Simona Gherghe a schimbat multe stări seara trecută, după ce fiul ei, din joacă alături de sora sa, a căzut cu fața de parchet și și-a spart un dinte. Micuțul a necesitat îngrijiri medicale de urgență, iar acum este bine. În schimb, precum orice mamă, prezentatoarea încă stă ca pe ghimpi în așteptarea ca puiul ei să-și revină complet.
Băiatul Simonei Gherghe a ajuns la spital
Simona Gherghe a povestit pe Instagram întâmplarea prin care familia sa a trecut recent. Ana și Vlad se alergau prin casă, iar la un moment dat băiatul a căzut cu fața de parchet, având suzeta în gură. Și-a fracturat incisivul superior, astfel că a avut nevoie de îngrijiri medicale. În prezent, micuțul este bine, dar mama încă stă ca pe ace, medicul dându-i indicații precise pentru a supraveghea atent locul afectat.
Declarațiile prezentatoarei TV
„Vreau să vă povestesc ce-am pățit acum două seri pentru că m-am speriat foarte tare. Vlad a căzut, mă rog, alerga cu ana, cum fac ei permanent, inclusiv acum. A căzut cu fața de parchet, avea suzeta în gură și și-a spart un dințușor, incisivul central superior. A fost cumplit, m-am speriat tare. E dințișorul lui de lapte, nici nu-l are de mult. În noaptea aceea cred că am dormit o oră legat, pentru că mă frământau o mulțime de gânduri.
Am căutat pe net ce trebuie să facem imediat, când trebuie să-l duc la spital să-l vadă un doctor, mă tot gândeam să nu-l doară. A gemut un pic în noaptea aia, dar ulterior aveam să-mi dau seama că nu era de la dinte. A doua zi dimineață am verificat, nu se mișca, nu-l durea la atingere. Oricum, i-am făcut o programare și am reușit să găsesc chiar în ziua aceea să-l vadă un medic și am mers aseară cu el și cu Ana.
Ana a mers la încurajare. În cazul nostru, lucrurile stau bine. Peste o lună trebuie să revenim la control, să urmărim să nu se facă negru dintele. Medicul a fost optimist și a spus că dacă nu l-a durut foarte tare și nu au fost simptome pe loc, probabil că nu o să fie nimic grav. În plus, vreo trei săptămâni trebuie să evităm alimentele tari, cele fierbinți sau reci”, a spus vedeta Antena 1 pe contul de socializare.