ZiarulRing

03-mai2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

Scarlett Johansson, cea mai bine plătită din Cetatea Filmului

Avatar

Publicat

pe

Frumoasă şi celebră, Scarlett Johansson a avut parte, recent, de o altă mare satisfacţie: este cea mai bine plătită actriţă de la Hollywood. Ea a fost remunerată cu fabuloasa sumă de 20,2 milioane de dolari pentru un rol. Suma-record va fi primită de Scarlett pentru rolul celebrului personaj „Văduva neagră” din filmul ce va continua seria „Răzbunătorii”. În acest fel, Scarlett Johansson (28 ani) a depăşit cu peste trei milioane de dolari precedentul record stabilit de Angelina Jolie, pentru rolul din „Turistul”. Primul film al seriei „Răzbunătorii”, care a adunat la un loc toţi eroii din benzile desenate, a strâns 1,45 de miliarde de dolari, ocupând locul al treilea în topul filmelor cu cele mai mari încasări din istorie. A crescut şi leafa colegilor În urma acestui succes, nu doar Scarlett a avut de câştigat, ci şi ceilalţi actori distribuiţi în acest film, ale căror onorarii vor creşte. Astfel, Robert Downey jr, Chris Hemsworth şi Jeremy Renner vor beneficia de o mărire cu 50% a onorariilor pentru continuarea acestei pelicule, ce va fi filmată în 2013. Discretă cu viaţa personală Scarlett Johansson s-a născut în New York, din mamă evreică şi tată danez. De când a devenit celebră, a fost discretă în ceea ce priveşte viaţa ei privată şi foarte rar a apărut în public alături de cineva. Jurnaliştii de la „Vogue” au fost mai norocoşi, pentru că Scarlett le-a vorbit despre relaţiile ei, despre divorţul de Ryan Reynolds, despre întâlnirile cu Sean Penn şi despre actuala legătură cu importantul om din lumea advertisingului, Nate Taylor. 2.470 este numărul stelei de pe Walk of Fame primită de Scarlett Johansson şi poziţionată în faţa Muzeului Madame Tussaud’s de pe Hollywood Boulevard.


Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *