Astăzi, la „Dicționar cultural”, o lecție în bula caniculei și a vacanței: originile lingvistice ale termenilor expuși în titlu, dar și misterul risipit al unui cuvânt aproape uitat: „ceapar”. Nu, n-are legătură cu ceapa…
La început, lupa pe „cișmea” și „Cișmigiu”: „Cișmea este un termen de origine persană (çaşme), ajuns în română prin intermediul limbii turce (çeşme). În medio-persană, çaşme se tălmăcește prin ceva ca un ochi (çaşm), fântână/izvor. Uneori, chiar prin lacrimă. O fântână amenajată în mai multe feluri (decorativă, de folos public etc.)”. Există vreo legătură între „cișmea” și „Cișmigiu”?
De la Dură Neguțătorul, la Dumitru Siulgi-Bașa
Etnologul Gheorghiță Ciocioi are din nou cuvântul: „Parcul Cișmigiu (Çeşmeci, tc.) își trage numele de la administratorul fântânilor orașului București (un fel de director al Regiei de Apă din urmă cu puțin peste două veacuri), Dumitru Siulgi-Bașa”. Mai precis? „După ce Alexandru Ipsilanti a făcut două mari fântâni în Capitală, în 1779, Dumitru Siulgi-Bașa își va înălța o casă chiar lângă una dintre ele (intrarea în parcul de astăzi, din strada Știrbei Vodă). Astfel, numele lacului lui Dură Neguțătorul și grădinii de mai apoi, aflate într-o continuă prefacere, vor fi schimbate cu Cișmegiului (Çeşmeci) – după numele marelui cișmigiu al urbei”.
Citește articolul integral aici.
