back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
luni, noiembrie 4, 2024

Mihai Albu ARUNCĂ BOMBA! „Mihaela Rădulescu are o… Iulia arată mai BINE !”

Distribuiți

 Replica renumitului stilist de accesorii o va înfuria din nou pe „diva de la Monaco”, aflată în conflict deschis cu presa austriacă după ce aceasta a insinuat că e „bătrână” la aproape 46 de ani. Întrebat despre fosta lui soţie, Mihai Albu apreciază că Iulia, la 35 de ani, arată mai bine decât Mihaela Rădulescu, „aflată deja la o vârstă”.

Comparaţia a pornit de la pozele în costum de baie publicate pe Facebook de vedetele feminine, printre care fashion editorul Iulia Albu şi jurata ProTV Mihaela Rădulescu.

„Iulia e foarte frumoasă în costum de baie. În pozele apărute era la o piscină a unui hotel din Sibiu. Bravo ei, că ai ce vedea şi arată mai bine ca Mihaela Rădulescu, aflată deja la o vârstă. Pe undeva e vorba şi de vârstă, în cazul de faţă e ceva diferenţă”, a declarat, pentru „ring”, Mihai Albu.

Nu sunt prieteni, dar se respectă

Relaţia discretă dintre Mihai Albu şi fosta lui soţie se bazează mai mult pe respect decât pe prietenie, susţine stilistul: „Eu şi Iulia suntem în relaţii foarte bune de dragul fetiţei, toate bune şi frumoase, iar de la mine nu veţi auzi niciodată vreo vorbă rea despre ea. Altfel, suntem doi oameni divorţaţi, fiecare cu viaţa lui. Ne leagă foarte tare copilul pe care îl avem împreună, ne ocupăm cât putem şi unul, şi celălalt. Mikaela are domiciliul la mamă, dar avem custodie comună. Am un anumit număr de zile pe an în care pot sta cu fetiţa… Dar asta e relaţia obişnuită a mai multor oameni. E normal să am o relaţie frumoasă cu fetiţa mea. Se pot face multe speculaţii, dar eu şi Iulia suntem într-o relaţie nu de prietenie, ci, pur şi simplu, de respect”.

Au negociat şi nu e cale de împăcare

Rareori stilistul acceptă să vorbească despre viaţa lui personală, însă, pentru „ring”, a făcut o excepţie. Mihai Albu recunoaşte că a discutat cu Iulia o eventuală împăcare, dar rezultatul a fost un eşec: „Când ne-am căsătorit, nu ne-am dorit să se ajungă la divorţ, iar acum trebuie să vedem interesul copilului. Nu cred că între mine şi Iulia mai e cale de împăcare, însă vom decide noi dacă e cazul. Totuşi, din concluziile la care am ajuns amândoi, se pare că nu mai există cale de împăcare. Mi se pare, nu ştiu… Niciodată să nu zici niciodată şi niciodată să nu vorbeşti urât despre celălalt! Una e creşterea copilului şi alta e convieţuirea. Când doi oameni nu se înţeleg, pentru binele copilului şi al lor deopotrivă, e indicat să găsească o alternativă”.

Vrea să-şi refacă viaţa şi să fie fericit

Ocupat, în această perioadă, cu onorarea comenzilor de la atelierul de încălţări şi accesorii unicat pentru femei, Mihai Albu a luat şi o decizie importantă: îşi reface viaţa şi nu exclude alt mariaj şi alţi copii.

„Mikaela nu prea înţelege de ce eu şi Iulia locuim separat şi cum ar trebui să fie de fapt. Ea probabil consideră că e normal aşa cum suntem acum. Încercăm să avem un comportament civilizat de dragul micuţei. M-am gândit şi intenţionez să-mi refac viaţa. Vreau să fiu fericit… Nu m-am gândit neapărat la căsătorie şi la alţi copii, că astea vin de la sine. Deocamdată, fiecare dintre noi se gândeşte să-i fie lui bine şi să fie fericit, iar fericirea depinde cum vine”, a adăugat stilistul.

„Mihaela Rădulescu rămâne un exponent de bază al femeii vulgare şi un motiv extrem de serios de reflecţie asupra chirurgiei estetice duse la extrem. Ceea ce face ea vestimentar e un circ sinistru al ororilor.”, IULIA ALBU

Primul conflict între Iulia şi Mihaela a avut loc în 2013, când fashion editorul a criticat o copertă pe care se afla şi „diva de la Monaco”.

„Priorităţile mele în prezent sunt copilul şi jobul. În rest, dacă va fi să fiu şi fericit, ar fi bine.”, MIHAI ALBU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole