ZiarulRing

28-feb.2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

Carmen Harra: „Traian Basescu RENUNTA la presedintia Romaniei in 2011!”

Avatar

Publicat

pe

A prezis prăbuşirea Turnurilor Gemene din New York în atacul de la 11 septembrie 2001, căderea liderului irakian Saddam Hussein, victoria lui Barack Obama în alegerile prezidenţiale din SUA şi retragerea lui Oprah Winfrey din televiziune. Celebra Carmen Harra, stabilită de peste 20 de ani în America, anunţă, într-un interviu exclusiv pentru „ring”, schimbări majore pentru România începând chiar cu octombrie a.c. Ea susţine că, anul viitor, Traian Băsescu va renunţa la ultimul său mandat de şef al statului din alte motive decât cele de sănătate.

De ce predicţiile nu se îndeplinesc întotdeauna?
Schopenhauer spunea: „Tot adevărul trece prin trei etape. Prima dată, e ridiculizat. A doua oară, negat vehement. Iar a treia oară, acceptat ca fiind de la sine înţeles”. Predicţiile sunt de două feluri: individuale şi profeţii. Predicţiile durează şi nu se împlinesc atât de repede cum vrem. Profeţiile s-au făcut de mii de ani şi unele dintre acestea nu s-au împlinit încă, ceea ce nu înseamnă că nu se vor îndeplini. Menirea psihologică este să fim avertizaţi şi să putem schimba ceva. Omenirea poate preveni unele lucruri dacă ştie de ele din timp – de exemplu, sateliţii din jurul Pământului, care vor fi afectaţi de ploile solare. Aici ştim de profeţia lui Fatima, care vorbeşte despre „zilele în beznă”.

Ce factori influenţează viitorul?
Viitorul este o proiecţie a trecutului şi a prezentului, de aici şi legea lui N. Borg, care spune că totul se petrece în acelaşi timp (fizica cuantică). Putem controla viitorul, dar ne trebuie înţelepciunea legilor care îl guvernează, pe care nu o avem încă la nivel de gândire colectivă.

Apare Guvernul Mondial, dispar banii
Aţi anunţat o „schimbare crucială” pentru omenire în anul 2012. În urma acesteia, vor fi victime omeneşti, va exista o jertfă de vreun fel din partea omenirii?
Schimbarea este la nivel de conştiinţă umană, de percepere a lumii în care trăim şi de schimbare a unui sistem greşit şi invalid existent de mult prea mult timp. Anul 2012 este începutul unei vieţi noi pe Terra şi nu o catastrofă mondială.

Marea schimbare de care vorbeaţi va însemna şi înfiinţarea primului Guvern Mondial şi lansarea unei modalităţi unice de plată pe Pământ, alta decât banii aşa cum îi ştim astăzi?
Exact asta înseamnă o unitate şi a gândirii, şi a unui sistem mai echitabil, fără monarhi, preşedinţi, bogaţi şi săraci şi băncile care au disociat lumea în clase sociale. Scriu despre asta în noua mea carte, „The Wholiness”, care va fi publicată în 2011, la Editura Hay House.

Există zvonuri că, în anul 2012, o planetă se va apropia periculos de mult de Pământ, unde vor avea loc adevărate cataclisme, iar singurii supravieţuitori vor fi cei găzduiţi în buncărele speciale cu o capacitate de doar 10% din populaţie. Există o fărâmă de adevăr în asta?
Nu, deşi vor fi şi alte planete în sistemul nostru solar. Universul este perfect în armonie şi nu se va întâmpla niciun dezastru.

„Sărăcia va face victime în România”
Afirmaţi în predicţiile dvs. că terorismul reprezintă o falsă ameninţare în aceste vremuri. Care sunt fenomenele şi lucrurile de care oamenii trebuie să se teamă?
Propria lor ignoranţă, negarea adevărurilor eterne, ura şi emoţiile negative din noi şi incapacitatea de a ne iubi şi onora unii pe alţii.

În România, criza economică afectează dur milioane de oameni care supravieţuiesc în condiţii extreme. Sărăcia va face victime în România, vor exista revolte de strada ca în Grecia?
Din nefericire, da! Revolte, da! Este un proces necesar de a trezi lumea la realitate.

„Diaconescu nu va câştiga alegerile”
Aţi afirmat recent că preşedintele României, Traian Băsescu, suferă de o boală gravă şi că din această cauză nu-şi va putea duce la bun sfârşit cel de-al doilea şi ultimul mandat de şef al statului. Când se va produce, aproximativ, această întrerupere de mandat şi cine îi va urma la cârma ţării? Există şanse ca următorul preşedinte al României să fie femeie?
Domnul Traian Băsescu are probleme cu ficatul şi inima, dar nu boala va fi adevărata cauză… Din octombrie anul acesta şi până în 2011, se vor produce schimbări mari la nivel de conducere în mai multe ţări, inclusiv în România. În 2008, am spus şi de revoltele de stradă care am înţeles că există şi se vor accentua. Am mai spus că la conducere vine un om tânăr, de vreo 40 de ani. În anul 2018 va candida o femeie.

Patronul OTV, post pe care l-a intitulat „Televiziunea Poporului” – Dan Diaconescu, a anunţat că va candida la Preşedinţia României după ce a fost reţinut de DNA. Are vreo şansă de a obţine această funcţie?
Va candida, dar nu văd că va câştiga dânsul.

Marele cutremur din România, în noiembrie
Aţi anunţat iminenţa unui cutremur mai puternic decât în 1977 în România, în această toamnă. Aţi mai spus că victimele vor fi mai puţine ca acum 33 de ani. Când se va produce acest seism major?
Vor fi trei mari cutremure în lume înaintea celui din România. Seismul se va produce în cursul săptămânii, seara, dar spre sfârşitul toamnei.

Unde vedeţi România în următorii 10 ani? Se va trăi bine în România?
Da, în anul 2017. În 2022 se va trăi foarte bine şi se va schimba şi mentalitatea greşită de 100 de ani.

Credeţi că omenirea este condusă de inteligenţa pământeană sau de una extraterestră? Sunt extratereştrii prietenii sau duşmanii omenirii?
Omenirea este condusă de inteligenţa colectivă guvernată de forţe superioare care nu sunt extraterestre. Sunt multe civilizaţii în Univers, dar nu văd că ar intenţiona să ne facă niciun rău. Noi suntem foarte inevoluaţi, ignoranţi şi limitaţi, dar vom progresa mult în 100 de ani.

„Răul gratuit se întoarce de 10 ori”
Aţi intrat recent într-un schimb dur de replici cu realizatorul TV Dan Capatos („Un Show Păcătos”, Antena 1), care a afirmat că nici una dintre prezicerile dvs. nu s-ar fi împlinit până acum…
Eu am apărut în „New York Times”, „New York Post”, „Daily News” şi la aproape toate posturile radio-TV mari americane, la televiziunea din Paris şi peste tot în America de Sud, pentru că predicţiile mele despre omenire s-au împlinit: moartea lui JFK, atacul de la 11 septembrie 2001, eliminarea lui Saddam Hussein, războiul din Irak, Al Gore câştigă, dar nu ajunge preşedinte, Hillary Clinton ajunge senatorul statului New York – ea va candida în 2008 şi va câştiga (a câştigat cu 200.000 de voturi), Obama va ajunge preşedintele SUA, dar îi va fi foarte greu şi nivelul lui în sondaje va scădea, Oprah Winfrey va încheia show-ul ei, l-am descris pe preşedintele Ecuadorului cu trei ani înainte de a exista în lumea politică, am prezis în octombrie 2009 că 2010 este anul cutremurelor şi va începe cu un seism devastator (ianuarie 2010, Haiti), am descris-o pe Sarah Palin în 2003, când nu ştia nimeni de ea, şi acestea sunt doar câteva dintre sutele de predicţii ale mele care s-au adeverit. În plus, eu sunt doctor, am scris şase cărţi care s-au tradus, apărând în milioane de exemplare, am show-ul meu de radio în America, sunt cântăreaţă cunoscută de la vârsta de 16 ani. Eu nu mai trăiesc în România de peste 20 de ani şi nu sunt conectată la evenimentele din ţară. Au existat şi 16 ani la rând când nu am fost în ţara mea.

Vă veţi face dreptate în justiţie, cum aţi anunţat în intervenţia dvs. telefonică sau veţi prefera alte măsuri?
Am scris o carte despre legile karmei, care s-a tradus în 28 de limbi şi cred că nu trebuie să fac nimic pentru că, după cum spune legea Karmei, plătim când facem rău gratuit semenilor noştri şi totul se întorce contra noastră de 10 ori mai rău. Tot ce luăm cu noi când murim este karma pe care am creat-o pe pământ.

„Capatos era pe drumuri dacă trăia în America”
Consideraţi că l-aţi „pedepsit” spunându-i lui Capatos că nu va mai avea acea emisiune în cel mult doi ani?
Nu va dura nici doi ani… ci mai puţin. Capatos s-a pedepsit singur prin ignoranţă şi s-a făcut de râs dând importanţă unui fapt atât de nesemnificativ. „Ţara arde şi baba se piaptănă”… Capatos vrea să imite emisiunile americane, dar uită un lucru esenţial: nu poţi denigra dacă nu ai dovezi! În America, dacă făcea asta, azi era dat afară, era pe drumuri. El nu ştie că eu mi-am dat prima mea teză de doctorat la Universitatea „Babeş-Bolyai”, din „Impostura în adolescenţă”, şi că sunt membră a oraganizaţiei mondiale „Vital Voices”, prezidată de doamna Hillary Clinton, unde, anul trecut, am reuşit să introduc România. Despre asta nu a vorbit nimeni, dar dintr-o dată de naştere greşită (n.r. – a Biancăi Drăguşanu) s-a făcut un proces de calomnie.

Ce altceva mai vedeţi despre viitorul lui Dan Capatos, născut pe 25 mai 1973?
Este într-un an bun, urmat de un an de schimbări majore, în care va începe o nouă carieră. Are probleme în relaţiile personale şi cu familia lui din cauza unui mare ego. Este numărul cinci în kabala. Pierde în toate evenimentele importante ale vieţii. Faima în TV nu-i aduce mulţumire în viitor şi nici stabilitate emoţională. Eu îi doresc tot binele din lume şi să-i dea Dumnezeu înţelepciune să treacă peste bârfa de dragul audienţei. Un adevărat om de televiziune se respectă şi se informează înainte de a arunca cu noroi în alţii. Când vrem să aruncăm cu pietre în alţii, s-ar putea să ne spargem propriul cap. Prevăd că, într-o zi, România va avea legi pentru hoţi şi calomniatori şi va intra în rândul ţărilor civilizate.

„Am momente când mi-aş dori să fiu ministrul justiţiei în ţara mea, să aduc un aer nou şi eliberator pentru poporul din care m-am născut… Dar asta nu se va întâmpla.”, Carmen Harra

Predicţii despre VIP-urile din România…
•Monica Columbeanu nu va rămâne cu Irinel Columbeanu, ci se va recăsători cu alt bărbat.
•Andreea Bănică va naşte o fetiţă şi doi băieţi. A născut-o pe Sofia, rămân încă doi copii.
•Romaniţa se recăsătoreşte în următorii doi ani cu un bărbat de circa 45 de ani care a mai fost însurat. Posibil, actualul iubit, de profesie avocat.
•Adrian Mutu va continua să joace din toamnă, în ciuda scandalurilor în care este implicat.
•Cătălin Botezatu şi Bianca Drăguşanu vor fi buni prieteni, dar nu se vor căsători. Se confirmă, cei doi s-au despărţit. A prezis din toamnă o relaţie a Biancăi cu un tip brunet, mai tânăr decât Botezatu, al cărui nume are iniţiala „D”.
•I-a spus lui Emil Constantinescu dinainte că va deveni preşedinte al României.

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *