Curtea de Apel Bucureşti a dat ieri verdictul final în procesul privind dreptul părinţilor Mădălinei Manole de a-şi vizita nepotul, proces numit de presă „Războiul (civil) pentru copilul Fetei cu părul de foc”.
Trei variante erau posibile, ieri, la cea de a treia fază a procesului în care, timp de un an şi jumătate, familiile Manole şi Mircea au stat faţă în faţă pentru (mai) binele copilului Mădălinei: să fie admis doar recursul lui Petru Mircea, să fie admis doar cele două recursuri ale familiei Manole sau să fie respinse toate cele trei recursuri (al Eugeniei şi al lui Ion Manole, pe de o parte şi recursul lui Petru Mircea pe de altă parte). Instanţa de recurs, printr-un complet de trei judecătoare (tinere) a hotărât cum a crezut că, în acest moment sensibil, e mai bine: atât pentru cele două familii, cât mai ales pentru interesul major al copilului. Al copilului Mădălinei Manole, care nu are nicio vină şi nu trebuie să sufere mai mult decât pentru faptul că mama lui a murit. În condiţii încă suspecte…
Cum s-a judecat
Procesul s-a judecat puţin înaintea prânzului. Părţile au fost prezente: atât recurenţii Eugenia şi Ion Manole, veniţi de la Ploieşti să-şi caute dreptatea la Bucureşti, cât şi Petru Mircea. S-au dezbătut recursurile şi obiecţiile fiecărei părţi. Instanţa a rămas în pronunţare.
Cum s-a deliberat
Completul de trei judecătoare al Secţiei a III-a Civile din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a deliberat şi s-a pronuţat, ieri, respingând ca nefondate toate cele trei recursuri formulate de părţi (Eugenia şi Ion Manole, pe de-o parte şi, pe de altă parte, Petru Mircea). „Hotărârea este irevocabilă”, ne-au declarat reprezentanţii oficiali ai Curţii de Apel Bucureşti. Rămân valabile dispoziţiile instanţei de apel (Tribunalul Bucureşti) care a modificat hotărârea de fond (Judecătoria Buftea).
Cum… va fi
Cu alte cuvinte, Ion şi Eugenia Manole îşi vor putea vedea nepoţelul doar câte opt ore, de două ori pe lună (în sâmbetele primului şi celui de-al treilea weekend) şi în vacanţele de iarnă şi primăvară câte o săptămână, iar în vacanţa de vară… trei săptămâni! Practic, familia Manole are toate drepturile să-şi vadă nepoţelul şi dacă, pe această temă, şi ginerele lor va fi de acord, probabil că nu se va ajunge la… executare silită. Cu „mascaţi”, Doamne fereşte! Rămâneţi pe „ring” pentru a afla urmările acestui mult aşteptat… verdict.
Avocatul socrilor: „După o perioadă putem cere modificarea programului”
Apărătorul familiei Manole, avocatul Bogdan Bărbuceanu, crede că după o perioadă de timp se poate cere modificarea programului de vizită, dar că acest program hotărât definitiv şi irevobabil trebuie respectat de Petru Mircea spre a nu se ajunge la o… plângere penală. „După o perioadă de timp putem cere modificarea programului de vizitare a minorului. Noi vom insista deocamdată în executarea acestui program. Dacă Petru Mircea, tatăl copilului, nu va înţelege să respecte demersul nostru legal şi procedural de punere în executare a hotărârii irevocabile, cel mai probabil vom face… plângere penală”, spune avocatul Bărbuceanu.
Avocatul ginerelui: „Era, practic, maximum cât puteau obţine ei”
La rândul lui, apărătorul lui Petru Mircea, avocatul Ion Dascălu, ne-a declarat: „Noi ne aşteptam la această hotărâre. (…) Era, practic, maximum cât puteau obţine ei (părinţii Mădălinei şi avocatul Bărbuceanu – n.r.) şi minimum la care nici noi (Petru Mircea şi avocatul Dascălu – n.r.) n-am fi făcut cine ştie ce opoziţie. (…) Ştim că bunicii copilului vor să… Din păcate, Petru Mircea e în continuare foarte supărat, întrucât ei au solicitat să se redeschidă ancheta. Poate, după ce se vor linişti lucrurile cu această moarte suspectă, să zicem, a Mădălinei Manole, se vor lămuri mai bine relaţiile dintre ginere şi socri”.
„Dacă Petru Mircea nu va înţelege să respecte demersul nostru (…), cel mai probabil vom face… plângere penală.”, AV. BOGDAN BĂRBUCEANU, apărătorul socrilor
„Poate, după ce se vor linişti lucrurile cu această moarte suspectă, să zicem, a Mădălinei Manole, se vor lămuri mai bine relaţiile dintre ginere şi socri.”, AV. ION DASCĂLU, apărătorul ginerelui
2 ani şi şapte luni are fiul Mădălinei Manole, Petru Mircea jr. Micuţul a rămas fără mamă la doar… 13 luni.
Alte articole