Intersecţia Căii Victoriei cu strada Ion Câmpineanu este, astăzi, o zonă relativ liniştită, tulburată doar de vuietul aproape neîncetat al traficului. Odinioară însă aici era unul dintre punctele principale ale vieţii mondene a Bucureştilor. Pe la jumătatea secolului al XIX-lea, în acest perimetru cu largi rezonanţe istorice avea să fie deschis poate cel mai îndrăgit local din Capitală: cafeneaua Fialkowski.
Pe locul unde astăzi se află blocul cunoscut în istoria Bucureştilor cu denumirea Socomet-Adriatica se aflau, odinioară, casele lui Iancu Ghica, fiul lui Alexandru Ghica. Povestea începe, practic, în 1853 când, după ce croitorul Torok a cumpărat casele de la Iancu Ghica, i-a închiriat lui Fialkowski „întreg parterul şi subsolul” pentru a-şi deschide o cofetărie şi o cafenea. „Dintre cafenelele «europene», la o deosebită notorietate va ajunge aceea întemeiată în 1853 de polonezul românizat Fialkowski. Situată în Piaţa Teatrului Naţional, în parterul imobilului Torok (…), ea va dura până în 1898”, spune Constantin C. Giurescu în „Istoria Bucureştilor”. Până la acel moment, localul fusese, practic, un birt, închiriat mai întâi unui anume Gerbert, mai apoi lui Oswald.
Stabiliment cu „salon fasionabil”
Popularitatea cafenelei Fialkowski a crescut foarte mult şi datorită faptului că era frecventată de oameni de seamă ai acelor vremuri. Până la acest moment însă este de remarcat abilitatea cu care Fialkowski îşi făcea reclamă în ziarele din toamna lui 1856. „Acest stabiliment are şi un salon fasionabil, ca cele din Paris, pentru consumatorii de cafea, ciocolată şi ceai, care de la Anul Nou vor găsi diferite jurnale franceze, germane şi româneşti, ca să petreacă ore plăcute. Fialkowski speră ca înalta nobilime şi onorabilul public vor urma şi de acum înainte a-i acorda aceeaşi bunăvoinţă ca şi până acum şi că vor vizita magazinurile sale”, se arată în publicaţia „Vestitorul românesc”.
Reprezentaţiile lui „conu’ Alecu” la… table
Notabilităţile şi protipendada bucureştene nu s-au lăsat invitate de două ori la Fialkowski. Rând pe rând au poposit aici oameni de ştiinţă, scriitori, actori sau politicieni. Dintre ei, se remarcă I. L. Caragiale, Duiliu Zamfirescu, Alexandru Xenopol, George Sion, Matei Millo şi Constantin Bacalbaşa. În cafeneaua Fialkowski fuseseră instalate două mese de biliard, iar într-o altă sală, mai în fund, se jucau table şi domino. O figură pitorească a acestei părţi a localului era a profesorului de matematică Alecu Borănescu, de la Liceul „Sf. Sava”. Era un împătimit al jocului de table, iar când se afla „conu’ Alecu” la masa de joc era întotdeauna mare reprezentaţie.
„Banda” lui Iancu Isvoranu
O altă figură care a făcut istorie la cafeneaua Fialkowsky a fost cea a fostului ofiţer de cavalerie Ionel (Iancu) Isvoranu, descendent al neamului Isvoranu, din Oltenia, şi unchi al lui Alexandru Marghiloman. Iancu îşi făcuse propria „bandă”, care nu scăpa nicio ocazie de a-şi întări renumele prin tot felul de pozne, mai mult sau mai puţin gustate de cei care le cădeau victime. „Câteodată, el şi ceata lui luau scaunele de la Fialkowsky, le duceau pe trotuar, chemau câţiva vânzători de ziare pe care îi comanda şi le da ordin să ridice poalele femeilor care treceau. Şi cum, pe vremea aceea, cocote erau puţine, cele mai multe victime ale acestor agresiuni erau femei măritate, femei care de multe ori erau chiar la braţul bărbaţilor”, spunea Constantin Bacalbaşa.
Restaurantul Elysee, urmaşul celebrei cafenele
Cum tot ce este frumos are şi un sfârşit, nici cafeneaua Fialkowski nu a făcut excepţie de la această regulă. Moartea „polonezului românizat”, survenită în 1898, a pus capăt celor patru decenii şi jumătate de glorie a localului. Unul dintre principalele locuri de întâlnire pentru protipendada bucureşteană a fost luat cu chirie de un grec pe nume Iani Kolomiris, care l-a transformat într-un restaurant de lux, Elysee . Ca o frumoasă continuare a tradiţiei, şi aici serviciile erau de o calitate deosebită, acestora adăugându-li-se şi prezenţa în programele muzicale a cunoscuţilor Cristache Ciolac şi Grigoraş Dinicu. În 1933, restaurantul îşi încheie activitatea, până la demolarea imobilului, în 1938, localul fiind concesionat unui rus.
„Aci se făcea marea politică a zilei, aci veneau toţi liberalii, aci se punea ţara la cale.” Constantin Bacalbaşa
Surse:
Gheorghe Crutzescu, „Podul Mogoşoaiei”, Editura Meridiane, Bucureşti, 1986
George Potra, „Din Bucureştii de altădată”, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981
Constantin C. Giurescu, „Istoria Bucureştilor”, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1979
Foto: „Calea Victoriei, Bucureştiul interbelic”, Ed. Noi Media Print, Bucureşti, 2006
„Fialkowski nu mai era o cafenea, ci ajunsese o instituţie.”, Constantin Bacalbaşa
