Cătălin Botezatu ne mărturiseşte care sunt limitele idilei pe care o are cu Anda Adam, dar şi părerea lui despre „mocirla” în care este Bianca Drăguşanu. Recent întors de la Londra, unde are o afacere, designerul ne-a povestit cum decurge relaţia modernă dintre el şi Anda Adam şi care sunt limitele lor. În ciuda speculaţiilor din presă, se pare că cei doi se iubesc la fel de mult. „Nu mă iubesc cu altcineva. Nu i-a luat nimeni locul Andei în viaţa mea. Ideea e că eu mă iubesc cu cine vreau, dar nu suntem niciunul atât de ordinari încât să o facem cu cine apucăm, apoi ne întâlnim ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Când Anda este plecată, nu este nicio problemă să mă distrez şi cu alte femei în club, dar asta nu înseamnă că trebuie să le duc şi în pat. Anda Adam e o femeie ocupată care pleacă în toată ţara pentru concerte, iar eu, în toată lumea. Doar aşa ne putem completa şi accepta unul pe celălalt. Dacă e să calc strâmb, merg şi îi spun: Anda, uite ce s-a întâmplat, o luăm de la capăt? Nu sunt însurat, acel act de căsătorie e inutil. Aşa, dacă greşeşti, poţi fi iertat mai repede”, a declarat Cătălin Botezatu, în exclusivitate pentru „ring”.
„Nu cred că e o coincidenţă întâlnirea dintre Bianca Drăguşanu şi Cristea” Designerul se fereşte să vorbească prea mult despre cea care încă este numită „blonda lui Bote”, chiar dacă adesea i se cere părerea. Este evident că relaţia pe care Cătălin a avut-o cu Bianca l-a făcut să o sprijine şi acum, indiferent în ce „telenovelă” ar intra ea. „O înţeleg perfect pe Bianca, eu cred că se înţelege şi se iubeşte în continuare cu Victor, toată nebunia asta se întâmplă din cauza presei. Aşa cum l-a iubit pe Cristea, mult mai mult cred că îl iubeşte acum pe Victor. Eu mă văd cu toate fostele mele iubite, deci nu cred că e o coincidenţă că Bianca s-a întâlnit cu Cristea. Victor nu ar trebui să fie gelos. Numai un bărbat nesigur este gelos, iar Victor cred că este sigur pe el şi pe iubirea pe care i-o poartă Bianca. Dacă e gelos, inevitabil nu va fi bine”, ne-a spus Cătălin Botezatu. 47 de ani împlineşte, pe 3 decembrie, Cătălin Botezatu. „Un bărbat adevărat nu trebuie să vorbească niciodată despre o relaţie din punct de vedere sexual.”, CĂTĂLIN BOTEZATU