ZiarulRing

20-mai2024

ULTIMA ORĂ

SPORT

CS Mioveni, sancţionată cu neprogramarea la următoarele jocuri, pentru neplata baremurilor pentru arbitri şi observatori

Federaţia Română de Fotbal, în speţă Comisia de Disciplină şi Etică, a sancţionat clubul CS Mioveni cu neprogramarea la următoarele meciuri de campionat. Situaţia financiară a clubului pare gravă.

Avatar

Publicat

pe

Federaţia Română de Fotbal, în speţă Comisia de Disciplină şi Etică, a sancţionat clubul CS Mioveni cu neprogramarea la următoarele meciuri de campionat. Situaţia financiară a clubului pare gravă.

Comisia de Disciplină şi Etică a FRF a penalizat clubul argeşean din cauză că acesta nu a achitat baremurile cuvenite arbitrilor şi observatorilor de la meciul de campionat cu CS Tunari. Mioveniul a câştigat acel joc cu scorul de 4-0. Detalii, aici.

Prin urmare, următorul meci de campionat al celor de la CS Mioveni (acasă, în 25 noiembrie, de la ora 11, cu Metaloglobus Bucureşti), ar putea să nu se mai dispute.

Totuşi, clubul argeşean ar putea scăpa de sancţiunea neprogramării, cu condiţia să achite sumele datorate către cei patru arbitri şi doi observatori de la meciul cu CS Tunari.

Datorii de peste o jumătate de milion de euro

Din păcate, echipa din Mioveni o duce prost financiar, clubul având şi alte datorii. Despre unele dintre acestea a scris, pe larg, zilele trecute, GSP.ro. CS Mioveni, care a mai parcurs o procedură de insolvenţă, este acum în concordat, o procedură legală asemănătoare cu insolvenţa.

Articolul din care am citat mai sus poate fi lecturat integral aici.

Advertisement

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *