ZiarulRing

17-mai2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

Agenţii SRI, VERIFICAŢI ANTIDROG

Marijuana, amfetamină, cocaină şi ecstasy… Sunt doar câteva dintre drogurile ce pot fi depistate de testele cumpărate

Avatar

Publicat

pe

Marijuana, amfetamină, cocaină şi ecstasy… Sunt doar câteva dintre drogurile ce pot fi depistate de testele cumpărate, de curând, de Direcţia Medicală a Serviciului Român de Informaţii (SRI). „ring” a aflat şi cine sunt persoanele luate în vizor pentru aceste verificări la sânge.

La finele lunii trecute, Direcţia Medicală a SRI a dat aproximativ 56.000 de lei pe câteva mii de teste antidrog. Mai precis, acestea vizează depistarea prezenţei în organism a unor stupefiante precum marijuana, ketamină, amfetamină, ecstasy, cocaină, metadonă, morfină, benzodiazepină şi barbiturice – sedative hipnotice. În plus, câteva sute de teste vor putea depista chiar şi abuzul de antidepresive triciclice.

Sunt folosite în testarea personalului

Având în vedere că SRI nu desfăşoară activităţi antidrog, am vrut să aflăm la ce folosesc aceste teste. Contactat de „ring”, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Sorin Sava, ne-a explicat că testele sunt utilizate în două situaţii: „În primul rând, aceste teste sunt folosite în momentul încadrării personalului Serviciului Român de Informaţii. În al doilea rând, sunt folosite la completarea fişei medicale a şoferilor instituţiei”.

Metodă practicată şi peste hotare

Şi Serviciul Federal de Control al Drogurilor din Rusia îşi testează viitorii angajaţi pentru a depista prezenţa anumitor stupefiante în organism. Totodată, aceeaşi metodă este aplicată şi în cazul poliţiştilor din Marea Britanie, precum şi din statele Alaska şi New Jersey şi nu numai. În plus, aşa cum era de aşteptat, şi cei care vor să se angajeze la FBI sunt testaţi antidrog.

5.800 de teste pentru depistarea stupefiantelor a cumpărat Direcţia Medicală a SRI.

10 tipuri de teste pentru depistarea drogurilor au ajuns în posesia Direcţiei Medicale a SRI.

Advertisement

https://ziarulring.ro/stiri/eveniment/231952/2014/Agentii-SRI-VERIFICATI-ANTIDROG

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *