„ring” îşi continuă incursiunea pe ceea ce a mai rămas din fosta Cale a Rahovei. Primele episoade au încercat să reconstituie istoria Liceului „Domniţa Ileana”, astăzi încorporat în Colegiul „Mihai Eminescu”, şi a clădirii fostei Primării a Sectorului III Albastru, absorbită de Arestul Rahova. Ambele edificii se află astăzi pe strada George Georgescu, astfel că „ring” reintră pe traseul Căii Rahovei şi încearcă să refacă atmosfera din jurul Fabricii de Bere Bragadiru şi a Palatului Bragadiru.
Cu exactitate, nu se cunosc originile berii, deşi unii dau ca loc „de naştere” a băuturii Mesopotamia sau Egiptul. Legenda spune că un agricultor a fost nevoit să muncească mai multe zile la câmp şi a rămas fără apă. Peste noapte a plouat, iar apa s-a strâns într-un loc unde omul îşi depozitase recolta. Însetat, a băut şi a constatat că, pe lângă faptul că „apa” avea un gust ciudat, i-a dat şi o stare euforică. Plăcându-i licoarea, s-a hotărât să o prepare acasă. La noi, cea mai veche atestare datează din 1402, de pe vremea lui Alexandru cel Bun, care a dăruit Mănăstirii Moldoviţa o instalaţie de fiert berea. Prima fabrică va apărea însă în 1718, la Timişoara.
Dumitru Marinescu Bragadiru şi visul american
Viaţa lui Dumitru Marinescu Bragadiru pare desprinsă dintr-un film hollywoodian şi întruchipează, în modul cel mai fidel, împlinirea visului american, dar pe plaiuri mioritice. Născut în 1842, a fost băiat de prăvălie de la vârsta de 12 ani la cofetăria şi rachieria negustorului Iancu Ştefănescu.
Îmbinând cinstea şi hărnicia cu inteligenţa, Dumitru Marinescu ajunge să preia afacerea în 1866, pe care o extinde luând în arendă mai multe fabrici de spirt. Strânge un capital important în timpul Războiului de Independenţă vânzând rachiu soldaţilor şi spirt spitalelor, capital ce îl va ajuta să înfiinţeze prima fabrică de alcool rafinat în comuna Bragadiru.
Naşterea Fabricii de Bere Bragadiru
Totul începe în 1883, când Dumitru Marinescu Bragadiru cumpără de la familia Laptev 70.000 metri pătraţi de teren pe Calea Rahovei, la care mai adaugă alte case şi terenuri din jur, ajungând la o proprietate de 100.000 de metri pătraţi. Începe construcţia fabricii de bere în 1884, fiind a treia în Bucureşti după cea a lui Erhard Luther (1869), devenită ulterior Griviţa, şi a lui Carol H. Oppler (1870), astăzi dispărută. La începutul secolului al XX-lea ajunge la o producţie de 3.126.528 litri, faţă de 2.422.950 a Fabricii Luther sau 1.896.580 a Fabricii Oppler.
„Fondată în 1 aprilie 1895, cu un capital fix de două milioane, are maşini cu abur de 120 de cai-putere. Lucrează cu orz şi orzoaică din ţară şi hamei din Boiemia (Saaz), producând zilnic 12.000 litri de bere. Are 60 de lucrători”, se arată în situaţia din 1901.
„Colosul” din Calea Rahovei
Palatul Bragadiru a fost conceput ca loc de recreere, în tradiţia începută de fabricile Luther şi Oppler, ce aveau localurile Grădina de Vară „Eliseul Luther”, sau braseria, restaurantul şi sala de spectacole, şi Colosseumul Luther, astăzi dispărut. Clădirea proiectată de arhitectul austriac Anton Schuckerl a fost reprezentată pentru prima dată pe planul geografic realizat de Institutul Geografic al Armatei în 1895-1899 şi 1911, an în care s-a încheiat construcţia Colosseumului. După naţionalizarea din 1948, Palatul Bragadiru a fost transformat în Casa de Cultură „V. I. Lenin”, iar fabrica de bere a fost redenumită Rahova.
„Palatul Cultural, un club al muncitorilor, se dorea a fi un loc în care aceştia să se relaxeze şi să se distreze. Cupolele sale dominau casele negustoreşti cu prăvălii de pe partea opusă a drumului şi creau o perspectivă deosebită spre zona puternic comercială din imediata vecinătate” – Rezistenţa Urbană (rezistenta.net)
261 de lucrători şi 12 secţii de producţie avea în 1922 Fabrica de Bere Bragadiru.
