ZiarulRing

02-mart.2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

DECLARAŢII EXPLOZIVE făcute de Smiley! Demontează TOT ce ştiai despre VOCEA ROMÂNIEI

Avatar

Publicat

pe

Prezent, joi seara, la petrecerea organizată de casa de discuri Roton cu ocazia împlinirii a 20 de ani de activitate, Smiley, mai binedispus ca niciodată, a petrecut alături de prieteni dragi şi s-a lăsat fotografiat alături de fani. Artistul a acordat, în EXCLUSIVITATE pentru ziarulring.ro, un interviu în care a vorbit despre modul în care va decurge acţiunea show-ului în cadrul căruia este jurat, „Vocea României”.

„Am o echipă extrem de bună, sunt nişte oameni foarte echilibraţi la nivel vocal şi ca performanţă, ca şi personaje. Sunt oameni care au nişte poveşti foarte frumoase de viaţă, care merită să fie împărtăşite prin muzică”, ne-a spus el.

În ediţia de vineri, 31 octombrie, la Vocea României vor începe duelurile între membrii echipelor celor patru antrenori, unde aceştia din urmă vor fi nevoiţi să facă eliminări.


Primează spectacolul în pofida vocilor bune?

Întrebat dacă este posibil ca antrenorul să greşească, punând două voci extrem de bune să se dueleze, urmând ca mai apoi să renunţe la una dintre ele, Smiley a precizat:

Ca antrenor, nu greşeşti făcând treaba asta, pentru că…da, ok…tu pierzi o voce, dar spectacolul are de câştigat. Adică, pentru noi e foarte important spectacolul…Şi pentru concurenţi, şi pentru antrenori, spectacolul este cel mai important. Nu sacrificăm spectacolul doar ca să iasă cine trebuie….sau cine vrea unul sau altul”

Cât despre modul în care decurg lucrurile de când Tudor Chirilă i-a devenit coleg, Smiley a declarat”

„Nu am comparat niciodată situaţiile. Sezoanele de la „Vocea României” sunt diferite, cu Tudor avem o cu totul altă dinamică, faţă de cum aveam înainte cu Brenciu. Nu ştiu…şi el are o echipă foarte bună şi voci foarte bune. După etapa eliminărilor, deja nu mai depinde de noi, depinde foarte mult de public şi de voturile pe care le dau”

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *