ZiarulRing

21-iul.2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

SE STRÂNGE LAŢUL! Rechizitoriul în dosarul lui Mitică Dragomir e aproape GATA

Avatar

Publicat

pe

Săptămânile, zilele, orele sunt numărate. În curând, la începutul sau, cel târziu, la mijlocul lunii septembrie, dosarul “Dumitru «Mitică» Dragomir – circuit ilicit al drepturilor de televizare” va fi finalizat de procurorii Parchetului Capitalei.

Conform unor surse demne de încredere din ancheta începută în luna aprilie, dosarul penal “Dragomir, Corbu şi alţii” se află într-o fază avansată a cercetărilor, procurorii fiind în aşteptarea raportului de expertiză contabilă (care va stabili prejudiciul în cauză) şi a redactării rechizitoriului. Şi dacă nu întregul lot “Dragomir”, măcar o parte din cei peste 60 de inculpaţi/învinuiţi/suspecţi se îndreaptă cu paşi siguri spre instanţa de judecată.

Urmează „Mitică, la brutărie”?

“În septembrie va fi redactat rechizitoriul”

În iureşul de cazuri penale VIP din acest an, presa a uitat de un dosar fierbinte care, în luna aprilie, a debutat prin reţinerea celui pentru care, în spaţiul virtual, se cânta deja celebrul hit: “Mitică, la brutărie, la brutărie!”.

Surse judiciare demne de încredere, în exclusivitate pentru “ring”, au declarat următoarele: “Suntem foarte aproape de redactarea rechizitoriului, aşteptând, practic, doar expertiza contabilă. Am dat termen expertului ca, până la data de 25 august, expertiza să fie gata. În cursul lunii septembrie, va fi redactat rechizitoriul. Având în vedere numărul mare de inculpaţi, e posibil să disjungem, urmând ca numai o parte din aceştia să fie trimişi, într-o primă fază, în judecată. Ceilalţi, pentru care se va face disjungere, vor fi şi ei trimişi în judecată pe măsura finalizării probatoriului”.

Advertisement

“Dragomir Mitică are în continuare calitatea de inculpat”

Întrebată de ce au întârziat atât de mult expertiza şi, implicit, ancheta, purtătoarea de cuvânt a Parchetului Capitalei, procurorul Corina Paraschivescu, ne-a declarat: “De regulă, expertizele contabile durează, în acest caz fiind vorba despre un număr mare de persoane, termenul de câteva luni este rezonabil”.

Cât despre Mitică Dragomir, aceasta ne-a declarat: “Dragomir Mitică are în continuare calitatea de inculpat pus sub control judiciar, măsură instituită de instanţă după ce s-a respins solicitarea noastră privind arestarea preventivă. Şmecherie cu acte Procurorii susţin că inculpatul Dragomir Dumitru, profitând de calitatea sa de preşedinte al LPF, a creat, în paralel cu circuitul licit de vânzare (prin negociere directă) a drepturilor de televizare către SC R. SRL, un circuit ilicit – fictiv, apt să creeze confuzia cu cel licit, în scopul delapidării sumei de 3.000.000 de euro din patrimoniul LPF.

“Dumitru Dragomir a inserat în circuitul fictiv un contract de intermediere (care atestă o activitate neconformă cu realitatea – desfăşurarea unor activităţi de identificare pe piaţă a unui cumpărător) cu societatea administrată de inculpaţii Corbu Mihai şi Radu Arhire Alexandru Mădălin. În baza contractului de intermediere, inculpatul Dragomir Dumitru a obţinut aprobarea plăţii de către AGA a LPF a unui comision de 5% din preţ către societatea administrată de inculpatul Corbu Mihai, cunoscând că aceste servicii nu au fost prestate”, mai rezultă din anchetă.

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *