ZiarulRing

08-oct.2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

Carmen Iohannis şi Elena Udrea, sub lupa specialistului

Avatar

Publicat

pe

Designerul care a fost la un pas de a pune bazele unui proiect alături de Kim Kardashian, care colaborează cu principesa Margareta şi cu soţia lui Boris Becker şi care a îmbrăcat-o şi pe Carmen Iohannis a deschis, pentru “ring”, uşile atelierului său, spunându-şi clar părerea despre codul vestimentar şi gafele unor personalităţi.

Cum ai cunoscut-o pe Paris Hilton? Ce părere ai despre stilul său vestimentar?

Cu Paris Hilton m-am întâlnit de trei ori. Prima dată într-un club la Saint-Tropez, a doua – la o gală în timpul Festivalului de Film de la Cannes şi ultima oară la New York. De fiecare dată a fost foarte drăguţă şi foarte volubilă. Chiar dacă e descrisă de presă foarte piţi şi superficială, mie mi s-a părut o tipă de treabă. Ca şi stil vestimentar, nu e genul meu. E mult prea flash şi mult prea colorată, mult prea „strălucitoare”. Aş schimba ceva cu siguranţă… Şi părul acela blond platinat, buzele mult prea injectate nu mi se par în regulă. Sunt lucruri pe care le-aş schimba.

Cu ce vedete ai colaborat?

Am lucrat cu Angela Gheorghiu foarte mult. Pe marile scene din lume, a purtat şi poartă multe ţinute create de mine. Principesa Margareta este o clientă fidelă a brandului Stephan Pelger. Colaborăm lunar pentru că are multe ieşiri şi nu se îmbracă de două ori cu aceeaşi ţinută, ceea ce mi se pare normal. Când reprezinţi o ţară, o naţiune, când ai un asemenea statut nu îţi permiţi să îmbraci de două ori aceeaşi rochie decât dacă trece mai mult timp. Îmi place la ea că este foarte elegantă, că respectă codul vestimentar şi pentru statutul pe care îl are, şi pentru vârsta sa. E o femeie frumoasă, are mult umor, e sociabilă şi cu angajatele mele. Se văd educaţia şi stilul în adevăratul sens al cuvântului nobil.

„Carmen Iohannis a făcut cea mai bună imagine României”

Advertisement

Ai creat şi pentru prima-doamnă a României, Carmen Iohannis. Cum a fost colaborarea?

Este o doamnă foarte drăguţă, foarte simpatică, este o femeie absolut cu picioarele pe pământ, nu are fiţe deloc. Are însă nişte fixuri pe care nu i le poate schimba nimeni, dar cred că, până acum, ea a făcut cea mai bună imagine României dintre primele-doamne pe care le-am avut.

Care consideri că sunt acele „fixuri”? Fusta prea scurtă, mult dezbătută de critici?

Fusta prea scurtă, da, dar în unele cazuri, când iese în particular, chiar dacă este fotografiată, fusta poate fi şi exagerat de scurtă. Când însă este într-o întâlnire oficială, atunci de multe ori a avut ţinute foarte frumoase, uneori poate mi-aş fi dorit un pic mai elegant, mai rafinat, dar, per total, mie mi-a plăcut. Sfidat de Elena Udrea Aminteai mai devreme de cod vestimentar.

Ce înseamnă asta pentru o vedetă din showbiz? Dar pentru o femeie ce are o funcţie publică?

Ca artist nu prea ai îngrădiri vestimentare. Poţi să te îmbraci cum vrei. Poţi apela la sfaturile unui designer şi să mergi pe făgaşul acela care este de multe ori mai bun sau avem exemple care sunt devastatoare: când apar la TV, ori în reviste ni se ridică la toţi părul în cap. Nu vreau să dau neapărat nume, dar sunt suficiente. Ce îmi place este că multe dintre vedetele autohtone au început să lucreze cu stilişti şcoliţi şi se vede foarte mult diferenţa. Ca şi persoană oficială, cum este cazul primei-doamne, sau cum a fost cazul doamnei Udrea, sau al oricărei doamne care s-a remarcat prin vestimentaţie, trebuie să ai o conduită şi un stil aparte. Nu poţi să apari într-o rochie Dolce Gabbana, care costă 6.500 de euro, sau să ai o geantă Hermes Birkin de 70.000 euro. Sigur, lumea de rând poate nu ştie că acea Birkin de crocodil costă atât, dar eu ştiu şi mă simt sfidat prin acest lucru. Plătim taxe zi de zi, lună de lună şi mi se pare o sfidare a poporului român să apari cu astfel de genţi. E o lipsă de bun-simţ, nu se face aşa ceva, mai ales când în cercurile noastre ştim exact ce şi cât costă.

“Am colaborat cu Lilly Becker, soţia lui Boris Becker. Este vedetă TV în Vest şi la anumite evenimente îmi cere să creez câte ceva special pentru ea sau se uită pe site şi îşi alege modelele care îi plac şi i le trimit.”, STEPHAN PELGER

Advertisement

“Pe la 10 ani, desenam rochii inspirate de costumele purtate de Hepburn în acel film.”, STEPHAN PELGER Foto: agentiadepresamondena.com


Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *