ZiarulRing

04-oct.2024

ULTIMA ORĂ

ALTE CATEGORII

Adriana Prigoană a devenit ”mamă de înger”

Avatar

Publicat

pe

Duminică noapte, Eduard Darius, fiul cel mic al Adrianei şi al lui Silviu Prigoană, a murit la Spitalul Polizu. Tot mai multe vedete vin în sprijinul familiei Prigoană, încercând să îi ofere suport moral pentru a depăşi acest moment dureros.

Una dintre persoanele publice care a trecut printr-o experienţă tragică similară cu a Adrianei e Bianca Brad, căreia în ultimele zile de sarcină i-a murit fetiţa în pântec. Fondatoarea organizaţiei E.M.M.A. o sfătuieşte pe Adriana să se alăture mamelor care au trecut deja prin această situaţie.

„Trebuie să-şi descarce durerea!”

Contactată de „ring”, Bianca Brad a declarat: „M-a întristat foarte tare vestea. E foarte important să fie înconjurată de oameni care s-o sprijine emoţional. Trebuie să-şi descarce durerea. Cei care îi sunt alături să plângă împreună cu ea. E bine să aibă o activitate care să-i ţină mintea ocupată. Ar fi bine să aibă parte şi de o consiliere psihologică. Sper să ia legătura cu organizaţia E.M.M.A., mi-aş dori să facă acest lucru în primul rând pentru ea. Să se refacă psihic şi fizic, să-şi rezolve problemele de sănătate, iar apoi poate să facă un alt copil. Sunt alături de ei şi îmi pare nespus de rău. Regret că a devenit şi ea «mămică de înger»”.

„Adriana e o femeie puternică”

Şi alte vedete au trecut prin momente de groază când au aflat că bebeluşul mult dorit nu va mai veni pe lume. Daniela Gyorfi şi-a pierdut copilul în a patra lună de sarcină, iar Anamaria Ferenţ a suferit un avort spontan. „Regret foarte tare ce s-a întâmplat. Sunt convinsă că, fiind alături de familie, va trece peste această suferinţă. Adriana e o femeie puternică. Nu trebuie să renunţe, poate să mai încerce să aibă copii. Dumnezeu are grijă de toată lumea şi de ea”, a declarat Daniela Gyorfi. În schimb, Anamaria Ferenţ are o altă părere: „E cel mai greu să dai sfaturi într-o astfel de situaţie. Durerea e foarte mare. Cred că singura alinare pentru ea, acum, e celălalt copil, ca să uite durerea. Nici nu vreau să-mi imaginez ce simte Adriana”.

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *