back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
sâmbătă, noiembrie 9, 2024

Monica Tatoiu l-a dat pe mana politiei pe Maruta. E scandal!

Distribuiți

Fosta femeie de afaceri este supărată pe Cătălin Măruţă după ce realizatorul ProTV a încercat să îi facă „o farsă de prost gust” şi „a încălcat legea” mutându-i maşina din faţa casei.

Săptămâna trecută, Cătălin şi echipa lui au încercat să-i facă o farsă Monicăi Tatoiu, însă rezultatul n-a fost cel scontat. „Victima” e foc şi pară pe realizatorul show-ului „Happy Hour”: „M-am trezit din senin fără maşină. Dispăruse din faţa casei. Cătălin Măruţă mi-a mutat maşina fără acordul meu”.

Autorii farsei, sancţionaţi contravenţional
Monica Tatoiu n-a gustat gluma lui Măruţă şi a chemat imediat poliţia la faţa locului. „Această întâmplare m-a făcut să mă gândesc cât de disperate după rating au ajuns televiziunile în ziua de azi şi cum, pe un fond al diminuării cheltuielilor din publicitate, vor să facă audienţe cu orice preţ, încălcând legea. Echipa «Happy Hour» a intrat pe o stradă unde accesul e interzis, cu excepţia riveranilor. Mai mult, mi-au mutat maşina, care e proprietate privată. Când ţi se ridică maşina pe stradă, un echipaj de poliţie se află la faţa locului şi întocmeşte un proces-verbal. Altfel n-au voie să se atingă de ea. Măruţă a încălcat legea”, a mai spus Tatoiu. Ea a precizat că nu îl va acţiona în instanţă pe Cătălin Măruţă, pentru că acesta n-a difuzat respectiva farsă: „Nu îl mai dau în judecată. În schimb, am chemat poliţia, care i-a sancţionat şi le-a întocmit tuturor un dosar de contravenţie”.

A aniversat 25 de ani de căsnicie
Ziua Îndrăgostiţilor a fost o ocazie dublă de sărbătoare pentru Monica Tatoiu. Ea şi soţul ei, Victor, au aniversat 25 de ani de căsnicie chiar pe 14 februarie. „Am anulat petrecerea din cauza zăpezilor. M-am căsătorit civil pe 14 februarie 1987 şi am sărbătorit în apartamentul nostru de trei camere din Drumul Taberei, cu 60 de prieteni”, şi-a amintit fosta femeie de afaceri. Monica Tatoiu îşi va reînnoi jurămintele anul viitor, în America, la Biserica „Sfântul Petru” din Queens. „Am vorbit cu preotul român de acolo şi ne-a promis că ne va reînnoi jurămintele. După aceea vrem să închiriem un iaht care ne va plimba timp de patru ore pe râul Hudson”, a mai spus ea pentru „ring”.

Damian Vlad
Damian Vlad
Editor-coordonator

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole