back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
vineri, decembrie 6, 2024

Benone şi-a făcut TESTAMENTUL! Află CUI îi va rămâne TOTUL, atunci când va MURI

Distribuiți

Ca să evite orice scandal pentru avere după moartea lui, interpretul de muzică populară şi-a făcut din timp testamentul, prin care îi lasă totul soţiei. Nepoţii vor pune, în cele din urmă, mâna pe banii lui Benone Sinulescu când şi soţia lui va trece în eternitate. Ideea testamentului i-a venit artistului după disputa pentru moştenire dintre fiii lui Ion Dolănescu. „Eu şi soţia mea avem reciprocitate… Dacă mor eu, totul îi rămâne ei… Şi drepturile de autor, casele din Bucureşti, Buzău şi de lângă Arad, banii, toată averea noastră. Şi invers… Doar că soţia mea, fiind inginer chimist, nu are drepturi de autor. În acest sens, am făcut deja testamentul la notariat. Am preferat să fie ceva gândit din vreme. Drepturile de autor nu le vom lăsa de izbelişte. După ce niciunul dintre noi nu va mai trăi, avem nepoţi. Şi eu, şi nevastă-mea avem familii mari”, a declarat Benone Sinulescu pentru „ring”. De 1 mai, cântă în Miami cu Direcţia 5 Până la deschiderea testamentului, agenda lui Benone e plină de evenimente în toată lumea. „Spre sfârşitul lui martie, plec în Italia, unde voi concerta pentru comunitatea românească din Bologna. Dar cel mai frumos moment din acest an e Festivalul Românesc de la Miami, care va avea loc pe 1 mai. Acolo se închiriază un bulevard întreg unde se cântă româneşte şi se servesc mâncăruri tradiţionale româneşti. Voi fi acolo cu trupa Direcţia 5 şi alţi artişti. Când revin din SUA, pe 23 mai, am spectacolul meu omagial la Sala Palatului, „Benone 77″, doar cu invitaţi de valoare. Cu această ocazie, îl invit şi pe Ionuţ Dolănescu să urce pe scenă”, ne-a spus rapsodul. „La fiecare leafă, îi dădeam bani lui Ion Dolănescu” În ciuda speculaţiilor că l-ar fi duşmănit o viaţă, Benone Sinulescu are amintiri frumoase despre Ion Dolănescu. „Cânt cu foarte mulţi ani înaintea lui Ion Dolănescu. Când umpleam eu singur un stadion, el nu exista ca artist. L-am cunoscut la Ansamblul «Ciocârlia», unde făcea armata. Eram foarte drăguţ cu el, la fiecare leafă îi mai dădeam bani. Între noi nu a existat vreun conflict, ci doar o competiţie. Răutăţile au pornit doar de la Ion Dolănescu, pentru că în topurile de atunci melodiile mele erau mereu pe primul loc.” „Eu am lansat un gen muzical din care s-au inspirat Ion Dolănescu, Irina Loghin şi mulţi alţi cântăreţi. Primul duet în forţă din România a fost Irina & Benone, care rupea în toată ţara.” – BENONE SINULESCU 18 ani avea Benone Sinulescu în 1956, când a realizat primele înregistrări radio.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole