Alături de cei doi fotbalişti care au îmbrăcat tricoul lui FC Argeş, la echipa maghiară Gyor ETO FC mai joacă alţi patru fotbalişti români. Doi dintre ei, cu selecţii la naţională.
Echipa de fotbal Gyor ETO FC a fost cândva o forţă în fotbalul din Ungaria. În cei 119 ani de istorie, clubul din Gyor a fost de patru ori campioană a Ungariei, de patru ori câştigătoare a Cupei şi o dată a Supercupei. Are la activ şi o semifinală de cupă europeană, prin anii ’60.
În ultimii ani clubul a traversat dificultăţi financiare majore. Presa locală a invocat inclusiv posibilitatea declarării falimentului.
A apărut, însă, la echipă omul de afaceri Oszkar Vilagi, un tip apropiat de prim-ministrul de acolo, Viktor Orban, iar lucrurile s-au schimbat mult în bine. Echipa a supravieţuit, chiar dacă a retrogradat în liga secundă.
Vilagi a stabilizat financiar clubul, apoi a transferat mai mulţi jucători de valoare, cu obiectiv promovarea la finele acestui sezon.
Cititi articolul integral aici.