Vestea proastă pentru utilizatorii WhatsApp se apropie: din octombrie, aplicația nu va mai funcționa pe mai multe telefoane. Meta a făcut numeroase schimbări pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor, dar aceste modificări au implicații pentru anumite modele de telefoane.
Din octombrie, WhatsApp va înceta să funcționeze pe următoarele modele de telefoane:
Dacă ai un telefon cu un sistem de operare mai vechi de Android 5.0 Lolipop, trebuie să știi că începând cu 24 octombrie 2023, WhatsApp va fi compatibil doar cu dispozitivele care rulează Android 5.0 sau versiuni mai recente.
Poți verifica compatibilitatea urmând câțiva pași simpli.
Accesează meniul de setări, apoi caută rubrica „Informații despre telefon”. Urmează meniul software și verifică „Versiunea Android”. Dacă este mai mare sau egală cu 5.0, dispozitivul tău va putea continua să utilizeze WhatsApp.
Compatibilitatea cu WhatsApp se aplică și la modelele iPhone. Din octombrie, aplicația nu va mai funcționa pe dispozitivele care rulează sistemul de operare iOS 12 sau o versiune mai veche. Pe listă se află iPhone SE, iPhone 6s și iPhone 6s Plus.
Nu sunt singurele dispozitive afectate. Utilizatorii Samsung Galaxy Trend Lite, Samsung Galaxy S3 mini sau Samsung Galaxy Trend II nu vor putea nici ei utiliza aplicația în viitorul apropiat.
Și pentru utilizatorii LG, veștile nu sunt bune.
WhatsApp nu va mai funcționa pe următoarele modele: LG Optimus F7, LG Optimus L3 II Dual, LG Optimus F5, LG Optimus L5 II, LG Optimus L5 II Dual, LG Optimus L3 II, LG Optimus L7 II Dual, LG Optimus L7 II, LG Optimus F6, LG Embarks, LG Optimus L4 II Dual, LG Optimus F3, LG Optimus L4 II, LG Optimus L2 II și LG Optimus F3Q.
În ceea ce privește Huawei, aplicația nu va mai fi disponibilă pentru Huawei Ascend G74, Huawei Ascend Mate și Huawei Assign DZ.
Este important să verifici compatibilitatea dispozitivului tău cu WhatsApp pentru a nu rămâne fără acces la această aplicație populară începând din octombrie. Asigură-te că sistemul de operare al telefonului tău este actualizat pentru a continua să utilizezi WhatsApp fără probleme.