miercuri, octombrie 16, 2024

Dacia 1300 tunată ca și cum ar fi din filme. În ce oraș din România a fost surprinsă?

Share

Dacia a trecut prin aproape toate momentele prin care ar putea trece o mașină. Dar mereu pot fi surprinzătoare ideile românilor.

Un șofer din Iași a fost surprins pe străzile din oraș cu o Dacia 1300 pe care ai putea-o vedea lejer în filme ca Mad Max. Galbenă, cu emblema Renault lipită pe spate, n-are cum să nu atragă atenția.

Mașina a fost înălțată mai mult decât la ieșirea din fabrică, are o tobă nouă, ceva mai „agresivă” și e vopsită în roșu și galben. Da, are și-o tobă secundară, ca să pară de curse. Această Dacia 1300 e ca o mașină de raliu și ca un automobil pe care l-ai vedea într-un Fast & Furious tras în Vaslui, pe sărăcie.

Ca orice Dacia care se respectă, aceasta are și un portabagaj deasupra, dar și un spoiler fals lipit de portbagajul clasic. Imaginile au fost publicate de Cancan.

Cât de sigură era Dacia 1300 în testele de siguranță?

Indiferent unde stăteai în mașină, ca șofer, pasager în față sau în spate, în cazul unui accident serios nu aveai multe șanse. Chiar dacă scăpai cu viață, sigur te alegeai cu dureri cervicale groaznice sau dădeai grav cu fața de volan, de bord sau de scaunul din față (care n-avea nici tetieră la început). Alteori, puteai sări direct prin parbriz.

Erau teste de siguranță și înainte de 1989. Doar că un pic altfel față de cum se fac în prezent. De exemplu, la viteze de până în 40 km/h, mașinile erau conduse chiar de șoferi. Acum sunt manechine puse în mașini la orice viteză.

Dacă se făceau teste care depășeau acea limită, automobilele erau testate fără niciun pasager sau șofer, nici măcar o păpușă. Altfel spus, nu prea conta cât de sigure sunt mașinile la impact, pentru că fiind redus numărul automobilelor pe șosele erau reduse și șansele de-a face un accident grav.

Read more

Local News