ZiarulRing

24-feb.2024

ULTIMA ORĂ

EVENIMENT

Contractul TVR-Dolce, desecretizat de ,,ring”

Avatar

Publicat

pe

ring” a obţinut cel mai controversat document din istoria TVR: un contract cu Romtelecom, pentru divizia Dolce Sport, încheiat, atenţie, la jumătatea ofertei minime înaintate de Dolce Sport. Şi acesta este doar unul dintre motivele majore pentru care actul nu a fost prezentat niciodată în formă scrisă Consiliului de Administraţie (CA) al TVR şi nici parlamentarilor din comisiile de cultură.

Cu toate că i-a fost solicitat oficial, în nenumărate rânduri, atât de membrii CA, cât şi de parlamentari, fostul preşedinte-director general al TVR Alexandru Lăzescu a reuşit să păstreze contractul ca pe un secret personal. După ce a fost demis de parlament, organele abilitate s-au autosesizat despre neregulile de la TVR şi au demarat o anchetă penală, însă, în paralel, ies la iveală detalii halucinante despre dezmăţul pe bani publici care a dus televiziunea publică în sapă de lemn…

Preţuri de dumping, de 10 ori mai miciPe 23 noiembrie 2010, Vlad Enăchescu, director general al Dolce Sport, îi înainta lui Dan Radu, pe atunci consilier al preşedintelui-director general al TVR, Alexandru Lăzescu, oferta pentru sublicenţierea mai multor evenimente sportive. Aceasta prevedea un minimum de 8.910.000 de euro şi un maximum de 9.160.000 de euro. Oferta era lansată în condiţiile în care TVR cheltuia 30 de milioane de euro pentru evenimentele sportive vizate de Dolce spre sublicenţiere, inclusiv exclusivităţi. La aproape un an, pe 8 noiembrie 2011, contractul dintre TVR şi Romtelecom s-a semnat, însă pentru o sumă de doar 4.650.000 de euro (3.750.000 de euro plus TVA). Astfel, pentru Jocurile Olimpice, eveniment sportiv achiziţionat de TVR cu 12 milioane de euro, s-a oferit iniţial de către Dolce Sport 1.750.000 de euro şi s-a semnat pentru 600.000 de euro plus TVA. La fel, Campionatul Mondial de fotbal, ofertat de Dolce Sport cu 1.750.000 de euro, a fost luat cu 1.150.000 de euro plus TVA. Euro 2012 a fost cumpărat de TVR cu 9,3 milioane de euro şi a fost sublicenţiat către Dolce Sport, cu tot cu exclusivitatea pentru cele mai importante meciuri, la doar… 1,1 milioane de euro plus TVA. Întrebarea este cine a negociat din partea TVR astfel încât Dolce Sport a reuşit să cumpere toate evenimentele sportive dorite la jumătate din preţul oferit iniţial?

Plăţi eşalonate până în vara lui… 2014Şi pentru ca toate condiţiile contractului să fie în defavoarea TVR, Dolce Sport are termene de plată care se întind până în iulie 2014, în pofida faptului că, atenţie, televiziunea publică plăteşte totul în avans, chiar şi cu un an înainte de derularea evenimentului propriu-zis. Astfel, prima tranşă de bani de la Dolce Sport, un milion de euro plus TVA, a fost încasată de TVR pe 15 decembrie 2011. A urmat o altă tranşă, de 500.000 de euro plus TVA, până pe 15 aprilie 2012, sumă pe care Dolce Sport a achitat-o cu o întârziere de 17 zile, graţie bunăvoinţei lui Alexandru Lăzescu. Rata de 550.000 de euro plus TVA, scadentă pe 10 iunie 2012, neachitată de Dolce Sport, a dus la „ruperea” contractului. Ulterior, în nici 24 de ore, TVR şi Dolce Sport au căzut la pace şi au reluat colaborarea, urmând ca Dolce Sport să păstreze calendarul plăţilor. Următoarea tranşă va fi însă ultima din acest an: 550.000 de euro plus TVA până pe 5 iulie 2012. Apoi, tot anul 2013 nu se va face nicio plată de la Dolce Sport către TVR. Ultimele două rate prevăzute în contract, ambele în valoare egală de 575.000 de euro plus TVA, au scadenţă pe 15 iunie 2014, respectiv 15 iulie 2014.

Penalităţi de întârziere de 0,75% pe ziContractul mai prevede costuri tehnice detaliate în acte adiţionale semnate ulterior şi penalităţi de întârziere de 0,75% pe zi. Astfel, pentru rata de 550.000 de euro plus TVA întârziată 17 zile, TVR trebuia să încaseze penalităţi totale de 70.125 de euro plus TVA. Totodată, în cazul întârzierilor la plată, Dolce Sport nu are dreptul de a invoca clauza de neexecutare a contractului şi pierde dreptul de sublicenţiere, rămânând însă obligat la plata sumelor prevăzute în contract, inclusiv a penalităţilor aferente. În caz de forţă majoră, părţile au convenit că vor relua „discuţiile de bună credinţă pentru ameliorarea efectelor acestuia”. Contractul poate înceta la expirarea duratei acestuia, la încetarea contractelor TVR cu contractanţii primari şi prin acordul scris al părţilor. Oricare parte poate rezilia contractul „dacă cealaltă parte a dat declaraţii şi garanţii false”, dacă cealaltă parte nu-şi respectă obligaţiile în 10 zile de la atenţionarea sau notificarea scrisă a neexecutării sau dacă cealaltă parte este dizolvată. Mai interesant, la capitolul despăgubiri, nici TVR, nici Dolce Sport nu va răspunde pentru pierderile de profit ale celeilalte părţi. Totodată, în caz de declaraţii şi garanţii false, partea în culpă e obligată la despăgubiri la valoarea prejudiciului produs. Dacă TVR şi Dolce Sport nu ajung la un acord după negocieri, TVR e obligată să înapoieze banii Dolce Sport în termen de cinci zile de la data primirii facturii de rambursare emise de Romtelecom.

Vlad Enăchescu, directorul general Dolce Sport, nu se numără printre semnatarii contractului, însă numele lui e menţionat ca persoană de contact pentru notificările între TVR către Romtelecom.

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *