ZiarulRing

08-mai2024

ULTIMA ORĂ

LIFE/INEDIT

De ce țin ospătarii mâna la spate când îți servesc mâncarea. Semnificația gestului te va surprinde

Avatar

Publicat

pe

Cu siguranță ai observat atunci când ai luat masa în oraș că ospătarii țin, de obicei, mâna la spate atunci când îți servesc mâncarea. Deși pare doar o obișnuință, gestul aparent banal are și el o explicație.

De ce țin ospătarii mâna la spate atunci când servesc mâncarea

Dacă ai observat și tu că ospătarii țin mâna la spate atunci când servesc mâncarea, trebuie să știi că gestul nu este unul oarecare. De fapt, își are originile în vremuri vechi, chiar în Roma Antică, cu 2000 de ani în urmă.

Pe atunci, politicienii erau adesea otrăviți de rivali. Astfel că, cei care ajungeau să dețină puterea se temeau, inevitabil, de străini, în special atunci când aceștia aveau acces la hrana pe care urmau să o consume.

Iar din motive de siguranță, au venit cu o măsură de siguranță ce în zilele noastre ar putea părea bizară. Mai exact, s-a luat decizia ca atunci servesc, ospătarii să aibă o mână liberă, de obicei dreapta.

Mâna stângă, în schimb, era legată la spate. În acest mod, ospătarii nu ar fi putut să contamineze în niciun fel mâncarea pe care mai marii vremii o serveau, iar obiceiul s-a păstrat.

Ce denotă gestul în zilele noastre

Astăzi nu se mai poate pune problema de motive de siguranță și otravă. Totuși, ospătarii țin în continuare mâna la spate atunci când aduc comanda, gest ce denotă respect și responsabilitate față de clienți, notează shtiu.ro. 

Advertisement

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *