Oraşul unde, practic, bate pulsul Europei, Bruxelles, a fost, în ultimele zile, ca sub o stare de asediu. Autorităţile belgiene au ridicat la maximum, de sâmbătă, alerta teroristă din cauza ameninţării „serioase şi iminente”.
Nivelul 4 este maximum pentru alertă teroristă în Belgia, acesta dându-le fiori nu numai celor care se află în Bruxelles, ci şi celor care tranzitează localitatea. Decizia, luată de Organul Belgian de Coordonare pentru Analiză a Ameninţărilor (OCAM), a avut consecinţe dintre cele mai neobişnuite pentru cetăţenii capitalei europene, cărora li s-a recomandat să evite „concertele şi alte mari evenimente, gările şi aeroporturile, transporturile în comun şi centrele comerciale foarte frecventate”. Motivul? Posibilitatea unui atentat similar celui de la Paris „comis în mai multe locuri, de mai mulţi indivizi, cu arme şi explozibili”. La ora închiderii ediţiei, autorităţile îl căutau încă pe unul dintre autorii atentatelor de la Paris, Salah Abdeslam, despre care se presupune că s-ar fi refugiat în apropiere de Bruxelles, în încercarea „disperată” de a fugi în Siria. Acesta ar avea „o geacă largă, sub care ar ascunde o centură de explozibil, fiind pregătit pentru un atac sinucigaş”.
Temeri maxime pe ruta Strasbourg-Bruxelles
Pe acest fond de tensiune maximă, trebuie să se întoarcă la Strasbourg „mâine (n.r. -luni), la prima oră”, europarlamentarul Maria Grapini, care ne-a mărturisit că este extrem de îngrijorată. „Din punctul meu de vedere, este situaţia cea mai critică a Europei. Evident că mă tem atât pentru mine, cât şi pentru ceilalţi colegi din cabinetul meu. Orice om conştient de ceea ce se întâmplă are această teamă. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să le trimit mesaj asistentelor care se află în Bruxelles ca să nu iasă din casă. Din nefericire, există această nesiguranţă, inclusiv a circulaţiei. Au fost probleme inclusiv cu trenul între Strasbourg şi Bruxelles, acestea fiind oraşele care leagă, de fapt, instituţiile europene. Asistenţii şi funcţionarii de la Parlamentul European merg la Strasbourg, în săptămâna în care avem plen, cu trenurile de legătură. Există o teamă acum să se mai circule. În Bruxelles s-a declarat această stare de alertă şi vedem ce se întâmplă pe străzi, parcă suntem în război.”, a declarat, pentru „ring” Maria Grapini.
„Trebuie foarte mult sânge-rece”
În ceea ce priveşte nivelul de alertă impus de autorităţile belgiene, pe de o parte, şi modul cum această stare de lucruri afectează activitatea politică de la Bruxelles, pe de altă parte, europarlamentarul Maria Grapini ne-a spus că s-au luat măsuri este bună pentru protecţia cetăţenilor, dar este o situaţie nefirească pentru o activitate politică normală. „Ceea ce face acum autoritatea belgiană este spre binele cetăţenilor, pentru protecţie, însă este extrem de neplăcut pentru cei care locuiesc acolo. Pe de altă parte, starea asta de tensiune nu este deloc bună. Nu poţi să iei decizii sub presiune, sub ameninţare. Aici trebuie foarte mult sânge-rece, luciditate, raţiune, iar responsabilii – mă refer atât la responsabilii la nivel naţional, cât şi cei de nivel european – trebuie să ia decizii extrem de precise pentru că nu putem să ne jucăm cu vieţile oamenilor”, a mai spus politicianul.
Îngrădirea Spaţiului Schengen, de neconceput
Un alt europarlamentar român la Bruxelles, Norica Nicolai, ne descrie atmosfera din capitala Belgiei. „Ridicarea nivelului maxim de alertă teroristă era previzibilă la Bruxelles. Cel considerat creierul atentatelor era cetăţean belgian şi avea domiciliul în Bruxelles. Informaţiile pe care le-a avut poliţia au dus la concluzia că acesta s-a refugiat, după atentate, în Belgia. Ca să poată fi o acţiune cât mai eficientă, era nevoie de cooperarea populaţiei şi, pentru ca aceasta să fie expusă cât mai puţin la riscuri, să nu iasă din case. Momentan sunt în România, dar urmează să mă întorc la Bruxelles. Alaltăieri (n.r. – sâmbătă) când am plecat, oraşul era pustiu. Lumea evită să iasă din casă. Mie nu îmi este frică. Eu sunt membru supleant şi în subcomisia pentru securitate şi apărare. Colegii mei acţionează cu profesionalism pentru rezolvarea situaţiei. Singurul lucru cu care nu suntem de acord este o îngrădire a regimului Schengen, care nu ni se pare normal”, ne-a declarat europarlamentarul.