Unul dintre cei mai apreciaţi şi cunoscuţi jurnalişti români s-a alăturat echipei „ring”. De mâine, Ion Cristoiu va „reedita” cel mai de succes editorial postdecembrist. „Chestiunea zilei”, publicată în perioada ’92-’97 în „Evenimentul zilei”, se va transforma în paginile din „ring” în… rubrica de autor „Întrebările lui Cristoiu”.
Domnule Cristoiu, cum vă bucuraţi de vacanţă?
De regulă, eu nu am vacanţe, ci mai degrabă concedii de lucru. Am fost plecat două săptămâni în Bretania şi la Paris, iar acum m-am retras aici să îmi continui munca la carte. Pentru a patra sau a cincea oară trebuie să mă uit pe ea. E o carte de 600 şi ceva de pagini de proză satirică. Am zis să o fac mare, că în România nu mai impresionează decât dacă e o carte mare. Dacă mă întorceam în Bucureşti, nu aş mai fi putut lucra în linişte.
V-a lipsit în străinătate agitaţia tipic românească produsă de evenimentele tumultuoase de la Bucureşti?
Chiar dacă am urmărit pe internet ce s-a întâmplat în ţară, depărtarea pe care mi-a oferit-o concediul m-a făcut să văd încă o dată prăpastia dintre România şi ţările civilizate. Televiziunile de ştiri din Franţa nu sunt isterice. Cum am început să mă uit pe internet la ce se întâmplă în ţară, mi-am dat seama că maşinăria „care pe care” s-a pornit. Asta e observaţia fundamentală: ăia sunt mai liniştiţi, noi suntem isterici, la noi e un exces de politică. Nu am înţeles de ce suntem aşa de excitaţi. Nu ştiu…
Dar până de curând şi dvs. aţi fost implicat în dezbaterile aprinse de pe micul ecran…
Până la prezidenţiale nu mai am niciun contract financiar cu vreo televiziune. Sigur, mă voi duce să colaborez, dar nu la o emisiune fixă, deoarece mi s-a confirmat profeţia şi anume că în această campanie electorală instrumentul principal îl vor reprezenta televiziunile mogulilor. Şi atunci, nu vreau să fac parte din piesă. De ce să fiu eu acolo înscris într-un cor, să iau nişte bani de la o televiziune, să fiu prin contract înscris într-o maşinărie dezgustătoare cu care nu am nicio legătură ca jurnalist?
Sunteţi foarte critic cu mogulii. Cum de aţi devenit atât de virulent cu aceştia?
În 2005, când Traian Băsescu era foarte puternic, era o situaţie la fel de nefirească cum e şi acum. Adică toată presa îl cânta. Într-o democraţie, presa e echilibrată. Unii îl cântă, alţii îl înjură, alţii sunt neutri. Acum, fenomenul este invers. Toată presa, cu mici excepţii, îl înjură, şi uneori pe nedrept. Colegii mei sunt foarte fericiţi acum pentru că, sigur, e foarte frumos să îl înjuri pe preşedintele României. Ei nu ştiu că în curând li se va cere să îl şi laude pe Mircea Geoană. Şi atunci s-ar putea să aibă o şi mai mare problemă de conştiinţă. Se vede clar: instrumentul principal de ciomăgeală a lui Traian Băsescu îl constituie trusturile mogulilor. În tot acest timp, contracandidaţii lui Traian Băsescu stau pe margine şi se uită cum mogulii îi dau în cap. Aici, în acest Găgeşti Deal, oameni care nu îl simpatizează pe Băsescu au început să îl placă pentru că adversarii lui lasă tot mai mult impresia că au ceva cu el. Nici nu trebuie să fi ziarist ca să-ţi dai seama că majoritatea sunt tendenţioase. Nu mai sunt ştiri. De dimineaţă până seara se discută numai despre el şi atunci nu voi fi niciodată de acord, chiar de ar fi cel mai mare adversar al meu, ca el să fie tratat în felul acesta, pentru că până la urmă ne punem la îndoială democraţia. În timp ce toate televiziunile se ocupă de familia lui Traian Băsescu, viaţa se degradează. La spitalul din Focşani trebuie să te duci cu tot, inclusiv cu mâncare. S-ar putea, nu ştiu, ca alegătorul să spună că în timp ce ăla, Traian Băsescu, se ocupă de noi, de criză, ăştia nu fac decât să se ia de el.
Domnule Cristoiu, v-aţi dat de partea lui Traian Băsescu…
Dacă am ajuns eu să îl apăr înseamnă că e ceva în neregulă. Îl apăr pe Traian Băsescu împotriva nedreptăţilor. Eu nu am niciun fel de problemă să votăm un alt preşedinte, dar schimbarea preşedintelui trebuie să exprime voinţa populară, nu voinţa a doi-trei moguli. Nu cred, e nefiresc. Doar nu am ajuns ca în Columbia sau Bolivia. Într-o ţară democrată trebuie să existe şi un alt punct de vedere. E o isterie generală. Sigur, sunt şi jurnalişti care nu îşi pot permite să fie independenţi. Eu îmi pot permite luxul ăsta şi la 61 de ani nu am nicio intenţie să mă compromit. Noi, jurnaliştii, nu ar trebui să fim nici dezamăgiţi, nici amăgiţi. Ar trebui să ne uităm la meciul acesta, să îi fluierăm atunci când trebuie şi eventual să ne amuzăm. Să mă angajez acum să îl dau jos pe Traian Băsescu? Bun, şi după ce am făcut asta, sunt eu mai deştept, mai fericit, mai talentat?
Ce aveţi de gând să faceţi în campania electorală?
Mi-aş dori să mă culc şi să mă trezesc după alegeri. Acum sunt fericit. Mă duc unde vreau, spun ce vreau. Nu îmi convine, nu mă mai duc. În momentul în care eşti angajat cu contract şi iei nişte bani de la un mogul, poate, fără să vrei, participi la ticăloşiile pe care le pune la cale trustul respectiv. Eu nu vreau să fiu părtaş la aşa ceva. În aceste condiţii, mă voi duce pe gratis acolo unde voi fi invitat şi voi vrea. În momentul în care ai un contract, eşti obligat să fii mereu prezent. Plus că nu mai puteam merge la alte televiziuni.
Dar, într-o perioadă de criză, rentează, din punct financiar, să stai de-o parte?
Sigur, sunt un om corect şi trebuie să spun că, spre norocul meu, eu unul îmi pot permite această independenţă. Ce rost are să accept acum contracte numai de dragul de a avea nişte bani? Banii pe care i-am câştigat de-a lungul timpului, din ’90 şi până acum, mi i-am planificat până la moarte. Am apreciat că, dacă nu mai colaborez cu nimeni, mi se închid toate porţile, am pusă de-o parte o sumă de bani lunară cu care voi trăi până voi închide ochii. Ce să fac cu ei, că oricum o să mor. Sunt om bătrân.
Dle Cristoiu, începând de mâine o să semnaţi zilnic în „ring”. Vă rugăm să le mărturisiţi şi cititorilor de ce aţi ales ziarul nostru.
Am acceptat oferta voastră dintr-un motiv foarte simplu. Eu niciodată nu am avut un public sofisticat, iar al vostru mai are şi bun-simţ. La garderoba Bibliotecii Academiei angajatele citesc „ring”, nu „Jurnalul naţional”. În consecinţă, eu am ambiţia să mă citească şi cele de la garderobă. Cred că publicul vostru are mai multă minte decât cel care se uită la talkshow-urile isterice. Ziarele şi ziariştii ar trebui să se adreseze în primul rând acestui public, care nu e atât de preocupat de politică, nu e nici „pro”, nici „contra”. Ziariştii impotenţi au născocit ideea că presa se tabloidizează şi că noi trebuie să facem ceva să nu se întâmple asta.
