă încadrez în tipologia omului care observă, sunt reactiv, îmi place să-mi dau cu părerea. Televiziunea se află într-un moment destul de delicat, este imprevizibilă. Integrarea reţelelor de socializare aduce schimbarea, nu mai e ca pe vremuri. Înainte nu aveam televiziune, nu erau reclame, era un fel de mogul care se filma singur. La radio avem libertate de exprimare, nu e vorba de experienţa personală, e vorba de spirit, să fii volubil, să faci ceva la care nu te-ai aşteptat. Radioul modifică prefigurarea realităţii, exprimarea liberă aduce noutate, e mai presus de muzică, de vorbe, e spiritualitate pură. „Când nu ai ce să faci, accelerează” Vă consideraţi un învingător? Da, dar am luat şi ţepe. Eu nu pierd niciodată, pentru că mă implic cu sufletul. Pasiunea e mai importantă decât banii. Nu sunt un om simpatic, dar am charismă, nu mă voi schimba acum, m-am consolidat pe ceea ce sunt. În general, le spun da oamenilor, dar dacă mă superi, îţi întorc spatele garantat. Mottoul meu în viaţă este: Când nu ai ce să faci, accelerează! Vă şi explic: Când pierzi controlul maşinii, tendinţa normală este să pui frână. Eu accelerez, este împotriva naturii, asta înseamnă să fii învingător. Ne împărtăşiţi un moment haios din copilărie? Duminica, de obicei, mama mea gătea şi toată familia participa la cină. Eu, cel mai mic fiind, aveam vreo trei ani, ca de obicei lipseam. Toată lumea se întreba pe unde umblă Andrei. Într-un final, apăream şi eu învârtind un şobolan putred. I l-am trântit mamei în poală şi i-am spus foarte mândru: „Uite, mama, ţi-am adus un iepuraş să-l găteşti”. 52 de ani a împlinit, la începutul acestui an, Andrei Gheorghe. „La vârsta mea, am ajuns aşa cum sunt. Nu voi deveni niciodată simpatic.”, ANDREI GHEORGHE „Un artist care câştigă un concurs de talente muzicale nu parcurge un drum corect.”, ANDREI GHEORGHE

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *