Adrian Nastase: “Am baut cu Traian Basescu nenumarate sticle de whisky”

Fostul premier Adrian Năstase vorbeşte în exclusivitate pentru „ring” despre discuţiile cu delegaţia FMI, dosarele „Tamara”, „Zambacian & Co”, sau despre situaţia lui Marian Vanghelie. Politicianul nu se sfieşte să pună punctul pe „i” în cazul senatorului Cătălin Voicu, despre care spune răspicat că a fost ţinut atât de mult timp în arest tocmai pentru a se asigura majoritatea în Senat, cât şi faptul că a fost folosit pe post „de sperietoare pentru judecătorii care nu ascultă ordinele”. Nu în ultimul rând, cu toate că evită să se pronunţe asupra lucrurilor personale, Adrian Năstase povesteşte cum, pe vremurile când era vecin cu Traian Băsescu, a băut, împreună cu actualul preşedinte, multe sticle de whisky.

USL s-a întâlnit cu delegaţia FMI. Ce s-a discutat şi la ce concluzie aţi ajuns?
FMI este un fel de intermediar între guvern şi noi. Probabil că farmecul vieţii politice în România este dat în acest moment de incapacitatea unui dialog direct între guvern şi opoziţie, aşa încât noi le spunem celor de la FMI ceea ce în mod normal ar trebui să spunem în cadrul unei discuţii directe cu cei de la guvern. În esenţă, noi am prezentat nişte materiale, nişte puncte de vedere şi un document legat de ceea ce noi considerăm în momentul de faţă a fi un punct slab în abordarea guvernului. Noi nu criticăm FMI. Până la urmă, FMI lucrează cu materialul clientului. Scrisoarea de intenţie este rezultatul unui set de opţiuni şi de responsabilităţi asumate sub semnătura ministrului de finanţe şi al guvernatorului BNR. În aceste condiţii, noi avem o problemă cu guvernul, nu cu FMI. FMI sigur are propriile idei, principii, dar porneşte de la câteva chestiuni care ţin de sănătatea economiei. În momentul în care observă fie un deficit prea mare, fie un nivel prea ridicat de inflaţie, fie probleme structurale îţi pune nişte întrebări concrete, cum vrei să rezolvi aceste lucruri. Şi tu poţi să propui mai multe soluţii, iar ele trebuie să fie credibile. În măsura în care nu reuşeşti cu aceste angajamente, sigur că ajungi cum se întâmplă acum: fie să ai nevoie de bani de la FMI, fie să te împrumuţi în condiţii mai mult sau mai puţin oneroase pe piaţa internaţională. Aici urmează o paranteză. Când iei bani de la FMI, iei cu o dobândă cu 3,25%. Când iei de pe piaţa internaţională, în momentul de faţă, iei cu 5,40%. Deci oricum plăteşti o dobândă mai ridicată. Şi de aceea, faptul că noi intrăm pe piaţa internaţională – asta apropo de discuţia dacă luăm sau nu bani din actualul program cu FMI, sigur, nu luăm pentru că este vorba despre o sumă de bani care poate fi accesată pentru Banca Naţională doar în situaţii de excepţie, dar nevoile noastre de bani continuă să existe şi asta ne face să luăm bani de pe piaţă naţională cu o dobândă mai ridicată. Şi asta în condiţiile în care datoria externă a ţării a ajuns la vreo 95 de miliarde de euro, comparând cu ce s-a întâmplat în 2003 şi 2004, când am luat de la FMI vreo 400 de milioane de dolari. Actuala putere a luat 20 de miliarde de euro, Grecia a luat 200 de miliarde. Deci sigur că şi aici este de discutat în ce măsură aceşti bani vin să rezolve doar nişte probleme urgente sau pot fi bani care vor fi utilizaţi şi pentru anumite tipuri de investiţii. Revenind la punctele noastre de vedere. Ce anume ne deranjează. În primul rând că multe dintre proiectele actuale sunt gândite exclusiv pe termen scurt şi nu pe termen mediu şi mai lung. De aceea nu pot fi generate resursele necesare care să asigure dezvoltarea ţării, ci doar resurse care să mişte, de fapt, datoriile de la un an la altul în condiţiile în care banii pentru profesori, pentru judecători, câştigaţi în instanţă, care ar trebuie returnaţi, nu sunt plătiţi acum, ci urmează să fie plătiţi din 2013. Deci, practic, vor plăti aceşti bani – datoraţi acum de actualul guvern – guvernele viitoare. De asemenea, chestiunea programului de patru miliarde pentru dezvoltarea infrastructurii rurale, care înseamnă, de fapt, modalitatea de a cointeresa politic şi electoral anumite zone din ţară şi lideri locali pentru alegeri, urmând ca banii să fie plătiţi după alegeri, în perioada 2013-2014, fără ca aceste resurse să existe în buget în momentul de faţă. Noi am zis foarte clar că, în măsura în care vom câştiga alegerile, nu ne simţim răspunzători de a plăti banii pentru aceste proiecte exact în aceste condiţii. Nu intru în detalii. Pe de altă parte, chestiunea priorităţilor de investiţii. Este bine că se fac terenuri, săli de sport, patinoare, dar, după părerea noastră, în acest moment priorităţile ar fi trebuit să fie altele şi este clar că acestea sunt modalităţi mai simple pentru a angaja un anumit sprijin material pentru PDL în perspectiva alegerilor viitoare. Dar lucrurile acestea creează în mod evident o vulnerabilitate în ceea ce priveşte proiectele pe mai departe. Un alt aspect ridicat a fost cel legat de absorbţia fondurilor europene. După ce guvernul a minţit că gradul de absorbţie este de 11%, a venit scrisoarea lui Barroso, care a arătat că, de fapt, gradul este de 3%, ceea ce este absolut incalificabil. Plus, ştim foarte bine de la colegii noştri, că multe dintre proiectele transmise de primarii PSD nu au fost acceptate din motive politice. Noi am propus să existe o comisie parlamentară care să monitorizeze toate proiectele finanţate din bani europeni cu valoare de peste 10.000 de euro.

Aici nu poate încalca oarecum cu proiectul noului minister de absorbţie al fondurilor europene?
Ministerul reprezintă o structură portocalie a guvernului PDL. Dar, după părerea noastră, are aceeaşi bază de selecţie politică a proiectelor. Or, noi vrem ca în parlament să existe o comisie care să fie formată din reprezentanţi ai tuturor partidelor politice în aşa fel încât să existe transparenţa necesară pentru a vedea că, într-adevăr, repartizarea acestor proiecte şi absorbţia fondurilor europene se vor face pe o bază corectă şi nepolitică. În plus, eu mi-am permis să îi dau lui Jeffrey Franks un document în nume personal pe care l-am pus şi pe blog de altfel. Dacă vă aduceţi aminte, la un moment dat eu am spus că scrisoarea de intenţie are nişte angajamente foarte dure, iar Traian Băsescu a afirmat că e vorba de propagandă bolşevică, referindu-se la acest comentariu al meu. Şi atunci am pus pe blog textul, varianta aproape finală a scrisorii de intenţie, care – foarte interesant – era trimisă de cei de la FMI către autorităţile româneşti pentru ca acestea să trimită scrisoarea în numele lor la Washington. Deci, clar era o lucrare făcută sub dictare şi atunci Jeffrey Franks a comentat că e vorba de o ciornă grosieră. Şi atunci, ca să nu existe niciun fel de dubiu, am pus cele două texte în paralel, i-am dat scrisoarea lui Jeffrey Franks şi i-am arătat, prin culori diferite, fiecare dintre elementele adăugate că, practic, 95% din textul final era din scrisoarea pe care o publicasem. Discuţia a fost foarte bună în esenţă, dar sigur că este până la urmă o vizită de curtoazie, noi nu ne aşteptăm la foarte mult, am tras nişte semnale de alarmă, dar nu ştiu dacă ei le vor transmite mai departe şi le vor comenta cu cei de la guvern.

În ultimul timp s-au înteţit atacurile externe asupra politicii, asupra diplomaţiei româneşti şi, în speţă, asupra preşedintelui României.
Eu am pregătit pentru mâine (n.r. – azi) un editorial pentru „Jurnalul Naţional” pe o temă care mie mi s-a părut interesantă: ne mai putem permite să ne amestecăm şi noi în propriile afaceri interne; arătând că, în momentul de faţă, FMI stabileşte liniile în zona economică, vin după aceea băncile internaţionale, Uniunea Europeană stabileşte cum trebuie să procedeze procurorii şi judecătorii, ambasadorii străini, în loc să meargă la externe să povestească, fac conferinţe de presă şi explică cum ar trebui să funcţioneze sistemul în România, companiile transnaţionale de medicamente stabilesc preţurile, şi aşa mai departe, regulile pentru maşini, regulile de la Uniunea Europeană. În afacerile interne româneşti există un principiu în dreptul internaţional – neamestecul în afacerile interne ale altui stat. Noi înşine ne putem amesteca în afacerile noastre interne? Că ceilalţi se amestecă toţi. Ne mai putem amesteca şi noi? Dar revenind la politică externă, România în momentul de faţă nu mai are o politică externă ca ţară. Mai are doar o politică externă, o dimensiune externă a intereselor unui partid politic. Deci, în acest moment, ministrul de externe a devenit, în mod evident, un vector electoral care are un angajament concret să aducă un milion de voturi din străinătate la alegerile viitoare.

Prin corespondenţă?
Da, prin corespondenţă. Deci este foarte clar că Ministerul de Externe nu se mai ocupă de politica externă a ţării, ci de nişte interese clare, nişte chestiuni de imagine şi nişte chestiuni care ţin cu dreapta europeană în Parlamentul European şi probabil în contactele cu anumite segmente politice externe. Eu am considerat întotdeauna că, în perioada în care eram prim-ministru, obiectivele noastre de politică externă au fost foarte clar stabilite: eliminarea vizelor pentru călătoriile în străinătate în primul an. Am lucrat un an de zile pentru acest obiectiv şi l-am realizat. În al doilea an m-am ocupat intens de intrarea în NATO şi acest lucru s-a întâmplat. În următorii doi ani ne-am ocupat de finalizarea celor 30 şi ceva de capitole de negociere cu Uniunea Europeană, negociind, în acelaşi timp, cu 25 de ţări. A fost un efort extraordinar şi, în afară de obiectivele interne privind macrostabilizarea internă – ceea ce a însemnat că am avut 1,4 deficitul bugetar în 2004, am avut creştere economică de 8,4% în 2004, an electoral. În afară de aceste obiective interne, la cele trei obiective externe adaug un al patrulea care era extrem de important în condiţiile în care aveam un statut internaţional definit prin aderarea la NATO. La UE aveam posibilitatea să revedem relaţiile noastre cu vecinii şi cu anumite zone cu care exista o anumită tradiţie. Relaţia cu Ungaria am reuşit să o modelăm într-un mod extrem de pozitiv, semnând cu guvernul socialist ungar de atunci un parteneriat pentru nivelul 3, înţelegând să lăsăm în urmă rănile din trecut să se cicatrizeze şi să ne ocupăm de viitor. Aşa am gândit – ca element de legătură şi ca element de substanţă pentru integrarea noastră în UE -Autostrada Transilvania, care trebuia să pornească de la Constanţa, de aceea am pus accentul pe finalizarea lucrărilor şi am reuşit să facem 100 de kilometri din Autostrada Soarelui, ca să aducem de la Constanţa, din port, containere pe această autostradă, continuând prin Bucureşti şi apoi prin Braşov sau Ploieşti şi până la Borş să putem să realizăm un tronson foarte important de drum rutier modernizat. Dar acest proiect a fost realizat împreună cu guvernul maghiar şi, ca dovadă, ungurii şi-au făcut datoria şi au construit zona până la frontieră în aşa fel încât să facă joncţiunea cu autostrada noastră. În altă ordine de idei, relaţia cu bulgarii: era foarte tensionată, dar lucrând împreună cu ei pentru intrarea în NATO şi UE am reuşit să îmbunătăţim foarte mult relaţia. În 2003 am finalizat în sfârşit acordul de bază cu Rusia, care a însemnat o deschidere extraordinară ce mi-a permis să mă întâlnesc în 2004 cu Vladimir Putin şi, având statutul de ţară membră NATO, să utilizăm cât mai inteligent o piaţă de desfacere imensă care este alături de noi. Aşa am gândit şi cred că orice om normal, orice gospodar, gândeşte în felul acesta şi îşi asigură statutul şi după aceea vede ce oportunităţi are din punct de vedere economic. Din păcate, această relaţie nu numai că s-a blocat, dar este o relaţie care a devenit aproape ostilă în condiţiile în care Rusia are relaţii extrem de apropiate cu Franţa, Germania, SUA, nu ştiu de ce vrem noi să fim mai catolici decât Papa şi nu-mi dau seama care este ideea de a irita în permanenţă Rusia, cum face Traian Băsescu; poate că are un proiect pe care eu nu-l înţeleg, dar mie mi se pare contraproductiv – nu pentru el (poate el îşi clădeşte un anumit tip de statuie) dar pentru România, pentru pieţele economice sigur este un proiect contraproductiv. Pe de altă parte, relaţia cu SUA ar trebui judecată şi din punct de vedere economic. Rezultatele economice au fost foarte slabe în ultimii ani. Axa Bucureşti- Londra-Washington nu a produs efecte economice, ci doar anumite avantaje strategice şi anumite decizii care au implicat în continuare România în teatrele de război din afara ţării. Dar, pe de altă parte, ar fi fost necesar să dezvoltăm mai mult relaţiile economice cu SUA, ceea ce nu se întâmplă. Iar în ceea ce priveşte relaţiile cu lumea arabă, după ’90 noi am făcut un efort extraordinar să dezvoltăm relaţiile cu ţările arabe moderate pentru că, înainte de ’90, România avea relaţii doar cu ţările radicale. Iată că Traian Băsescu a revenit mai curând la zona radicală, creând nişte probleme inclusiv în relaţia cu Israelul. Probabil vă aduceţi aminte vizitele lui Traian Băsescu la restaurant cu Bashar al-Assad şi acum, ţinând seama de relaţiile de prietenie dintre ei, poate că Traian Băsescu ar trebuie să îi dea un telefon să îl roage să nu îi mai împuşte pe săracii sirieni pe stradă. La fel vizita în Libia. Acestea lucruri care ar fi trebuit să dea un semnal de curaj nu au fost decât nişte semnale care în plan extern au creat foarte multă nervozitate. Relaţia cu China este în momentul de faţă blocată, mă refer aici la nivel guvernamental, nu la nivel de business. Magazinele Europa sau China Town funcţionează la un nivel subguvernamental. Noi de nouă luni nu avem ambasador în China. Nu este normal. Relaţia cu Franţa este blocată în momentul de faţă. Relaţia cu Germania este afectată. Relaţia cu Spania se vede clar că nu funcţionează din moment ce s-au luat nişte măsuri fără consultarea autorităţilor din România. Situaţia din Italia, la fel, este destul de delicată. Sigur că Berlusconi acum, fiind el însuşi într-o situaţie vulnerabilă, caută cumva anumite relaţii în exterior. Nu vreau să judec lucrul ăsta. Vedem că, într-adevăr, poziţia României în plan extern în momentul de faţă e foarte complicată. Relaţia personală dintre Băsescu şi Orban (primul-ministru al Ungariei) este una bună, dar aduce nişte efecte care sunt împotriva intereselor statului român pentru că Orban nu sprijină formula moderată de reprezentare a minorităţii maghiare prin UDMR, ci formula partidului lui Tokes, iar Băsescu, sprijinindu-l pe Orban, sprijină acest proiect. Iar comentariile recente ale lui Orban arată foarte clar că există permanent un sâmbure de revizionism care în zona de dreapta a spectrului politic maghiar a funcţionat întotdeauna şi este revitalizat de fiecare dată când dreapta ajunge la putere. Aici Traian Băsescu greşeşte fundamental încurajând o variantă care să ducă la crearea unor presiuni. Deci, toate aceste presiuni au în vedere proiectele din toamnă în care trebuie domesticită UDMR ca să accepte o anumită problemă de regionalizare.

Pe tatăl domnului ministru de externe, scriitorul Anatol E. Baconschi, l-aţi citit?
Am citit nişte poezii de-ale lui pe vremea când eram elev, dar nu le mai ţin minte foarte bine.

Voicu, sperietoarea judecătorilor neascultători
Cazul Voicu, recent eliberat după 1 an şi 4 luni de arest preventiv. Are vreo legătură faptul că este senator PSD?
Evident. Echilibrul în Senat a fost în această perioadă extrem de instabil şi un vot a contat în permanenţă. El a fost ţinut în închisoare, nu vorbesc de judecată, deci a fost ţinut în închisoare ca să nu poată vota. Să fie foarte clar. De-asta senatorul Banias ar fi putut avea şi el tratamentul celor care au fost reţinuţi de către DNA. Mai mult, el a fost dus direct, ajutat să meargă la vot, ca să nu se piardă cumva, să nu se strice echilibrul ăsta. O chestiune murdară. Nu vreau să comentez dacă este sau nu vinovat. Asta este o chestiune pe care o va stabili instanţa. Dar după ce a stat 1 an şi 4 luni în închisoare, eu vă spun de pe acum că nu poate să mai primească un verdict de achitare, pentru că hotărârea finală va trebui să-i dea cel puţin o condamnare de 1 an şi 4 luni, cât a stat deja la puşcărie, pentru că altfel sigur apare o problemă, şi un demers la Curtea de la Strasbourg ar cauza daune importante din partea statului. Şi atunci cineva trebuie să le plătească. Se ştie de pe acum că Voicu va avea o condamnare de cel puţin un an şi patru luni, ceea ce nu este corect. Repet, în mod independent justiţia ar fi trebuit să hotărască aceste lucruri. Şi cred că a mai existat un motiv. După părerea mea, Voicu era ţinut în închisoare ca să fie aduşi la diverse confruntări unii dintre judecătorii de la Înalta Curte. El era un fel de sperietoare pentru unii din judecătorii de la Înalta Curte care nu ascultă comenzile politice de la actuala putere.

Roberta Anastase şi Sever Voinescu. În aceeaşi zi cu eliberarea lui Voicu, poate neîntâmplător.
Vara se întâmplă lucruri care nu trebuie să genereze prea multe comentarii. Voicu nu mai putea fi ţinut pentru a cincea oară sau a nu ştiu câta oară, şi atunci nu au avut ce să-i facă, i-au dat drumul acum. Pentru Anastase, sigur că s-a ales un moment în care parlamentul nu era în sesiune, ca să nu se poată face prea multe comentarii. E un punct de vedere oarecum diferit de al colegilor mei, poate şi pentru că am avut o istorie la un moment dat, liberalii au făcut o acţiune la Parchet împotriva mea pe temeiul că nu am acceptat, cred, o moţiune la un moment dat şi, mai ales, pentru o chestiune în care nu am acceptat să mai voteze nişte liberali care intraseră după ce se terminase votul, sau aşa ceva. În orice caz, era o chestiune pe care eu am considerat-o că ţine de poliţia parlamentului. În momentul în care discuţi despre separaţia puterilor în stat, nu cred că trebuie să dai unei alte puteri decizia, puterea, posibilitatea de a hotărî în legătură cu ceea ce se întâmplă în interiorul puterii respective, cu excepţia situaţiei în care este vorba de fapte penale. Şi atunci problema era dacă în acest caz se vorbea de o faptă penală sau nu. Sigur că era de discutat aici. După părerea mea, problema ar fi trebuit rezolvată la nivelul comisiei juridice şi trebuia dată sancţiune, pentru că fapta într-adevăr exista. Dacă nu s-a acceptat acest lucru, pentru că puterea n-a acceptat acest lucru, sigur că singura soluţie era recursul la Parchet. Aici însă a fost o chestiune mai gravă decât de obicei, pentru că a existat o probă indubitabilă şi o intenţie clară de a frauda votul. Cred că decizia Parchetului a fost o decizie care nu a ţinut seama de sensibilitatea acestui subiect.

Marian Vanghelie mai este sau nu la PSD Bucureşti?
În momentul de faţă el face parte din consiliul de coordonare de la Bucureşti, aşa cum a fost decis acest consiliu de către comitetul executiv naţional, din care fac parte, deci coordonator este Victor Ponta, şi sunt vicepreşedinţii partidului, trei sau patru: este şi Ion Iliescu, sunt şi eu, este Cati Andronescu, este Rodica Nasar, este Vanghelie, deci este o structură de coordonare şi sigur, la un moment dat, se va decide care formulă va fi agreată, varianta finală, ideea de bază fiind aceea că ne propunem să avem cât mai multe voturi din zona Bucureştiului, unde sunt două milioane de locuitori, iar semnalul politic va fi foarte important. Sunt foarte mulţi oameni pentru care Vanghelie reprezintă un militant important, sunt alţii de un anumit nivel care consideră că Bucureştiul are nevoie de mai mulţi lideri, inclusiv de formule de lideri cu deschidere mai mare la alte categorii de populaţie.

„M-a surprins că Mircea Geoană nu-şi mai aduce aminte cum a fost la alegeri”
Să înţeleg că decizia a fost luată pentru a avea mai mulţi lideri, sau pentru faptul că Marian Vanghelie nu ar fi fost destul de performant?
Unii dintre colegii mei nu-şi mai aduc aminte ce s-a întâmplat la alegerile prezidenţiale din 2009. Ce m-a surprins este că nici Mircea Geoană, care era candidat, nu-şi mai aduce aminte cum au fost lucrurile. El spune că a câştigat în Bucureşti. E adevărat, a câştigat în Bucureşti în turul II, când au fost voturile însumate ale liberalilor şi ale PSD. Dar în Bucureşti Mircea Geoană a fost în toate sectoarele, la prezidenţiale, pe locul trei, după Băsescu şi Crin Antonescu. Deci legenda că în Bucureşti noi am câştigat este falsă. Este clar că noi avem nevoie de o întărire a mesajului şi către alte segmente. Sigur, este o situaţie nouă aceasta a combinaţiei pe care o avem, a formulei combinate cu liberalii, dar este important ca şi noi să vedem cum putem să întărim structurile din Bucureşti.

În ce relaţii sunteţi cu Sorin Oprescu? Vi-l doriţi înapoi în partid?
Eu da, întotdeauna l-am dorit şi eu cred că el ştie foarte bine. Sigur, el face jocul lui, cum să spun, un joc înţelept. Cred că este în continuare un om de stânga, sigur, dincolo de supărările pe care le-a avut el, deşi cred că ale lui nu au fost mai mari decât ale mele în partidul ăsta. El îşi evaluează şansele şi prin prisma faptului că în Bucureşti şansa lui de a fi reales ţine mai curând de o candidatură independentă, dar are nevoie de un anumit tip de susţinere şi bănuiesc că preferă o susţinere pe zona USL decât pe altă zonă. De altfel, aşa se şi explică atacurile care s-au înteţit în ultima vreme împotriva lui, inclusiv din partea argentinienilor care nu mai trimit echipa de fotbal (râde).

Fiul dvs a dat anul acesta bacul. Cum a fost?
Fiul meu cel mic a făcut şcoala în străinătate, pentru că în 2006, când au început toate nebuniile împotriva mea şi atacurile, el mergea la şcoală mai ales ca să se bată cu alţi copii care veneau cu tot felul de informaţii de acasă, şi el îşi apăra părinţii şi, în loc să înveţe, începuse deja o specializare dintr-asta în lupte libere. Şi atunci am avut şansa că am primit o bursă pentru el şi timp de patru ani, din nefericire într-un fel, pentru că un copil de 14 ani foarte greu merge să stea singur într-un regim semicazon într-un liceu, a stat, a învăţat şi a reuşit să ia anul ăsta bacalaureatul internaţional în condiţii foarte bune, ceea ce îi va permite ca la universitatea la care va merge să facă trei ani în loc de patru şi sunt foarte bucuros de faptul că a reuşit să stea pe picioarele lui într-o şcoală în care trebuia să se scoale la ora 6 şi 10, masa era la 7 şi 10, şi asta în fiecare dimineaţă. La ora 10 seara se stingea lumina. Făceau examene antidrog prin sondaj în timpul nopţii cei de la şcoală, deci un regim foarte dur. A făcut foarte mult sport. La 18 ani are 1.92. A făcut toate sporturile. Cred că tot răul a fost spre bine.

Inclusiv dl Victor Ponta a făcut aluzii la preşedinte şi la alcool. Îl cunoaşteţi de mult pe dl Traian Băsescu. Bea? Este doar un zvon, este doar un mit?
Nu ştiu, mie nu-mi place să comentez pe chestiuni personale. Pot să vă spun că şi eu am băut cu Traian Băsescu nenumărate sticle de whisky pe vremea când eram vecini. Nu ştiu dacă mai bea, dacă nu mai bea, cât bea, sunt problemele lui. Acum, esenţial este dacă un anumit regim de viaţă afectează deciziile pe care le ia sau poate să-i afecteze sănătatea, înţeleg că nu… Deci este un subiect pe care nu-l comentez.

Aşteptăm de ceva luni publicarea analizelor medicale.
Nu ştiu, eu sper să fie sănătos, deşi, repet, nu-mi este foarte simpatic. Eu cred că este într-un fel o chestiune care ţine de firea noastră şi de abordarea noastră firească atunci când ne raportăm la ceilalţi, să le dorim să fie sănătoşi.

Unul dintre oamenii care, nu ştiu, eu spun “v-au trădat”, este dl Oprea.
Problema este dacă el şi-a trădat principiile sau nu, şi asta este o problemă pe care el o va decide până la urmă. Nu ştiu, nu ştiu ce principii are, dacă şi le-a trădat sau nu, poate principiile lui spuneau că, trecând dintr-o parte în alta, nu trădezi nişte principii. Nu-mi dau seama, mi-e foarte greu să spun, nu-mi plac lucrurile astea şi n-am vrut să-l apreciez, dar asta nu înseamnă că-i judec pe ceilalţi. Am avut multe experienţe neplăcute şi mulţi oameni pe care nu i-am înţeles. I-am lăsat în pace, fiecare dintre ei îşi vede de viaţa lui. Trecând de 60 de ani, deja am un alt mod de a… Privesc lucrurile altfel, cu mai multă detaşare şi, sper, cu mai multă înţelepciune.

Împăcare istorică între „Adevărul” şi preşedinte
Dosarul “Zambaccian”, în ce stadiu este?
Eu am notat cu foarte mult interes felul în care s-au raportat cei de la PDL şi Traian Băsescu la poveştile astea ale mele. Deci, dacă vă aduceţi aminte, în 2005, prima declaraţie a lui Traian Băsescu în ziarul “Adevărul” (am impresia că are loc o împăcare istorică între Traian Băsescu şi ziarul “Adevărul”) în care spunea că trebuie neapărat schimbaţi preşedinţii celor două Camere, adică eu şi Nicu Văcăroiu. Bun! Mesajul a fost foarte clar. Pe urmă au început să caute… Deci e ca atunci când găseşti un vinovat pe stradă, un şofer, îl acuzi că a călcat pe cineva cu maşina pe trecerea de pietoni şi pe urmă te duci să cauţi pietonul ăla care a fost omorât. Nu ştiu, îl tragi, îl aduci de acasă, îl pui acolo în colţ şi îl fotografiezi pe trecerea de pietoni. Deci întâi s-a stabilit că eu sunt vinovat şi că am probleme, şi pe urmă începe să caute tot felul de lucruri. A început cu conturile din străinătate, contul de un miliard în Marea Chinei…

Nu-l aveţi?
Se pare că nu. Farmaciile SensiBlu, liniile de taxi, terenurile din Ardeal, o mie de poveşti. Am avut la un moment dat aurul dacilor, brăţările dacice. Deci mi-au deschis zeci de dosare. Au rămas până la urmă afişele electorale, în care DNA a stabilit, a desemnat, a propus 974 de martori, iar mie mi-au fost acceptaţi cu greutate cinci, şi îi spuneam judecătorului că la Nurenberg au fost doar 270 de martori. Dar probabil că dosarul ăsta cu afişele electorale din 2004 e mai important. Ceea ce mi se pare amuzant este că Monica Macovei şi alţii, fostul procuror ceauşist, ca să nu uit formula pe care o utilizez în legătură cu Monica Macovei, se miră că durează mult procesul ăsta, ca şi cum eu aş fi propus martorii pe care i-a propus DNA-ul. Ăştia trebuie audiaţi toţi. Eu sunt de vină că a propus DNA 974 de martori? Şi acum, nu ştiu, ce ar dori băieţii ăştia, ca eu să… Nici dacă vreau nu pot renunţa la audierea lor, pentru că judecătorul are obligaţia să-i asculte pe toţi. În momentul în care au făcut dosarul trebuia să arate DNA-ul că e o poveste imensă, cu sute de pagini, cu mii de pagini de rechizitoriu. Acum judecătorul descoperă că unii dintre martori au fost angajaţi la nu ştiu ce firmă după alegerile din 2004. E greu să spună ceva. Sigur …se întreabă de ce a fost totuşi propus tipul ăsta martor? Ca să dea bine. Dosarul “Zambaccian” e dosarul cu importurile din China, e o poveste comercială, firma respectivă a adus diferite lucruri din China… Ce să discutăm aici? Nu e nimic cu statul, e o poveste pe care eu am încercat să o rezolv din punct de vedere comercial printr-un litigiu comercial.

Boerică, declaraţie sub presiune în dosarul „Tamara”
Ce treabă are statul cu povestea asta? E al treilea cu numirea lui Melinescu şi dosarul “Mătuşa Tamara”, cum e numit. E o poveste foarte simplă. A venit Boerică, din nenumăratele lui dosare, şi a avut “generozitatea” să dea o declaraţie. El nu voia să dea declaraţia asta, dar procurorii au insistat ca el să dea o declaraţie, să facă un autodenunţ, mai ales că era în închisoare şi ştia că, dacă dă un denunţ de genul ăsta, poate să iasă din închisoare, să fie eliberat condiţionat, ceea ce s-a şi întâmplat. N-are niciun fel de bază, e o poveste absolut idioată, cu atât mai mult cu cât în dosarul respectiv, dacă vă aduceţi aminte, în “Evenimentul zilei”, în 2006, a apărut pe prima pagină, era vorba de dosarul soţiei mele, dosarul care a dispărut de la oficiul de spălare a banilor. În ziar a apărut pe prima pagină un facsimil din dosarul respectiv, o pagină din dosar, şi întrebarea de bun-simţ este dom’ne, dacă noi am luat dosarul, ori l-am dat noi la “Evenimentul zilei” să-l publice băieţii ăia pe prima pagină, ori dosarul nu e la noi, ci e în altă parte şi a fost folosit pentru jocurile politice. De şase ani de zile am cerut Parchetului să rezolve această chestiune şi dosarul a fost pus în sertare şi ţinut acolo, când asta ar fi rezolvat foarte simplu problema. Aşa încât, sigur, cu umor, cu disciplină, merg şi învăţ şi procedură penală, şi drept penal, pentru că nu am specializarea asta, specializarea mea e drept internaţional public. Pe mine mă interesează să dovedesc că nu există aceste fapte penale. Am văzut acum că îi preocupă grija pe unii dintre tinerii sau mai bătrânii specialişti în drept în legătură cu prescripţia acestor fapte. Am pus pe blog, cu un titlu care sigur e mai şocant – “Precizări pentru idioţi”, am pus acolo şi lista cu toate faptele, cu termenele de prescripţie, pentru a arăta că nu se pune problema asta. Şi chiar dacă ei au transmis-o şi la Bruxelles, şi în altă parte, sper să mai citească băieţii ăştia, să mai pună mâna pe carte, să vadă că lucrurile stau aşa. În afară de faptul că mie nu-mi convine prescrierea faptelor. Eu vreau un verdict de nevinovăţie. Nu mă interesează să se spună că fapta există, dar nu se mai dă nicio pedeapsă. Pe mine mă interesează să dovedesc că nu există aceste fapte penale.

Apropierea lui Dinu Patriciu şi a “Adevărului” de preşedinţie este apropiere de PDL sau este o distanţare faţă de propriul partid, respectiv chiar de USL?
Nu ştiu, mi-e greu să comentez. Probabil că există nişte motive, nişte raţiuni. N-am înţeles unele lucruri, n-am înţeles de ce în campania electorală prezidenţială, de exemplu, “Adevărul” a ales să nu facă politică. Până la urmă toate celelalte ziare au făcut politică. El ne dădea un anunţ la televizor cu un copil care nu ştiu ce ne spunea, că el nu face politică. Să fim serioşi! Până la urmă era o miză politică importantă, iar când cineva te bagă la puşcărie şi te ţine acolo doar ca să te sperie, cum s-a întâmplat cu Dinu Patriciu, când el a ieşit la televizor şi povestea chestiunea aia cu palma pe care a văzut că i-a dat-o Traian Băsescu copilului ăluia… Dom’le, ai o anumită orientare, n-am înţeles atunci, dar poate că eu nu pricep, deşi sigur oamenii pe care el i-a adus atunci ca să coordoneze ziarul probabil că aveau ei o altă orientare. Dar de ce i-a sprijinit financiar? E foarte greu să înţeleg. Pe de altă parte, acum sigur că, nu ştiu, poate că el încearcă o construcţie politică mai complexă, să arate întâi prin anumite publicaţii satelit că toată clasa politică este expirată şi că este nevoie de un nou proiect politic. Cred că e o chestiune oarecum utopică şi oricum nu cred că un astfel de proiect îl poate realiza până la alegeri. Deci oricum, indiferent de raţiuni, ceea ce face el sigur nu serveşte celor care vor înlocuirea de la guvernare a PDL şi a lui Traian Băsescu.

Plecaţi în concediu?
Am fost plecat deja câteva zile şi plec din nou vineri la Cornu. Încerc să stau mai mult cu familia, încerc să stau cu copiii mai mult, cu soţia mea.

O sabotaţi pe doamna Udrea, nu faceţi turism?
Ba da, cum să nu, merg foarte mult, şi acum de la Cornu plec în diferite locuri. Folosesc zona de acolo ca bază de plecare în alte locuri. Îmi place să călătoresc, mai ales că eu de-a lungul anilor am călătorit foarte mult în străinătate. Dar după aceea am călătorit foarte mult în ţară şi sunt foarte fericit, mă simt foarte liber, îmi place să merg în ţară, în diferite locuri. Îmi place să mă întâlnesc cu oameni, să descopăr lucruri. Oamenii descoperă că în definitiv multe dintre legendele urâte pe care le-au auzit despre mine nu s-au confirmat. Chiar unii dintre ei îmi spun, ştiţi, datorită dvs, sau ştiţi, în timpul dvs era mai bine sau o duceam mai bine. Sigur, astea sunt deja chestiuni de detaliu.

“Probabil vă aduceţi aminte vizitele lui Traian Băsescu la restaurant cu Bashar al-Assad şi acum poate că, ţinând seama de relaţiile de prietenie dintre ei, Traian Băsescu ar trebuie să îi dea un telefon să îl roage să nu îi mai împuşte pe săracii sirieni pe stradă.”

„Nu-mi dau seama care este ideea de a irita în permanenţă Rusia, cum face Traian Băsescu, poate că are un proiect pe care eu nu-l înţeleg, dar mie mi se pare contraproductiv, nu pentru el, dar poate el îşi clădeşte un anumit tip de statuie”

„În cazul Anastase-Voinescu a existat o probă indubitabilă şi o intenţie clară de a frauda votul. Cred că decizia Parchetului a fost o decizie care nu a ţinut seama de sensibilitatea acestui subiect.”

„Noi de nouă luni nu avem ambasador în China. Nu este normal. Relaţia cu Franţa este blocată în momentul de faţă. Relaţia cu Germania este afectată. Relaţia cu Spania se vede clar că nu funcţionează.”