back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
luni, decembrie 30, 2024

RĂZBOI ISRAEL – HAMAS: Macron cere un armistițiu și oferă un ajutor de 100 milioane de euro

Distribuiți

Preşedintele francez Emmanuel Macron a făcut apel joi la un armistiţiu între Israel şi Hamas în deschiderea conferinţei umanitare în Fâşia Gaza, relatează AFP.

„Cel mai urgent este să lucrăm la protecţia civililor. Este necesară pentru acest lucru o pauză umanitară foarte rapidă şi trebuie să lucrăm la încheierea unui armistiţiu”, a declarat şeful statului francez. „Acesta trebuie să poată deveni posibil”, a adăugat el.

Emmanuel Macron a mai spus că este „absolut indispensabil” să fie protejaţi civilii din Fâşia Gaza şi că nu pot exista standarde duble în materie de protecţie a vieţilor omeneşti. „Acest lucru nu este negociabil”, a subliniat el.

Preşedintele a repetat că Israelul are „dreptul de a se apăra şi datoria de a-şi proteja cetăţenii”, dar a reafirmat că guvernul israelian are de asemenea „o responsabilitate (…) de a respecta dreptul şi a-i proteja pe civili”. „Lupta împotriva terorismului nu poate funcţiona fără reguli”, a mai spus el.

Situaţia umanitară se degradează

El a subliniat că situaţia umanitară se degradează „în fiecare zi mai mult” în Gaza. Scopul conferinţei care se desfăşoară joi la Paris este de „a identifica nevoile în bani, în materiale pentru populaţii”.

Macron a făcut de asemenea apel la coordonarea ajutorului şi organizarea sa într-un mod foarte concret pentru a putea fi transportat.

„Avem nevoie de un armistiţiu umanitar. Este vorba despre a impune tăcerea armelor într-un scop umanitar”, a declarat la rândul său Martin Griffiths, secretar general adjunct al ONU care răspunde afaceri umanitare.

Cu acelaşi prilej, Macron a anunţat că Franţa va aloca în acest an 80 de milioane de euro suplimentare destinate populaţiilor palestiniene, suma totală urmând să ajungă astfel la 100 de milioane de euro.

„Din 7 octombrie, Franţa a anunţat 20 de milioane de euro de ajutor umanitar suplimentar şi vom creşte acest efort la 100 de milioane de euro pentru 2023”, a afirmat Macron la conferinţa umanitară pentru Gaza.

Teritoriu palestinian

Micul teritoriu palestinian se află sub blocadă israeliană de la atacul fără precedent lansat de Hamas în Israel, care s-a soldat cu peste 1.400 de morţi, majoritatea civili.

Loviturile aeriene ale Israelului care au avut loc drept represalii s-au soldat cu peste 10.000 de morţi, în mare parte civili, potrivit mişcării palestiniene.

Damian Vlad
Damian Vlad
Editor-coordonator

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole