Printre clădirile care vor trece în proprietatea BOR se numără Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” şi Academia Tehnică Militară.
Din cele peste 2.200 de proprietăţi revendicate de Biserica Ortodoxă Română, 209 se află în Capitală.
Conducerea Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a solicitat statului român să restituie integral proprietăţile confiscate de regimul comunist. Potrivit părintelui Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, în ultimii 23 de ani au fost retrocedate doar 15 la sută din terenurile şi clădirile care au aparţinut de drept Bisericii.
„Proprietăţile confiscate în 1863 nu mai avem cum să le revendicăm, că nu mai există acte, dar cel puţin să recuperăm proprietăţile confiscate de comunişti. Dacă nu ni se retrocedează imobilele şi terenurile, cum să putem face şcoli şi spitale? Ni se tot reproşează că nu ne implicăm mai mult, dar pentru asta avem nevoie de bani”, ne-a declarat părintele Stoica.
Totodată, însuşi patriarhul Daniel a afirmat că „restituirea completă a bunurilor bisericeşti este imperios necesară pentru a ajuta Biserica în multiplele ei activităţi”. Grupul Şcolar Industrial Mecanică Fină trece în proprietatea Bisericii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a înregistrat 2.215 cereri de retrocedare ale BOR. „Pentru municipiul Bucureşti, Biserica Ortodoxă a depus un număr de 209 cereri de retrocedare.
Printre imobilele importante din Bucureşti solicitate a fi restituite, se regăsesc următoarele: Liceul de Muzică «Dinu Lipatti», situat în Str. Principatele Unite; Grădiniţa nr. 123, situată în Calea Floreasca; Grupul Şcolar Industrial Mecanică Fină, Şcoala Generală nr. 71 «Ioan Ducici», situată în Calea Moşilor, şi Academia Tehnică Militară, situată în Bd. Regina Maria”, se arată în adresa trimisă redacţiei „ring” de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Patriarhul Daniel: „Statul modern s-a organizat cu bunurile confiscate de la Biserică” Subiectul retrocedărilor a fost repus pe tapet, săptămâna aceasta, cu ocazia unei sesiuni de comunicări ştiinţifice, sub genericul „Secularizarea averilor bisericeşti (1863).
Motivaţii şi consecinţe”, organizată de Patriarhia Română şi de Academia Română. „O mare parte a terenurilor bisericeşti secularizate au fost folosite pentru împroprietărirea ţăranilor, iar unele edificii bisericeşti au devenit şcoli, spitale, sedii administrative, arhive sau penitenciare (de exemplu Mănăstirea Văcăreşti). Oricum, organizarea statului modern România s-a făcut în mare parte cu bunurile confiscate de la Biserică”, a afirmat patriarhul Daniel.
„O mulţime de biserici ale mănăstirilor secularizate, de mare valoare artistică, au fost lăsate în paragină, iar unele proprietăţi secularizate au fost cumpărate de politicieni influenţi.” – PATRIARHUL DANIEL „Întreţinerea şi repararea locaşurilor de cult revin în cea mai mare parte în responsabilitatea comunităţilor de credincioşi, afectaţi şi ei, la rândul lor, de criza economico-financiară cu care se confruntă societatea contemporană.” – PATRIARHUL DANIEL
https://ziarulring.ro/stiri/eveniment/224922/Biserica-vrea-Liceul-Dinu-Lipatti-Academia-Tehnica-Militara-si-alte-207-imobile-din-Capitala