Sunt aproape două decenii de când am avut privilegiul să-l cunosc direct pe academicianul Victor Voicu, interlocutor cu vervă și adâncă înțelepciune, în emisiunea „Vivat Academia” pe care o realizam pentru postul Antena 2.
Întâlnirea cu domnia sa a fost o revelație, jurnalistul descoperind nu doar savantul recunoscut cu o solidă operă științifică, fondator de școală, criterii esențiale pentru admiterea în cel mai prestigios for intelectual al țării, ci și o rară simbioză a unor multiple calități umane, care-l ridică pe soclul marilor personalități cu putere formatoare. O statornică legătură profesională, stimulată și dezvoltată de atunci prin numeroasele discuții și colaborări pe diverse teme îmbogățite prin altruismul superior al savantului ales și în conducerea Academiei Române, ca secretar general și apoi vicepreședinte, ne-a deschis pentru cititorii noștri calea unor abordări cu un conținut superior de informație și consistență. Demersuri ale publicației noastre pentru revenirea „Așezămintelor Brătianu” în locul lor firesc din patrimoniul Academiei Române, pentru redarea moștenirii Generalului Berthelot în circuitul cultural al țării sau idei generoase pentru modernizarea sistemului de asistență medicală în programele de longevitate și calitate a vieții au la bază colaborarea cu acad. Victor Voicu.
Academia Română îi dedică distinsului său membru, în 26 iunie, în Aula Mare, o sesiune omagială cu prilejul împlinirii vârstei de 85 de ani. Am extras pentru un LAUDATIO o cunună de aprecieri adresate distinsului sărbătorit, la moment aniversar, de semeni în gradele academice. Ele sunt extrase din numărul pe luna iunie al revistei Contemporanul. (Dan Constantin)
Citește articolul integral aici.