LIFE/INEDIT
„Frontal”: România pierde în fiecare zi…
Da, așa știm noi să pierdem oameni de valoare. Nu ne pasă de nimic, nu ne interesează. Ce Brâncuși? Cine e fumătoru’ și plămânașu’ ăsta?
Să meargă cu tentativele lui de sculpturi unde-l duc ochii. Nici nu înțelegem prea mult din ele. ,,Coloana Infinitului’’ e ceva ciudat. Parcă te strânge, iar te lasă, iar te strânge, iar te lasă. Mare lucru o masă cu 12 scaune! Și poarta aia a sărutului… Măcar să fi făcut pe ea doi tineri care se sărută… Las’ că l-au luat alții. Și acum ni-l revendicăm noi că e al nostru, zău? Constantin Brâncuși, geniul de la Târgu Jiu, ce frumos… Cine, Enescu? Ăla cinci într-unul? Compozitor, dirijor, pedagog, violonist și pianist? Ei, scrie prea greu. E prea complicat.
Cine poate asculta opera aia… ,,Oedip’’? E grea, dom’le. Afară cu el. Ce dacă îl îmbrățișează Bela Bartok pe scenă în semn de prețuire universală! Nouă nu ne convine. Pleacă de la noi! Aaaa, ai ajuns mare în Europa? Te caută ei și îți recunosc geniul? Maestre Jorjac, vino înapoi, că ești român, de fapt! Nu-ți renega neamul! Haide și iubește-i pe cei care ți-au dat șuturi în partea dorsală. Că doar de aia ai o noblețe a spiritului nebănuită. Sergiu Celibidache? Nu vezi ce nume are? Lasă-l domnule să plece! Să confirme dacă e genial. Să-l depășească pe Herbert von Karajan și atunci mai vedem. După 1990, maestre, ești român, nu uita, maestre, spune-ne, învață-ne! Și istoria se repetă. În fiecare zi, cu oameni de valoare, de prestigiu, cu care ne ștergem pe pantofi.
Ce mare lucru sunt ei? Ce mare lucru e un absolvent de Medicină care pleacă? Păi, să plece, domn’le! Ce mare lucru e un absolvent de Conservator care pleacă? E mare lucru, domnilor politicieni! Ne pleacă esența națiunii, ne pleacă oameni dragi, de suflet, în care am investit, ne pleacă artiștii și cultura odată cu ei. Că noi vrem să desființăm filarmonici, că nu mai avem 1.400 lei pe lună pentru concertmaiștri.
Un concertmaistru? Știți ce a făcut nenea ăsta de a ajuns în fruntea orchestrei?
Vreo patru-șase ore pe zi, în medie, de vioară și are vreo câteva zeci de partituri în cap fără să aibă nevoie de niciun pupitru. Și mergi la concert și îl asculți cântând mii de note ca un limbaj al sufletului, fără oprire și fără partitură.
Cum să nu găsim resurse pentru cultură? Chiar vrem să rămânem proștii Europei?
Am scris în urmă cu ceva vreme despre Teo Milea. Arădeanul compozitor și pianist care umple sălile cu un pian, pe muzica proprie. Este mare lucru azi, în lumea manelelor, să umpli săli de concerte cu interpretarea și muzica ta. Ia o sală în Timișoara, full house, sau la Arad, de asemenea, vine la București, se vând biletele, oamenii apreciază creativitatea, stările sufletești înălțătoare pe care le simt la concertele lui.
Ochelaristul cu părul creț, un pic nebărbierit și îmbrăcat în blugi vorbește înainte de piesele sale și sala este relaxată. Transformă fiecare sală de concert într-o mare sufragerie unde vine să cânte pentru prietenii din „Biserica Facebook”. Sâmbătă, la Centrul Creștin Sapientia a fost penultima lui apariție din România.
De la piesa ,,Cathedral’’ până la ,,Journey’’, apoi a lansat noul album ,,Open Minds’’. Publicul aplaudă în picioare. Unii dintre noi avem lacrimi în ochi. Pentru că statul canadian i-a organizat deja concerte pe care le va începe imediat ce va ajunge ca rezident în această țară, pentru că el va contribui la înălțarea culturii Canadei în lume. În timp ce statul român nu l-a băgat în seamă și nici măcar nu a avut bunul-simț să-i răspundă la e-mailuri. Succes, Teo Milea! Când vei reveni în țară, spune-le tuturor că nu mai ești român, ești doar cetățean canadian de origine română, că altfel nu învață niciodată lecția.
