ZiarulRing

19-iun.2024

ULTIMA ORĂ

LIFE/INEDIT

Bucureştiul, de la cimitir la plimbări de noapte şi o vacă

Avatar

Publicat

pe

Dan Mihuţ este un nume cunoscut mai ales celor care citesc poezie pe Internet. Înainte să se stabilească la Bucureşti, Mihuţ şi-a scris poezia din vestul în estul ţării şi, după cum se va vedea în plimbarea pe care ne-a propus-o, pornind de la poemul său „invazia”, acest lucru a lăsat urme în ce scrie.

Poemul scris în 2010 este strâns legat de experienţele pe care Dan Mihuţ le-a avut înainte să ajungă în Bucureşti. Oraşul a funcţionat multă vreme pentru Mihuţ ca un organism imposibil, pe care s-a văzut nevoit să îl descopere treptat, pornind de la o imagine inspirată de cărţile pe care le citise înainte să ajungă în Capitală.

Cartierul
Chiar poemul ales pentru campania noastră reflectă întâmplări dintr-o perioadă agitată pentru Mihuţ. „Prin 2001 locuiam pe strada Mircea Vulcănescu. Era o aventură întreagă de câte ori mă întorceam târziu pentru că trebuia să depăşesc punctul nevralgic unde stăteau prostituatele. Era destul de complicat să scapi (râde)”, povesteşte Mihuţ. Când ajungem în dreptul Mc-ului de pe Buzeşti, poetul ne arată clădirea din mijlocul străzii şi îşi aminteşte „când am ajuns în Bucureşti asta nu era… cred că aici păştea vaca”, zice el.

 
Oraşul
Dan Mihuţ este unul dintre cei care au cunoscut Bucureştiul la pas, dar şi în calitate de locatar: „Cred că nu e cartier din Bucureşti în care să nu fi stat. Pentru mine, Bucureştiul a venit într-o perioadă în care începeam să mă las de scris. Bine, scriam eu aşa în afara literaturii pentru că nu citisem nimic mai nou decât cărţile generaţiei ’80. Şi acela era Bucureştiul pe care mi-l construisem în minte. Volumele lui Florin Iaru, Traian T. Coşovei, Cărtărescu mi-au plantat în minte imagini peste ceea ce aveam deja din Arghezi, Eliade sau Mateiu Caragiale. Era un fel de fascinaţie”.

Şi primele sale experienţe personale în Bucureşti sunt la fel de exotice ca şi lecturile pe care le avea: „Venisem prin ’91 în Bucureşti, la un prieten. Mi se pare că Dinamo jucase cu Olympique Marseille sau aşa ceva şi, cum se făcuse târziu, m-a întrebat amicul bucureştean ce să mai facem. I-am cerut să mergem la Bellu, să vedem mormintele scriitorilor. El mi-a spus că e închis şi aşa era, dar am sărit gardul. Nu eram deather sau cine ştie ce chestii rock mai erau la modă atunci, doar aveam o fascinaţie pentru Nichita Stănescu şi vroiam asta. Oricum, orice ţăran are o oarecare relaţie specială cu cimitirul.”


Poemul
Bucureştiul a fost locul unde Mihuţ a putut să recunoască influenţa pe care copilăria petrecută la ţară a avut-o asupra sa: „Aici am putut să recunosc faptul că mă fascinează scriitorii la care poţi să recunoşti o amprentă ancestrală ca la Cosmin Perţa sau Dumitru Bădiţa ori la mai puţin cunoscutul în afara spaţiului online Ilieş Gorzo. Cred că de aici a venit şi chestia cu umblatul noaptea prin oraş”. Totuşi motivele din poem nu sunt atât de uşor de plasat în biografie nici măcar pentru autor: „M-am întrebat şi eu ce am vrut cu vaca în poem. Cred că pornise de la un text al meu mai vechi, plasat în Constanţa. Acolo veneam dinspre Năvodari şi luam o vacă pe maşină. La intrarea în Mamaia, vaca nu voia să plătească taxa lui Mazăre. Poate că poemul nou mutat în Bucureşti are legătură şi cu faptul că Mazăre, primarul celebru din Constanţa, e născut în Capitală” explică Mihuţ. „Era şi o perioadă specială în care nu era prea bine primit umorul în poeme. Mai ales pe internet, imediat erai întrebat dacă ai dat-o pe glumiţe.

 

invazia
de Dan Mihuţ

în noaptea aceea, m-am întors târziu de la un chef
de pe ştefan cel mare şi-am luat-o pe jos, e bine să mergi
spre dimineaţă prin oraş, am trecut prin piaţa victoriei
prin lumina aia galbenă galbenă şi stresantă

trebuia să fac stânga pe buzeşti, atunci stăteam pe mircea
vulcănescu, şi când am trecut prin faţă pe la vox maris
am auzit paşi în spatele meu, paşi apăsaţi de om greu
nici nu m-am uitat înapoi pentru că nu aveam de ce

dar se părea că cineva se ţinea după mine la o distanţă
egală şi, cam pe unde e acum mcdonalds, m-am gândit
că trebuie să fie un câine, nimic altceva, un câine fără
stăpân care, când n-are ce face, se ţine după cine apucă

când m-am întors să mă uit, am văzut că era o vacă
una comună care se ţine după vreun om când n-are ce face
şi mi-am continuat drumul, se va plictisi la un moment dat
sau se va opri să pască vreun fir de iarbă mai mare

sau poate merge la piaţa matache, are treabă pe-acolo
dar am trecut şi de matache, am intrat pe vulcănescu
şi ea tot în spatele meu era, mergea liniştită
şi mai dădea din coadă ca şi cum ar goni muştele

atunci i-am zis du-te, vaco, în treaba ta, nu te mai ţine
după oamenii cumsecade cu inima largă şi miloasă
crezând că ţi-ar putea da ceva, te-ar putea folosi
deşi nu au la ce, nu mai foloseşti la nimic în oraşe

şi nici nu m-a băgat în seamă, doar se uita la mine
cu ochii ăia mari şi comuni cu care vaca se uită la oameni
s-a ţinut după mine până am intrat pe dacia, nici nu
văzusem când am trecut pe lângă numărul treizeci şi doi

vacă, vacă nebună, nu te mai ţine după mine, nu am
ce să fac cu tine, stau cu chirie, nu am unde să te ţin
nici măcar mama laptelui pe care-l beau în fiecare dimineaţă
nu poţi fi, m-am învăţat cu laptele degresat brenac

dar s-a ţinut după mine privind fix ceafa mea, poate
în dreptul muzeului literaturii să fi întors un pic capul
şi-am ţinut-o pe dacia înainte, am trecut de piaţa galaţi
am ieşit în moşilor, vaco, hai să ne înţelegem ca

oamenii, bem o bere la bloody mary, o dau eu
după care mergem fiecare în treaba lui, înţelege-mă
nu mă pune acum în situaţia de avea povara ta pe cap
nu am unde să te ţin, nu am nutreţ, nici să te mulg nu ştiu

vaca a dat din cap în semn că da, apoi în semn că nu
se luminase bine între timp, cei care plecau la serviciu
se uitau la mine ca la un om harnic care a plecat
cu noaptea în cap cu vaca la păscut şi se gândeşte la ale lui

vaco, eu iau de-aici un trolebuz, mă dor picioarele de mor
dar s-a urcat şi ea încet-încet şi s-a aşezat pe două scaune
sau chiar trei în spatele trolebuzului, am coborât la kogălniceanu
şi m-am dus către dâmboviţa, poate vrea apă săraca vacă

am cerut o găleată la florăresele de la izvor şi i-am dat apă
doar a mirosit-o şi s-a uitat cu jind la iarba din faţa
casei poporului unde am mers şi i-am povestit în timp ce păştea
toată situaţia mea, i-am explicat pe-ndelete cine sunt şi ce fac

eram aproape exasperat de felul meu de-a fi, de faptul
că nu pot să plec şi să nu-mi mai pese, să merg să dorm
şi să mă duc la slujba mea care era în pericol, lipseam
fără să dau un telefon şi să anunţ îmi dau demisia

nu mai pot trăi în oraşul acesta în care vacile hărţuiesc
oamenii, am alergat către dâmboviţa, am sărit în apă
şi-am înotat, nu-mi dau seama cât şi până unde, m-am trezit
la mult timp după şi nu mai ştiam nimic de vacă, chiar nimic

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *